Primăvara asta mi-a răzbunat toate restricțiile impuse de pandemie și mi-a oferit o cavalcadă de emoții și petreceri. Alternate cu degustări de vinuri și brânzeturi fine. Ultima întâlnire de acest gen a avut în prim plan vinurile de Budureasca și brânzeturile de la Delaco, pairinguri excelente pentru o seară reușită.

Evenimentul se înscrie în seria „Brânzeturi cum se cuVin” și a fost organizat de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro și deja a marcat a 42-a ediție. Se poate vorbi de o marcă deja consacrată, care a promovat vinuri românești și a adus împreună oameni dornici să deguste minunatele asocieri vin-brânză. Gazdele serii au fost Narcis Neagoe, un fin cunoscător al vinurilor, el însuși producător și Daniel Botea, președintele ASBO, care a detaliat calitățile brânzeturilor.

Locația în care s-a desfășurat degustarea a fost una deosebită, Trattoria Il Calcio Craiova, un restaurant amenajat într-o superbă casă construită la sfârșitul secolului XX, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. Actualii proprietari au păstrat ambianța de casă „boierească”, restaurând sobele și vitraliile și alegând un mobilier clasic cu canapele și scaune moi în acord cu draperiile de catifea, tivite de ciucuri.

Budureasca și Delaco, pairing-urile serii

Nu mai degustasem vinuri de la Budureasca și a fost o plăcere pentru mine și Cristi ca prima „întâlnire” să fie cu colecția Premium, o colecție ce reunește doar vinuri seci, destinată în special sectorului HoReCa., maturate integral sau parțial în butoaie de stejar și învechite în sticle cel puțin 3 luni înainte de a fi lansate pe piață. Cristina Bolovan, reprezentant al cramei, ne-a povestit că podgoria Budureasca se înscrie în arealul Dealu Mare, are o suprafață de 270 de hectare, produce anual o cantitate de 3 milioane de litri de vin și are un palmares impresionant de medalii obținute la competițiile de profil de pretutindeni. Sigur, toate aceste performanțe sunt și urmare a unei continuități de concept și creație, Budureasca bucurându-se de același oenolog de 20 de ani. Este vorba de Stephen Donnely, englez și scoțian în același timp, cu studii în SUA și Australia, care după 2 decenii cred că s-a naturalizat român :)). Mai multă diversitate și complexitate a informațiilor în domeniul viticol, nici că se putea.

Revenind la pairing-urile serii , ni s-au propus 4 asocieri vin -brânză :

  1. Premium Chardonnay + Havarti Castello – dragoste la prima degustare

Nu mă dau în vânt după vinurile albe, mai ales după cele seci, și rareori găsesc ceva pe placul meu. Dar Premium Chardonnay m-a cucerit prin aromele lui tropicale cu nuanțe fine de migdale . Mi s-a părut aproape CREMOS , deloc agresiv, deși are 14% alcool, ușor băubil și delicat . S-a potrivit de minune cu Havarti Castello, o brânză daneză aromată și cremoasă, obținută din lapte de vacă. Am spus de nenumărate ori că sunt fan brânză, dar de mult nu mai gustasem ceva atît de bun. Potrivit de sărată și de dulceagă, suficient de tare cât să nu se rupă în furculiță dar nespus de moale când începeai să o mesteci . Cu arome amestecate de fân cosit și de nuci. Demnă de o masă regală. O „CASTELANĂ”. Iar despre combinația vin-brânză aș spune că a fost de PRIMĂVARĂ.

2. Premium Fume + Emmentaler Delaco

Premium Fume – un cupaj de Sauvignon, Chardonnay și Pinot Gris, baricat în butoaie de stejar afumat cu 13,5 % alcool în asociere cu Emmentaller Delaco, brânza dulceagă cu gust de nucă, celebră prin „găurile sale „.

3. Premium Busuioaca de Bohotin + Cascaval Sofia Delaco

Busuioaca de Bohotin este vinul preferat al mamei mele și de aceea l-am degustat cu drag. Premium Busuioacă de Bohotin de la Budureasca a fost vinificat în sec, având note parfumate de petale de trandafir și flori de cireș . Cașcavalul Sofia Delaco, cu o textură fermă mi s-a părut prea sărat pentru gustul meu.

4. Premium Shiraz + Gorgonzola Delaco D’Exceptie

Premium Shiraz – un vin rubiniu, cu arome din note de mure și alte fructe de pădure, cu un post gust intens. Asociat cu o brânză, Gorgonzola Delaco D’Exceptie, o brânză „puternică” , cea mai celebră brânză cu mucegai albastru din Italia, cu gust predominant picant.

Cele 4 pairinguri au fost deosebite, fiecare vin sau brânză având o „personalitate” aparte, iar împreună constituind asocieri cu adevărat savuroase. Degustarea a fost dublată de multă bună dispoziție pentru că, nu-i așa, când vinul e bun și mâncarea e bună, poveștile sunt mai interesante iar glumele se înșiră ca mărgelele pe ață.

Să aveți parte de vinuri bune, mâncăruri alese și prieteni de nădejde .

Diana Nedelcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *