Spectacolul care a deschis în 2026 Craiova International Shakespeare Festival a fost “Titus Andronicus : Renăscut”, o producție a Companiei de Teatru Kakushinhan din Japonia, în regia lui Ryunosuke Kimura. Deși catalogată ca fiind cea mai sângeroasă tragedie din opera lui Shakespeare, regizorul nipon a reușit o punere în scenă racordată la problemele și anxietățile societății actuale, cu accent pe relațiile interumane, estompând și stilizând scenele monopolizate de schingiuri și omoruri. Ancorarea în contemporan este subliniată și de scenografie, costume, muzică, Ryunosuke  Kimura folosind elemente recognoscibile ale timpului în care trăim  : telefoane mobile, căști audio, haine moderne, muzică electronică live. Regizorul reușește un melanj organic între inserțiile secolului XXI și arhetipurile ritualice nipone,  integrând elemente de teatru Noh, tehnici de povestire Rakugo, dansuri tradiționale și ritualuri de exorcizare sau jelire. Ryunosuke Kimura este considerat printre  cele mai inovatoare voci ale teatrului contemporan din Japonia. Prin fondarea Companiei de Teatru Kakushinhan (nume care s-ar traduce ca „Cei care acționează din convingere”), regizorul nipon și-a dorit  să creeze un teatru contemporan care să reflecte lumea de azi. Deși pare parodoxal, el și-a îndeplinit acest vis prin montarea textelor lui Shakespeare, pe care îl consideră un dramaturg contemporan. Prezent la festivalul de la Craiova, a avut amabilitatea să îmi răspundă ulterior la mai multe întrebări legate  de punerea  în scenă a spectacolului “Titus Andronicus : Renăscut” și de viziunea sa regizorală.  

“Titus Andronicus nu este o poveste a trecutului, ci una actuală în care toți oamenii de pe această planetă sunt, într-un fel, implicați.”

„Titus Andronicus: Renăscut” a fost un spectacol cu largi ecouri în rândul publicului craiovean , care a aplaudat la scenă deschisă minute în șir . Ce v-a atras la Titus Andronicus, o piesă mai puțin jucată din cauza scenelor sângeroase  și cum ați abordat transformarea acestei tragedii într-o reflecție asupra violenței și anxietăților timpului nostru?

Ryunosuke Kimura: Nimeni nu-l poate ignora cu adevărat pe Titus Andronicus. Ceea este descris în textul lui Shakespeare  s-a repetat de-a lungul istoriei omenirii, din antichitate până în prezent. Piesa este dominată de violență și sânge dar, în același timp, de cealaltă parte se află dragostea, dorința de pace a comunităților, fie că sunt simple familii sau națiuni.

De ce nu se oprește niciodată lanțul violenței? Pentru că ființele umane încearcă să apere ființa iubită, familia, țara, sau pacea însăși . Și atunci violența poate apărea brusc ca ceva justificat. Această contradicție terifiantă se află în centrul piesei lui Shakespeare.

În acest context sângele are o conotație profund ambivalentă. Pe de o parte semnifică viața, formarea comunităților și continuitatea istoriei. La polul opus sunt conflictele și războaiele unde sângele este aducător de moarte. Titus Andronicus nu este o poveste a trecutului, ci una actuală   în care toți oamenii de pe această planetă sunt, într-un fel, implicați. Cu cât analizăm mai mult starea lumii de astăzi, ne dăm seama de aceste lucruri. Totuși, cum vărsările de sânge predomină în text, am apelat la mai multe strategii creative și artistice, pentru ca spectacolul să nu fie monopolizat de violență.

În primul rând, nu am vrut să descriu o anumită țară sau perioadă istorică. Nu am vrut să limitez spectacolul la povestea unei  regiuni sau a unui război.  L-am gândit astfel încât să poată fi plasat în orice perioadă, între trecutul îndepărtat și prezent. Din acest motiv, am încercat să interconectez ritualurile apropiate de teatrul Noh cu jocul actoricesc specific teatrului contemporan. În al doilea rând, am vrut să fac din acest spectacol ceva ce poate fi urmărit și de tineri.Acest lucru a fost foarte important pentru mine deoarece tânăra generație reprezintă  însuși viitorul. Mi-am pus întrebarea cum pot adulții să predea această lume tinerilor. De aceea, am introdus ca figură centrală un băiat și am regândit tragedia ca pe ceva asemănător unei „furtuni de nisip”, la care acesta este martor.În al treilea rând, nu am vrut să uit umorul și poveștile, deoarece oamenii au avut întotdeauna nevoie de acestea pentru a înfrunta tragediile reale și pentru a continua să-și reia cursul vieții. Râsul și povestirea sunt tehnici care ne permit să păstrăm o anumită distanță față de tragedie. De aceea, am plasat un povestitor rakugo – o persoană  care în tradiția populară japoneză  istorisește întâmplări comice – ca figură cheie în spectacol.

Titus Andronicus: Reborn nu este un spectacol depre violență, ci despre cum oamenii devin captivi  în violență și cum am putea totuși să spunem povești, să râdem, să ne rugăm și să predăm ștafeta generației următoare. Așa am gândit dialogul meu cu Shakespeare.

”Eu cred că Shakespeare a fost foarte interesat de noua generație și oricine a văzut piesele lui a remarcat această deschidere”

Dimensiunea contemporană a spectacolului se regăsește nu doar în text ci și în costume, scenografie  și muzică, cu o mare deschidere către publicul tânăr. Cât de accesibil este Shakespeare pentru noile generații?

Ryunosuke Kimura:Iubesc dialogul prin intermediul teatrului, deoarece cred în dialog în cel mai profund sens al său. Teatrul creează o “altă lume” înaintea ochilor noștri, din care fac parte deopotrivă actorii și publicul, în care emoțiile se transmit  dincolo de cuvinte. Cred că această comunicare reprezintă una dintre cele fascinante puteri ale teatrului. Shakespeare a fost un geniu din acest punct de vedere. Operele lui au creat un spațiu unde oamenii se întâlnesc dincolo de timp, naționalitate și cultură. De aceea dialogul cu publicul tânăr este esențial pentru mine. De cele mai multe ori tinerii nu au suficientă putere și credibilitate să vorbească și să fie ascultați în societate . În același timp ei sunt cei care reprezintă viitorul . De aceea, consider că nu este suficient doar să îî învățăm, ci să ascultăm cu atenție ceea ce gândesc. Noi adulții avem mai multe de învățat de la ei.

Totodată, multe dintre personajele lui Shakespeare aparțin tinerei generații. De exemplu, Regele Lear este povestea unui bătrân monarh, dar figurile care contează în intriga piesei, Cordelia, Edmund și Edgar sunt tineri. Fiecare dintre aceștia, vorbește în felul său, cu vocea unei noi generații, apărute dintr-o lume decrepită,  aflată în colaps. Eu cred că Shakespeare a fost foarte interesat de noua generație și oricine care a văzut piesele lui a remarcat această deschidere.  De aceea, prin fiecare element al spectacolului, costume, scenografie, muzică, expresie scenică, umor, ritm am încercat să creez portițe către tineri, care după vizionare să aibă senzația că a fost cumva și povestea lor. Eu nu sunt de părere că piesele lui Shakespeare trebuie păstrate ca și valori ale trecutului. Eu vreau ca ele să respire din nou pentru oamenii care trăiesc în societatea de azi, și în special pentru generațiile de tineri care reprezintă viitorul.

“Dincolo de intrarea propriu zisă în rol, mi-am dorit să existe o armonie perfectă între evoluția artistică a fiecărui membru al trupei  și textul lui Shakespeare.”

Ne putețí spune mai multe despre castingul pentru „Titus Andronicus: Reborn”? Ați avut în minte anumiți actori sau ați realizat audiții pentru completarea dstribuției ?

Ryunosuke Kimura:În viziunea mea regizorală, un lucru a fost foarte clar încă de la început: am vrut să îl distribui pe Tsunao Yamai, un actor Noh din școala Konparu, în rolul lui Titus. În centrul acestui proiect am gândit un tată care poartă povara sângelui și violenței, dar care este capabil și de rugăciune. De aceea, Yamai-san care și-a antrenat mulți ani corpul și vocea ca performer Noh, a fost pentru mine nucleul spectacolului. Restul distribuției a prins contur prin audiții, cu dorința de a realiza împreună  și alte texte ale lui Shakespeare.

 Consider că o piesă de teatru devine cu adevărat interesantă când sunt puse în valoare puterea creativă,  individualitatea, vocea și calitățile fizice ale fiecărui actor.  Dincolo de intrarea propriu zisă în rol, mi-am dorit să existe o armonie perfectă între evoluția artistică a fiecărui membru al trupei  și textul lui Shakespeare. Pentru mine, repetiția este un proces unde actorul interacționează cu textul piesei în diverse moduri, uneori în armonie, alteori în conflict, având ca finalitate actul artistic.

“Nu am vrut să îl plasez pe Shakespeare pe un piedestal, ca un nume important al dramaturgiei universale, ci ca un observator care se uită în jur împreună cu noi, fiind complice la relatarea poveștii.”

Am avut bucuria să asist la toate edițiile Festivalului Shakespeare de la Craiova și este pentru prima oară când văd un spectacol în care marele Will  apare ca personaj  sub numele de “Cioară”- trimitere la porecla pe care faimosul critic  Robert Greene i-o dăduse dramaturgului în epocă. Ce v-a determinat să includeți această referință în spectacol și care este rolul lui Shakespeare în derularea intrigii ?

Ryunosuke Kimura:Pentru mine Shakespeare nu este un zeu sau un om celebru care aparține trecutului. Indubitabil, este un mare scriitor. Mai mult decât atât, eu l-am perceput ca pe cineva  îndrăgostit iremediabil de teatru ca formă de exprimare,  folosindu-și toată creativitatea și puterea creatoare în acest sens. El a trăit în Londra, în timpul Erei Explorărilor. De-a lungul Tamisei, se intersectau din toată  lumea oameni, mărfuri,  zvonuri, noutăți, minciuni, adevăruri, dorințe și frici . În acest spirit, Londra acelei vremi poate fi privită ca un spațiu vast unde  informațiile circulau între categorii diferite de oameni. Shakespeare a translatat acest mediu  în teatru, surprinzând realitatea haotică a societății acelor vremuri.  El poate fi privit nu doar  ca poet, ci și  ca un antreprenor foarte iscusit și ca om de media.

În ce privește ironia  lui Robert Greene la adresa lui Shakespeare, numindu-l „cioara parvenită”, aș lăsa aprecierile și comentariile pe  seama cercetătorilor. Dar, pentru mine, acea frază surprinde, în mod paradoxal, o latură importantă a lui Shakespeare. Cioara nu este o pasăre nobilă. Trăiește în oraș, adună tot felul de lucruri și apare oriunde. Pentru mine, această imagine este cât se poate de shakespeariană. Marele Will a strâns povești clasice, informații istorice, limbaj popular, trenduri, glume de mahala, intrigi politice, violență, dragoste și pe toate acestea le-a pus în teatru. Dacă îl privim din această perspectivă, Shakespeare nu mai este un geniu îndepărtat din trecut. El a devenit contemporanul nostru, cineva cu care putem vorbi la o cafea despre lumea în care trăim acum. În momentul în care l-am perceput pe Shakespeare în acest fel, textele lui nu mai îmi par clasice sau vechi, ci ancorate în realitatea contemporană.

Titus Andronicus nu este o tragedie sângeroasă din trecut.  În text se vorbește despre violență, anxietate, informații confuze, lanțuri de răzbunări, teme la fel de actuale și azi. Iată de ce l-am adus pe Shakespeare pe scenă ca pe o  “Cioară”.  Nu am vrut să îl plasez pe un piedestal, ca un nume important al dramaturgiei universale, ci ca un observator care se uită în jur împreună cu noi, fiind complice la relatarea poveștii. Pentru mine, Shakespeare este un scriitor, un clown, un medium și un vrăjitor. Prezența lui pe scenă a transformat producția în ceva mai mult decât textul Titus Andronicus. A devenit un dialog cu Shakespeare însuși. Și când acel dialog începe, simt cu adevărat că am creat din Shakespeare teatru contemporan. 

A consemnat Diana Nedelcu