Dacă ar fi să fac un clasament al momentelor/evenimentelor/lucrurilor ce mă leagă de Craiova, și pentru care mă bucur că trăiesc în acest oraș, Festivalul Internațional Shakespeare ar fi în top 3 . Spun asta pentru că de-a lungul timpului, mulți cunoscuți din țară și de pretutindeni m-au invidiat pentru statutul meu de a respira evenimentul zi de zi. Și au toată dreptatea pentru că și eu am aceleași sentimente pentru cei care locuiesc în Sibiu, oraș care devine în fiecare vară capitala teatrului. Dar primăvara, odată la doi ani, capitala teatrului se stabilește la Craiova, orașul devine multicultural pentru că se întâmplă Festivalul Internațional Shakespeare.

Sigur, mă mai simt privilegiată dintr-un punct de vedere : faptul că am fost prezentă la toate edițiile festivalului . Și cu atât mai drag mi-a fost, când acest lucru mi l-a subliniat Emil Boroghină, directorul fondator al festivalului. Ne-am întâlnit în foaierul teatrului, și după ce l-am îmbrățișat (mă bucur tare de această simpatie), mi-a spus zâmbind : tu ești de la prima ediție , nu ?. Am un respect adânc pentru omul acesta și am fost martoră (ca jurnalist cultural) la multe dintre demersurile sale de a aduce regizori de marcă la naționalul craiovean, care au creat spectacole de excepție , ce au devenit ulterior celebre în întreaga lume. Dar evenimentul care a pus Craiova pe harta culturală a lumii îl reprezintă Festivalul Internațional Shakespeare. Iar Emil Boroghină este cel care a gândit tot acest proiect și a avut ambiția să îl continue, indiferent de obstacole. Și au fost multe obstacole, financiare, logistice temporale sau de spațiu, dar cu o diplomație și o răbdare pentru care a obținut admirația și respectul breslei, a reușit să facă din fiecare ediție a festivalului un regal teatral. Sigur, lângă el a avut o întreagă echipă, care a pus umărul și a trudit la continuitatea acestui proiect, dar componența ei s-a schimbat de-a lungul timpului. Cel care a rămas și a dat direcția este Emil Boroghină.

Robert Lepage – omul spectacol

Back to the present, festivalul aflat anul acesta la a XIII-a ediție, a fost deschis de spectacolul 887, scris, jucat și regizat de Robert Lepage. În urmă cu 2 ediții, ratasem, din motive obiective, primul său spectacol reprezentat la Craiova „Ace și opium” care a uimit publicul prezent în sală și despre care s-a vorbit mult timp după aceea. Așa că, revenirea lui în Bănie a fost un must seen pentru mine iar așteptările mi-au fost răsplătite din plin. A fost un one-man-show inedit, din mai multe perspective. Practic spectacolul a fost un text, în mare parte autobiografic, cu nenumărate trimiteri la viața politică și socială a Quebecului din a doua jumătate a secolului XX, despre care știam foarte puține lucruri. Titlul spectacolului „887” este chiar numărul imobilului unde a copilărit Lepage și practic înglobează câteva idei pe care actorul și regizorul canadian le lansează către public : De ce ne amintim de un număr de telefon din tinerețea noastră în timp ce ni se întâmplă să îl uităm pe cel actual? Cum un cântec din copilărie rămâne permanent întipărit în memorie, în timp ce numele unui prieten ne scapă uneori? De ce memorăm informațiile lipsite de sens , dar altele, mai utile, le uităm ? Cu toate aceste întrebări mă confrunt și eu uneori, fără a le găsi un răspuns, și sunt sigură că revin pe buzele tuturor, în anumite momente.

Tot monologul lui Lepage s-a centrat pe aceste întrebări : Cum funcționează memoria? Care sunt mecanismele sale de bază? Cum rezonează memoria personală în memoria colectivă?. Să nu vă închipuiți că spectacolul a fost unul plictisitor, cu un limbaj complicat, greu de digerat. Din contră, a fost un monolog care a fascinat publicul timp de două ore și mai bine, cu multe povești savuroase din copilărie și adolescență, alternate cu informații despre mișcările de protest pentru independența Quebecului și reflexii despre mecanismele memoriei. Pe lângă textul, excelent scris și condus dramatic, spectacolul m-a cucerit prin scenografie, lumini și efectele video create. Practic cu un paralelipiped multifuncțional, care se transformă pe rând în bloc de locuințe, bucătărie, bibliotecă, living, garaj, Lepage imaginează tot universul copilăriei și adolescenței sale.

Sper ca acest trailer să vă facă să trăiți pentru câteva momente mirajul spectacolului de care m-am bucurat eu și alte câteva sute de spectatori în deschiderea festivalului. „887” a avut premiera în iulie 2015 la Toronto și este o producție a companiei Ex Machina fondată de Robert Lepage . De fapt, Ex Machina nu este o companie de teatru, ci este un proiect inovativ în care artele sunt îmbinate cu tehnologia.

„‘Ex Machina este o companie multidisciplinară care reunește actori, scriitori, scenografi, tehnicieni, cântăreți de operă, păpușari, webdesigneri, contorsionişti și muzicieni. Echipa de creație a lui Ex Machina consideră că artele spectacolului – dans, operă, muzică – ar trebui să interfereze cu artele înregistrate – cinematografie, artă video și multimedia. Că trebuie să existe întâlniri între oameni de știință și dramaturgi, între pictori și arhitecți și între artiști din Québec și din restul lumii.”

Robert Lepage – sursa

Creația lui Robert Le Page înseamnă pentru mine creația secolului XXI . Această concepție inovativă, în care interferează atâtea arte și tehnologii, revoluționează practic teatrul, ducându-l în alte dimensiuni, mult mai provocatoare și fascinante pentru spectator.

Oskaras Korsunovas – pentru a treia oară la Craiova

Un alt nume pe care îl așteptam la Festivalul Internațional Shakespeare este regizorul lituanian Oskaras Korsunavas. Îi urmărisem creațiile regizorale în alte 2 ediții precedente ale festivalului și de fiecare dată m-a lăsat „bouche bee”. Prima oară a prezentat pe scena naționalului din Bănie, cu trupa teatrului care-i poartă numele (cunoscut sub acronimul OKT), „Visul unei nopți de vară”. Korsunovas a spart tiparele cu decorul ales : niște banale scânduri de lemn, „accesoriu” obligatoriu pentru fiecare actor, restul scenei fiind complet goală. Cu toate acestea, prin mișcare scenică în care actorii au făcut adevărate numere acrobatice, a fost creată toată atmosfera de feerie caracteristică piesei. Să nu mai vorbesc de momentele comice, care au fost savuroase la superlativ.

La ediția din 2012 Oskaras Korsunavas a fost invitat cu „Romeo și Julieta” , spectacol unde a ales să prezinte cele 2 familii aflate în conflict , Montague și Capulet, ca fiind proprietarele a 2 pizerii (doar acțiunea se petrece în Italia, nu ? ) . Efectul a fost unul spectaculos și diferit de tot ce văzusem până atunci, regizorul exploatând la maxim, în decoruri și jocul actorilor, toate atributele breslei pizzarilor. Spectacolul nu a mai fost unul melodramatic, ci unul savuros, care a adus mai aproape de noi o poveste veche de când lumea.

Excelenta trupă lituaniană a Teatrului Oskaras Korsunovas a prezentat la această ediție Othello. Până acum nu mai văzusem nici o punere în scenă a acestui text shakespearian, așa că nu am prea multe termene de comparație. Korsunovas însă m-a impresionat din nou cu viziunea lui regizorală și cu capacitatea lui de a alege obiecte banale și de a le înnobila ca principale piese de decor. De această dată a fost rândul unor roți de tambur (pe care se înfășoară cabluri, fiind uzuale pe șantiere) să fie folosite de actori pentru a recrea atmosfera spectacolului. Aici din nou chapeau bas pentru mobilitatea și performanțele în arta mișcării, ale tuturor membrilor trupei, care au rivalizat cu ale unor acrobați.

Spectacolul a creat multă emoție, având momente dramatice bine conturate. Pentru rolul lui Othello, Korsunovas a ales o actriță, care a interpretat în travesti rolul maurului. Astfel, scenele dintre Desdemona (Digna Kulionytė) și Othello (Oneida Kunsunga-Vildžiūniene) nu au avut intensitatea unui conflict feminin-masculin, ci s-au caracterizat mai degrabă prin senzualitate. Magnific însă Saulius Ambrozaitis în rolul lui Iago care a dozat excelent momentele de tensiune ale conflictului.

Spectacolul a avut însă și multe „șopârlițe”, cu trimiteri directe la lumea contemporană și la conflictele rasiale . Au fost momente în care a fost antrenat și publicul, spectatorii (nu toți, doar câțiva) fiind invitați la un selfie pe scenă. Toate aceste „spices” au fost dozate corect, fără a deteriora echilibrul dramatic. Din contră, au creat ruperi de ritm în cursul conflictului, care au dat și mai multă vivacitate spectacolului. La Craiova, Korsunovas a câștigat din nou pariul cu publicul prin această provocare regizorală, actorii fiind aplaudați minute în șir la scenă deschisă.

Festivalul Internațional Shakespeare este încă în desfășurare și multe lucruri minunate se vor mai întâmpla. Cei care se află în Bănie în această perioadă nu trebuie să rateze acest regal teatral. Eu și Cristi ne-am adaptat ținuta, în cinstea marelui Will și încercăm să ținem pasul cu toate evenimentele

Să fiți sănătoși și fericiți și să vă bucurați de cât mai multe evenimente teatrale.

Diana Nedelcu