Prima a seară a lui Cuptor am petrecut-o în centrul Craiovei, bucurându-mă de două evenimente cu adevărat remarcabile: la Filarmonică am retrăit emoțiile concertului „Dezleganie” by Corbu iar la Galeria Arta 1 am descoperit „ReRenașterea” la Noaptea Albă a Galeriilor, o expoziție colectivă ce a reunit lucrările a 39 de artiști plastici din Craiova și nu numai. Într-un fel se repeta experiența din octombrie anul trecut când Noaptea Albă a Galeriilor s-a îmbinat perfect cu o seară de teatru.
„ReRenașterea” – o recuperare a Renașterii, altoită pe trunchi modern
Este ceea ce și-au propus artiștii care s-au întânit pe simeze la ediția de vară a acestei expoziții colective, ce a avut ca vârf Noaptea Albă a Galeriilor .
„‘Arta „clasică” ne-a obișnuit cu lucrări terminate în canonul frumosului (măsură, simetrie, proporție, echilibru), “artisticul” făcând dovada stăpânirii regulilor specifice genului. Astăzi însă, arta poate fi mai mult sau mai putin: știință dar și transfigurare, preluare, copiator, parodie, mixare a unor elemente dezînvestite radical de aurele armoniei și ale frumuseții. Astfel, vrem să punctăm nu doar legăturile cu trecutul renascentist, cât mai ales diferențele.” – sursa


Pentru mine expoziția a fost o provocare și sunt convinsă, pentru mulți cei care au vizitat-o . Lucrările au fost atât de diferite ca tehnică artistică, abordare, structură, textură, idee, încât privitorul era ațâțat de fiecare dată să decodeze și să interpreteze sensul lor. A fost o ReRenaștere atât pentru artiști cât și pentru vizitatori pentru că fiecare a fost incitat să privească dincolo de lucrurile „obișnuite” de până atunci și să caute înțelesuri care să îi conducă spre următorul nivel (aici „next level” nu este un șablon ) . Am vizitat expoziția, am zăbovit în fața fiecărei lucrări, am făcut câteva fotografii, am descoperit că arta nu are nici o treabă cu vârsta (și o să vă spun imediat de ce), am plecat pentru a audia concertul dar am simțit nevoia să mă întorc. Și nu m-aș mai fi lăsat dusă pentru că această ReRenaștere a funcționat ca un magnet.
Ioana Fluerașu – curator și expozant
Noaptea Albă a Galerillor a devenit un eveniment consacrat în Craiova și este rodul colaborării unui număr impresionant de artiști, cu precădere olteni . La Galeria Arta 1 însă efortul de a crea un concept pentru fiecare ediție NAG și de a capacita creatorii de frumos în acest sens, îi aparține Ioanei Fluerașu. Am declarat-o de nenumărate ori și îmi asum subiectivismul, că o admir pe Ioana pentru talentul și nonconformismul ei în artă, pentru generozitatea și dăruirea cu care se dedică copiilor pasionați de artă (sunt sigură că este răsplătită înzecit cu prețuirea și performanțele lor) , pentru energia și perseverența de a crea evenimente diferite, care să provoace publicul să intre în galerii. Am fost acolo și la începuturile ei expoziționale, mă bucur în continuare de proiectele ei artistice.


În postura de curator NAG, Ioana a fost fericită că a reușit să reunească pe simeze foarte mulți tineri talentați : Cezar Grigorescu, student la University for the Creative Arts în Londra și micuța Unda (despre ei doi o să vă povestesc pe larg imediat), Alexandra Iordache și Adrian Murgulescu, studenți la Facultatea de Arte şi Design din Timișoara. S-a declarat mulțumită că lucrările acoperă o multitudine de tehnici artistice de la pictură, sculptură, ceramică până la fotografie, montaj video, instalație, design vestimentar.

Ca artist, Ioana Fluerașu a fost din nou provocatoare și a venit cu o instalație, intitulată „Rinocerina”. Lucrarea a pornit de la măștile pe care Ioana le-a realizat pentru spectacolul „Rinocerii „ de Eugen Ionescu, pus în scenă în 2011 la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași de Claudiu Goga. Aici masca a stat la picioarele unui manechin decapitat, ambele elemente fiind realizate într-o cromatică puternică , ce-ți furau privirea la propriu. Punctul forte al instalației îl reprezintă o gură pofticioasă și hulpavă, rujată cu un roșu intens, ca un malaxor ce poate toca orice, ce este redată într-un măr mușcat suspendat pe gâtul manechinului dar și supradimensionată, în dreptul stomacului.. Ioana a mărturisit că pe corpul manechinului se regăsesc simboluri și personaje din desene animate. „Rinocerina” este una dintre cele mai reușite metafore artistice ale societății în care trăim, subjugată de consumerism și clișee media.



„Rinocerina” se află în conexiune cu alte două lucrări, realizate de Valentin Boboc, artistul cu care Ioana Fluerașu a făcut un adevărat mecenat ca profesori de arte la Palatul Copiilor. Dealtfel cele 3 lucrări au fost realizate în atelierul de la Palat, Valentin Boboc folosind într-una din lucrările sale („Măr uitat”) miniobiecte lucrate de copii. „Omul recent” și „Măr uitat” semnate de Valentin Boboc rezonează cu „Rinocerina”, reflectând haosul și dezumanizarea unei societăți, lipsită de repere. Excepțională și aici cromatica din „Măr uitat”, ce contrastează excelent cu rama și fondul negru al lucrării



Cezar Grigorescu și designul vestimentar ca artă
Nu mai văzusem demult design vestimentar la Arta 1 și nu un număr atât de mare de lucrări, care se înșiruiau într-o minicolecție la intrarea în expoziție. Am avut șansa să-l cunosc și pe creatorul lor, Cezar Grigorescu, student în anul 2 la University for the Creative Arts (UCA, abrevierea consacrată) în Londra. Când am vorbit cu el am avut senzația că am în față un zburător-visător, plecat din Craiova, să cucerească lumea. A absolvit Liceul de Arte din Craiova, dar a studiat în paralel la Palatul Copiilor cu Ioana Fluerașu și Valentin Boboc, despre care spune că le datorează foarte mult pentru toate orele de studiu și cunoștințele acumulate.

Cezar Grigorescu spune că odată ajuns la Londra, conceptul privind studiul artei s-a schimbat cu totul. La University for the Creative Arts abordarea este cu totul diferită. Profesorii nu notează un student în urma unui examen ci îi evaluează toată evoluția pe parcursul unui semestru ce înglobează studiul individual, cunoștințele teoretice, schițele și lucrările intermediare, gradul de implicare în alte proiecte și lista ar putea continua. Cezar a expus la Noaptea Albă a Galeriilor, creațiile sale din proiectul „Drape”, pe care l-a avut spre studiu și realizare la universitate.

Drape are multiple sensuri, când este tradus în limba română : decor, cută ( pliu), podoabă. Cezar Grigorescu a fructificat toate înțelesurile cuvântului, în creații axate pe jocul și simetria cutelor sau în ținute în care cromatica și detaliile de podoabă se detașează. Favorita mea rămâne creația în tonuri de alb și negru, materialul textil fiind pictat manual de Cezar. Este remarcabilă îmbinarea armonioasă între realizarea picturii și așezarea pliurilor, senzația fiind una de fluiditate și zbor.




Cezar Grigorescu spune că este într-o perioadă de acumulări și mai are mult de învățat și experimentat. Este sigur însă că nu va renunța la design vestimentar și visează la o casă de modă, unde să își impună stilul și creațiile.
Unda – mica mare artistă care cucerește Craiova
Nu este prima oară când scriu despre Unda, și de fiecare dată când îi văd creațiile mă gândesc ce ușurință are în a-și exprima în desen și culoare lumea ce o înconjoară, în care îmbină personaje fictive sau din lumea reală. Unda este deja o revelație pentru artiștii craioveni, la cei 9 ani ai ei, și cea mai bună recunoaștere a fost expoziția personală găzduită de această galerie (care este de artă profesionistă) în preajma zilei de 1 iunie. Din păcate nu am ajuns să văd expoziția, pentru că știți cum se zice, nu s-au aliniat planetele. Dar am văzut un colaj video cu lucrările ei, pe care vi-l recomand din toată inima.

În expoziția colectivă de a NAG, Unda a fost prezentă cu mai multe lucrări, realizate în stiluri diferite și pe materiale diferite, demonstrând încă o dată versatilitatea pe care o are în creație. Sigur, orice vizitator al expoziției, indiferent de vârstă, nivel intelectual sau orientare (trăim într-o lume diversă, cu multiple orientări) nu avea cum să nu admire și să nu zîmbească amuzat la personajele 3D (în majoritate pisici, zâmbitoare, torcând relaxate dar și zburlindu-se la cei prezenți) create de Unda și agățate de plafonul galeriei.


Pisicile sunt fără doar și poate o slăbiciune a Undei, deoarece ele se găsesc stilizate și pe tricouri sau privesc curioase din „diorame” artistice, un truc fantastic de a le evidenția prin crearea unui ecosistem cromatic.

Lucrarea care mi se pare mie uimitoare pentru o fetiță de 9 ani este realizată în acril pe pânză și se intitulează sugestiv Barcelona. Practic, Unda nu s-a jucat doar cu imaginația ei, ci și cu a privitorului pentru că sunt atât de multe note cromatice combinate cu elemente fantastice în această pictură, încât ești absorbit în acea lume, în cu totul altă dimensiune. Nu știu dacă Unda a văzut creațiile lui Dali sau Gaudi, dar undeva peste timp, operele acestor mari artiști sădesc semințe roditoare .

NAG – periplu prin expoziție
După cum spuneam la început Noaptea Albă a Galeriilor în ediția de vară a reunit 39 de artiști, care au ales să se exprime într-o multitudine de tehnici : Unda, Popescu Emilian, Adrian Murgulescu, Grigorescu Cezar, Emil Bănuți, Ion Preda, Ghigă Stelian, Ana Bănică, Boboc Valentin, Mihail Trifan, Lucian Irimescu, Albert Dobrin, Mircea Cîrtog, Fluerașu Ioana, Iordache Alexandra, Totescu Alin, Andreea Petrișor Hereșanu, Cătălin Marius Petrișor Hereșanu, Cătălin Solcan, Robert Florica, Aurel Petrescu, Florin Preda, Adrian Mitran, Tulea Cristian, Dan Nica, Eugen Dumitru, Vlădilă Cristina, Martin Rozalia, Olaru Mihaela, Boiangiu Valentin, Ileana Oancea, Carmen Acsinte, Alexandru Constantin, Alfred Rece, Giodea Gabriel, Mihnea Marin, Lucian Mitruțoiu, Murgulescu Adrian, Marcel Voinea. Mulți dintre ei sunt nume consacrate, cu un portofoliu impresionant de lucrări și expoziții, alții și-au definit un drum și încearcă să-l bătătorească iar din urmă vine o generație tânără, dornică să experimenteze și să inoveze.








Am inserat aici doar o mică parte din aproape cele 100 exponate expuse la NAG. Expoziția este deschisă până pe 6 iulie dar sunt sigură că dacă iubiți arta, veți avea prilejul să vă reântâlniți cu creațiile lor în viitorul apropiat. Nu uitați să îi prețuiți și să îi valorizați pe autorii acestor exponate, deoarece ei dau adevărata valoare a timpului în care trăim.
Să fiți sănătoși și fericiți și să apreciați adevăratele valori !
Diana Nedelcu
Multumesc mult Diana ca mi ai facut cunostiinta cu unda, cu renasterea, cu drape, cu rinocerina si cu toate celelalte, universuri enigmatice, adevarate cercetari ale enigmelor ce locuiesc in noi. Pasionanr, mi a facut super placere! Gratie si acestor voiaje virtuale mi se intretine o continuitate cu craiova.
Cu drag, expoziția a fost una cu adevărat provocatoare și cu multiple mesaje către public
Bravo, Diana! Mereu citesc cu nespusa bucurie „articolele tale”, adevarate bijuterii scrise. Mltumesc!
Mulțumesc pentru apreciere .