Când am găsit un zbor spre Bergamo-Milano mai ieftin decât un bilet de tren Craiova – București nu aveam cum să ratăm ocazia asta. În același registru de raport calitate/preț am găsit o cazare curată și cochetă la 20 de minute de mers pe jos de gara din Bergamo așa încât drumul către Milano ne era deschis. Mai ales că orarul trenurilor pe distanța Bergamo – Milano, fiind unul foarte generos, ne-a permis să hoinărim cât ne-au ținut picioarele prin orașul vedetă al Lombardiei. Milano, cel mai important oraș din nordul Italiei, este considerat unul dintre centrele financiare și comerciale ale lumii, și asta se vede cu ochiul liber. Spre deosebire de sudicul Bari, unde frumusețea orașului era estompată de tomberoanele la vedere și trotuarele cârpite, Milano este un oraș curat, elegant și nu foarte aglomerat. Sigur, l-am vizitat în extrasezon, dar în multe destinații turistice aglomerația este la putere tot timpul anului. Ne-am rezervat două zile pline pentru acest oraș și ne-am bucurat să vizităm câteva dintre clădirile emblemă ale sale, ce adăpostesc un adevărat tezaur cultural.

Domul din Milano – bijuteria arhitectonică a orașului

Domul din Milano este, fără drept de apel, bijuteria arhitectonică a orașului iar dantelăria sa din piatră m-a dus cu gândul la Sagrada Familia din Barcelona. Este în același timp simbolul spiritual al capitalei lombarde, fiind a treia cea mai mare biserică catolică din lume, ce impresionează prin dimensiuni și detaliile arhitecturale, de o finețe uluitoare. Construcția domului a început în 1386, la inițiativa lui Gian Galeazzo Visconti, și a durat peste 500 de ani, fiind finalizată oficial abia în secolul XX. Durata foarte mare de timp dar și numărul impresionant de arhitecți și artiști care au lucrat la ridicarea catedralei au avut ca rezultat un amestec de stiluri în care predomină goticul, cu influențe renascentiste și neoclasice. Noi ne-am bucurat de vizitarea lui într-o zi însorită, de care au profitat alte sute de turiști. Deși piața din fața catedralei părea ticsită de oameni, nu am simțit nici pe departe aglomerația. Poate pentru că nu era zgomot. Oamenii erau senini, zâmbeau și admirau în liniște frumusețea și măreția catedralei.

Exteriorul edificiului este îmbrăcat în marmură alb-roz de Candoglia și este decorat cu peste 3.400 de statui și 135 de turle, a căror dantelărie din piatră te uimește prin frumusețe. Toate aceste statui și turle le-am putut admira îndeaproape deoarece Domul din Milano este singura catedrală din lume unde accesul vizitatorilor este permis pe acoperiș. Este foarte greu să descriu în cuvinte senzația pe care am avut-o vizitând cele trei terase ale acoperișului, fiind atât de aproape de dantelăriile de piatră, de statuile și garguii care împodobesc turlele catedralei și în același timp, admirând panorama orașului.

Acoperișul Domului este structurat pe mai multe terase, care comunică printr-o multitudine de poduri și scări sculptate. Ceea ce impresionează la această catedrală, indiferent din ce punct o privești, este conceptul unitar de verticalitate. Edificiul, cu toate turlele, turnulețele și statuile sale, parcă țâșnește spre cer. Fiecare contrafort este încoronat de o statuie, iar turlele sunt împodobite cu modele geometrice complexe, creând un efect vizual de dantelărie fină, în ciuda dimensiunilor grandioase ale construcției. Cele peste 5 secole care s-au scurs până la finalizarea domului și numărul mare de arhitecți și artiști care au lucrat la realizarea lui se reflectă totuși în diversitatea tematică a statuilor și garguilor, ce pot fi admirate la tot pasul pe acoperiș. Sunt imortalizate în piatră de la sfinți și profeți, până la personaje istorice, animale mitologice și chiar figuri aparent profane care au farmecul lor.

Odată ce am urcat pe ultima terasă a acoperișului catedralei, ni s-a desfășurat o largă panoramă a orașului . Cei mai mulți dintre vizitatori zăbovesc aici minute în șir pentru că din orice unghi privești, detaliile edificiului proiectate pe cer, te copleșesc prin frumusețe . Cea care străjuiește deasupra tuturor este statuia Madonninei , diminutivul folosit în această parte a Lombardiei pentru Fecioara Maria, considerată protectoarea orașului Milano. Este situată în cel mai înalt punct al Domului, pe „Tornul Lanternă”, la o înălțime de 108 metri. Statuia a fost proiectată de sculptorul Giuseppe Perego și a fost finalizată și instalată în decembrie 1774. Are o înălțime de 4,16 metri și este realizată dintr-o structură metalică, fiind acoperită cu plăci de cupru, care au fost ulterior poleite cu foiță de aur. Timp de secole a existat o regulă nescrisă ca nicio clădire din oraș să nu depășească înălțimea Madonninei. Când în cartierul financiar din Milano au fost ridicați zgârie-norii, pentru a respecta tradiția, o copie a statuii a fost plasată pe acoperișul celei mai înalte clădiri.

De la exteriorul catedralei, în care nuanțele de alb roz ale marmurei conferă o strălucire aparte statuilor și tuturor dantelăriilor din piatră, când pășești în interior,  Domul te copleșește prin cele 52 de coloane gigantice, decorate cu capiteluri ce reprezintă sfinți și îngeri, spațiile vaste și o lumină policromă proiectată prin ferestrele cu sute de vitralii. Podeaua este realizată din plăci de marmură în tonuri de alb, roz și negru, dispuse în modele florale și geometrice .

Domul din Milano posedă una dintre cele mai mari și spectaculoase colecții de vitralii din lume, ce datează din secolele XV-XVI, deși multe au fost restaurate ulterior din cauza uzurii. Numărul impresionant de vitralii imortalizează scene din Vechiul și Noul Testament, la realizarea acestora fiind folosite nuanțe intense de albastru, verde, roșu și auriu. Este greu de redat în cuvinte spectacolul cromatic pe care îl realizează lumina când pătrunde prin ele. Realizezi că expresia de „lumină mistică” a fost creată pentru acest fabulos joc de umbre și culori care transformă spațiul catedralei într-o experiență vizuală irepetabilă.

În catedrală, deasupra altarului principal se află una dintre cele mai prețioase relicve ale creștinătății, un cui care se spune că ar fi provenit din Crucea lui Hristos. Deasemenea domul adăpostește monumentele funerare ale unor figuri istorice importante, inclusiv arhiepiscopi ai Milanului și nobili ai familiei Visconti, fiecare monument fiind o piesă de artă renascentistă în sine.

Fiind un edificiu de dimensiuni impresionante, vizitarea Domului se face pe trasee prestabilite de organizatori, în funcție de biletele pe care le achizitionați . Este recomandat să vă programați vizita din timp și să rezervați online accesul , preferabil de pe site-ul oficial al catedralei, unde prețul este cel mai mic. Noi am avut full pass, care a inclus vizitarea Domului și a muzeului din incintă (despre care va povesti Cristi) și în acest fel ne-am putut face o imagine completă despre travaliul de secole pentru realizarea acestei bijuterii arhitectonice. Cu toate restaurările făcute de-a lungul timpului, lucrările continuă și acum pe anumite porțiuni ale catedralei. La sfârșitul vizitei am zăbovit un pic mai mult pentru a admira fațada, care include 3 uși masive, cu sculpturi spectaculoase prin finețea detaliilor. In același registru se înscriu și basoreliefurile cioplite în piatră, unde sunt imortalizate cu precădere scene biblice.

La Scala di Milano – teatrul emblemă al operei italiene

Când am planificat minivacanța la Bergamo și Milano, mi-am dorit foarte tare să vizitez La Scala pentru că văzusem atâtea filme/documentare/spectacole înregistrate în care acest teatru apărea ca un spațiu glamour, cu note aristocratice. Clădirea a fost proiectată de arhitectul neoclasic Giuseppe Piermarini, la comanda împărătesei Maria Tereza a Austriei, pe locul unde se afla anterior biserica Santa Maria alla Scala, de unde și titlul actual. A fost inaugurat pe 3 august 1778 și a devenit, de-a lungul timpului, una dintre cele mai dorite scene pentru marii compozitori, dirijori și interpreți ai lumii. Sala de spectacole este renumită pentru acustica sa perfectă, dar și pentru candelabrele imense și lojele elegante. La începuturile teatrului, lojele erau proprietăți private deținute de familii aristocrate milaneze care contribuiseră financiar la ridicarea lui. Proprietarii le decorau după gustul propriu, își instalau mobilier și își primeau acolo prietenii sau partenerii de afaceri. Se putea mânca, se purtau conversații în timpul spectacolelor, care erau adesea un fundal sonor pentru unii dintre aristocrați. Azi, turiștii au posibilitatea să viziteze foaierul teatrului, muzeul și au acces la una dintre loje doar dacă în acel moment nu au loc repetiții, spectacole sau evenimente cu public. Din fericire, noi ne-am numărat printre norocoșii care au avut acces în sala de spectacole, care este într-adevăr uluitor de frumoasă.

Muzeul teatrului păstrează mărturii despre multe dintre momentele glorioase de la Scala. Sunt expuse instrumente muzicale vechi, costume de scenă din marile spectacole, portrete ale artiștilor reprezentativi care au pășit pe această scenă dar și librete originale ale unor opere.

Muzeul deține și o sală unde se pot viziona spectacole din repertoriul Teatrului Scala . Chiar dacă sunt înregistrări, sunetul muzicii are o claritate aparte încât te poți imagina cu ușurință că ești în sala de spectacole.

Castelul Sforza – o fortăreață transformată în complex multimuzeal

Castelul Sforza (Castello Sforzesco) impune prin măreție încă de la intrare, dar odată ce am trecut de poartă am realizat că dimensiunile lui sunt exponențial mai mari decât mi-am imaginat. Construit în secolul al XIV-lea de familia Visconti, dinastia Sforza a extins ulterior castelul transformîndu-l dintr-o fortăreață militară într-o reședință nobiliară rafinată. Astăzi este unul dintre cele mai mari complexe muzeale din Europa. Spațiul este unul cosmopolit și este plin de turiști din toată lumea, dar majoritari sunt copiii și adolescenții, deoarece există multe activități destinate lor.

Din circuitul muzeal am ales pentru început spațiul în care este expusă Rondanini Pieta, sculptura la care Michelangelo a lucrat până în ultimele zile înainte de a muri, nereușind să o finalizeze. Spre deosebire de celebra Pieta găzduită de Bazilica Sfântul Petru din Roma, ce respiră fragilitate și compasiune, Rondanini Pieta transmite legătura puternică între mamă și fiu, Iisus și Fecioara Maria parând să se contopească într-o singură ființă. Sculptura este amplasată în centrul unui spațiu auster, în vechiul spital al castelului dar te captează încă de la intrare. Ai senzația că intri într-o capelă mică și ai timp să te reculegi și să te liniștești.

Am vizitat apoi Muzeul de Artă Veche care include o multitudine de exponate, de la monumente funerare, fresce, statui, la tapiserii și arme din Evul Mediu și Renaștere. Muzeul este găzduit de sălile de la parterul Curții Ducale, spații foarte bine conservate din punct de vedere al arhitecturii interioarelor și frescelor ce împodobesc plafoanele.

Muzeul adăpostește piese care marchează momentele cheie ale istoriei milaneze. Una dintre piesele centrale, care domină sala în care este expusă prin masivitate și detaliile heraldice, este monumentul funerar al lui Bernabò Visconti, o sculptură ecvestră impunătoare din secolul al XIV-lea.

Sunt expuse totodată foarte multe elemente de decorațiuni exterioare , de la fragmente de porți, coloane până la basoreliefuri recuperate din clădiri milaneze demolate sau din biserici care nu mai există. Și aici, aceeași grijă la acuratețea detaliilor și la expresivitatea personajelor.

Una dintre cele mai spectaculoase spații este Sala delle Asse. Este practic o galerie de artă murală, decorată de Leonardo da Vinci, care s-a aflat pentru mulți ani la curtea familiei Sforza. Sala se află acum în proces de restaurare, dar echipa muzeului a oferit vizitatorilor un film în care se descrie întrega geneză a acestei lucrări a lui Leonardo, cu un motiv complex de ramuri împletite, simbolizând forța naturii și a dinastiei Sforza.

Muzeul de Artă Veche deține în patrimoniul său și o colecție foarte bogată de tapiserii, găzduită în Sala della Balla. Cea mai impresionantă lucrare este un gonfalon de 5 m înălțime și 3,5 m lățime și a fost creat între 1565 -1567 ca principala emblemă a orașului. Gonfalonul este un steag heraldic medieval, suspendat de o bară transversală, fiind folosit de comunele italiene, ca steag de război sau însemn al comunității. Lucrarea expusă la Castelul Sforza a fost realizată cu două fețe identice, pentru a putea fi vizibilă din toate unghiurile la procesiunile orașului. Tehnica folosită este una complexă și combină broderia cu pictura și inserțiile de pietre prețioase. În aceeași sală mai sunt expuse și alte tapiserii de mai mici dimensiuni având ca subiecte activitățile agricole, semnele zodiacale, lunile anului sau scene religioase

Un spațiu generos în castel este destinat Muzeului Mobilierului și al Sculpturilor din lemn. Practic este o călătorie în timp pe parcursul a șase secole (sec. XV – XX), ilustrată prin numeroase obiecte de mobilier și sculpturi în lemn ale căror detalii de execuție sunt uimitoare. Pe lângă mobilier sunt expuse și alte obiecte decorative de interior, pentru a întregi spiritul epocii respective. Cele mai spectaculoase piese din lemn sunt cele realizate în secolele XVII-XIX, care conțin scene sculptate cu precizia unui bijutier, semn că timpul curgea altfel și meșterii erau adevărați artizani.

Am continuat circuitul în Palatul Sforza cu Pinacoteca, ce deține un bogat patrimoniu din secolele XV-XVIII, în majoritate picturi milaneze și lombarde, dar și venețiene și flamande. Cele mai multe dintre lucrări au tematică religioasă, între ele distingându-se pânzele semnate de Andrea Mantegna, Canaletto, Tițian, Tintoretto.

Canaletto -„Chei cu Coloana Sfântului Marcu” Canaletto , „Chei cu Columna Sf. Teodor” Carlo Amalfi , „Familie de muzicieni”

Am intrat apoi în Muzeul Artelor Decorative ce include colecții vaste de ceramică și porțelan, obiecte din fildeș și sticlă de o finețe incredibilă. Sunt expuse lucrări de ceramică italiană din Renaștere până în secolul al XX-lea, dar și obiecte realizate de aurarii medievali, bronzuri renascentiste și sticlă de Murano și Boemia (secolele al XV-lea-al XVIII-lea).

Am încheiat circuitul muzeal din Palatul Sforza (deși nu am parcurs toate spațiile amenajate) cu Muzeul Instrumentelor Muzicale unde am descoperit instrumente de care nu auzisem : o asociere între chitară și liră, o chitară cu trei grifuri și un instrument de suflat cu multe spirale ce era expus lângă cornul englezesc. Numărul obiectelor este și aici foarte mare, fiind expuse zeci de instrumente din fiecare tip, cu detalii legate de artizanii care le-au realizat și de tehnicile folosite de aceștia.

Palazzo Brera – un spațiu dedicat artei

Un alt faimos reper cultural milanez este Pinacoteca găzduită de Palazzo Brera și cotată ca unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume. În incinta palatului funcționează și Accademia di Belle Arti di Brera. Vizita noastră a coincis cu ceremonia de absolvire a promoției de anul acesta așa încât curtea interioară a palatului era plină de tineri frumoși cu coronițe de lauri și flori pe cap, ce făceau poze, beau șampanie și mâncau prăjituri.

Revenind la pinacotecă, în comparație cu alte mari muzee italiene care au fost la început colecții private ale aristocrației, Brera a fost dezvoltată ca un centru de educație și cultură.
Pinacoteca a fost fondată în 1776 de către Maria Tereza a Austriei ca un instrument didactic pentru studenții Academiei de Belle Arte. Această moștenire de vede și în ziua de azi, muzeul fiind plin de studenții la arte care vin să realizeze studii după operele marilor maeștri. Cel care i-a dat însă anvergură a fost Napoleon. El dorea să facă din Pinacoteca di Brera un Luvru al Italiei. Pe 15 august 1809, chiar de ziua de naștere a lui Napoleon, Pinacoteca a fost inaugurată oficial în forma sa extinsă, prezentând publicului capodopere confiscate din biserici și mănăstiri. De altfel în incinta muzeului de află două statui ale lui Napoleon – una în curtea interioară și o replică a acesteia în sala principală a pinacotecii. Lucrarea a fost realizată la dorința împăratului francez de către Antonio Canova, considerat cel mai important sculptor din vremea lui Napoleon. Statuia din curtea interioară are dimensiuni impresionante și domină întregul spațiu. Nu e de mirare că proaspeții absolvenți de la arte au ales-o pentru poza de grup și nu numai ei :)).

Pinacoteca di Brera este recunoscută la nivel mondial pentru una dintre cele mai valoroase colecții de pictură italiană, în special cu tematică religioasă și istorică, acoperind perioada cuprinsă între secolul al XIII-lea și secolul al XX-lea. Având în vedere că multe dintre lucrări au fost confiscate din mânăstiri sau biserici, dimensiunile acestora sunt impresionante.

Veronese -„Cina cea de Taină”, general și detaliu

lucrare de Bellini lucrare de Veronese

Partea cea mai importantă a muzeului este formată din capodoperele Renașterii și Barocului – lucrări de Rafael, Piero della Francesca, Andrea Mantegna, Canaletto, Caravaggio, Veronese, Tintoretto.

Vizitarea pinacotecii ne-a prilejuit și o experiență inedită : alături de capodoperele picturii italiene clasice în sălile Palatului Brera erau expuse creațiile creatorului de modă Giorgio Armani. Pentru prima dată în existența sa, Pinacoteca di Brera găzduiește o expoziție retrospectivă dedicată modei, intitulată sugestiv „Giorgio Armani: Milano, per amore”. Expoziția a fost inaugurată în toamna anului trecut la deschiderea Săptămânii Modei de la Milano și cuprinde peste 120 de creații iconice din arhiva marelui designer italian, selectate din 50 de ani de creație. Imaginile vorbesc de la sine despre rafinamentul creațiilor vestimentare în dialog cu arta clasică italiană.

Aici se încheie periplul nostru, în special muzeal, prin Milano, un oraș elegant, în care nu am simțit aglomerația tipică altor orașe italiene. Sigur, între aceste vizite ne-am luat răgaz să povestim despre ce am văzut la un gelato și capuccino cremos. Am petrecut două zile în acest oraș, dar ne-ar mai trebui alte câteva minivacanțe să îl descoperim și nici atunci nu ar fi de ajuns.

A presto Milano, bellissima città !

Diana Nedelcu