Dezleganie – Turneul
În prima zi a lui Cuptor am imbinat artele plastice cu muzica și fiecare dintre acestea a fost deopotrivă o provocare și o întâmplare fericită pentru sufletul meu. După ReRenașterea de la Galeria Arta 1 , am revăzut/ascultat/simțit Dezleganie – concertul susținut de Sergiu Corbu Boldor la Filarmonica Oltenia . Mai „trăisem” odată Dezleganie, în februarie la Național, dar mirajul muzicii a fost atât de puternic încât, când artistul s-a reîntors după un anotimp în Bănie, am simțit nevoia să fiu acolo.
Dezleganie a fost prima mea întâlnire cu muzica lui Sergiu Corbu Boldor. De fapt nu este numai muzică pentru că el crează un întreg în care curg și se întrepătrund sunete, cuvinte, imagini, tăceri. Sunetele se țes într-o muzică diafană care simți că te învăluie, te scoate din cotidian și te poartă într-un spațiu neumblat pe care îl asimilezi cu începuturile.
„Hei !
Ești aici ?
Ce-ți mai face sufletul ?
Sufletul tău, ce mai face ? E aici ?”
fragment din Dezleganie
Sunt întrebări retorice pe care Sergiu Corbu Boldor le rostește periodic în Dezleganie. Și te invită la introspecție.
Sunt aici? Simt oare muzica asta? Sufletul meu ce mai face? E aici?
Sunt întrebări pe care cred că ni le punem extrem de rar și de aceea de multe ori ne pierdem în rutină și uităm de esențial – armonia și curățenia sufletului. Toate sunetele, cuvintele, imaginile și tăcerile din Dezleganie te călăuzesc spre această întâlnire cu sufletul tău, te ajută să-l redescoperi și să îi/îți promiți că îl vei scoate la lumină .
Nu doar craiovenii s-a bucurat de Dezleganie ci sute de oameni de pretutindeni din țară. Concertul, dedicat lui Constantin Brâncuși, a fost dus în castele, biserici, muzee, case de cultură, teatre din orașe mari și mici unde muzica lui Sergiu Corbu Boldor a ajuns la sufletele celor prezenți .
Dezleganie – Jurnalul
Multe dintre experiențele, trăirile, senzațiile din timpul turneului, Sergiu Corbu Boldor le-a adunat într-un Jurnal de Călătorie în Sunete și Imagini pe care l-am „sorbit”, ca și muzica lui, dealtfel. În jurnal , se regăsesc în cuvinte admirația și recunoștința pe care Sergiu Corbu Boldor i-o poartă lui Brâncuși, omul care a revoluționat reperele în artă.
„Am călcat pe pașii lui Brâncuși. Îi urmez urma. Îl caut în artele noastre și îi ținem spiritul viu, așa cum putem noi mai bine.”
„Îi sunt recunoscător lui Brâncuși , pentru că e încontinuu fascinant, și cu fiecare spectacol din fiecare loc mai descopăr câte ceva nou, iar cel mai impresionant lucru este cât poate fi de conectată Dezlegania cu principiile lui Brâncuși. Brâncuși e un model care mă face să stau cu #spateledrept și să-mi fac datoria față de artă, acest fascinant limbaj în care poți comunica cu cele sfinte.”
fragmente din Dezleganie -Jurnal de Călătorie în Sunete și Imagini
Structurat în trei părți, denumite după trei opere esențiale ale lui Brâncuși, „Masa Tăcerii – Cunoașterea – Forța”, „Poarta Sărutului – Iubirea -Frumusețea”, „Coloana Fără de Sfârșit – Lumina – Înțelepciunea”, jurnalul este mai mult o înșiruire de emoții și de trăiri. De fapt, cele ce contează cu adevărat.
„Spectacolul se întâmplă în sufletul celui ce stă liniștit, nu la mine pe scenă. Așa cum eu am instrumentele mele, așa și ascultătorul are întreaga scenă ca instrument util în călătoria lui”
„Am cunoscut oameni, am descoperit drumuri și locuri, am revăzut prieteni vechi, mi-am făcut alții noi. Mi-au venit idei de spectacole noi, mi-au venit idei de texte noi, mi-au venit porniri și avânturi de a face. Cel mai mare câștig în toată povestea este, oricât de clișeic ar putea să pară, felul în care sufletul meu s-a îmbogățit și a prins și mai multă viață, e felul în care sufletul tău s-a bucurat, e felul în care sufletul lor a vibrat pe muzică, e felul în care am reușit să adunăm artiști, oameni, instituții, concepte, mentalități și firi diferite, toate în aceeași cauză, cea în care doar ne facem datoria toți ca unul pentru un singur scop: arta.”
fragmente din Dezleganie -Jurnal de Călătorie în Sunete și Imagini
„Păstrează-ți cu tărie curățenia sufletului” sunt cuvintele pe care Sergiu Corbu Boldor mi le-a scris pe pagina de gardă a Jurnalului, în prima zi a lui Cuptor, la reântâlnirea cu Dezleganie de la Craiova. Mă străduiesc în fiecare zi să nu încalc povața asta.
Să fiți sănătoși și fericiți și în armonie cu sufletul vostru.
Diana Nedelcu