Nu am fost niciodată o susținătoare a genului SF, indiferent dacă a fost literatură sau film. Mi se părea că poveștile, de pe hârtie sau peliculă, respectă aceeași intrigă clasică, numai că sunt extrapolate în lumi paralele, diferite de a noastră prin artificii care țin de structura limbii, a corpului, a convențiilor sociale, a lumii ce ne înconjoară, etc, pe care le consideram „zorzoane” stilistice aplicate pe un tipar.

Nici acum nu mi-am schimbat părerea în ceea ce privește structura lor, dar am înțeles că SF-urile pot fi la fel de captivante și profunde ca și o creație inspirată din lumea „reală” și este alegerea fiecărui autor ce stil alege.

Anyway, să revenim la filmul Dune, pe care l-am văzut la Inspire Cinema CRAIOVA VIP ELECTROPUTERE. Deși se vorbește tot mai mult de vizionarea filmelor în confortul de acasă, eu iubesc să merg la cinema. Și când beneficiezi de niște fotolii extraconfortabile cu suport pentru picioare, ecran gigant cu claritate oau și sunet pe măsură, ieșirea la film este chiar cea mai bună alegere. Și uitasem de cireașa de pe tort : Dune este 3D iar imaginile sunt absolut Fa-bu-loa-se (cred că imaginea m-a făcut să mă convertesc la SF). Să o luăm pe rând.

Povestea

Filmul este o ecranizare a primului volum cu același nume, de Frank Herbert, unul dintre scritorii care a făcut școală și a revoluționat genul SF, iar Dune este considerat  „cel mai bine-vândut roman science fiction al tuturor timpurilor”. Fără a da prea multe spoilere, povestea se bazează pe una dintre cele mai clasice intrigi : lupta pentru putere și îmbogățire. Acțiunea se petrece în anii 10000 și ceva, undeva pe o planetă cu nume ușor șuierat, Arrakis, ce este de fapt teritoriul de dispută pentru 2 caste, Atreides și Harkonnen, sămânța discordiei fiind „mirodenia” (un fel de substanță minune care asigură, în același timp, neprețuita „tinerețe fără bătrânețe” și combustibil pentru călătoriile intergalactice).

Cele două caste sunt fundamental diferite : cei din Atreides sunt cei buni, au înfățișare tipic omenească, și au caracteristici asemănatoare cu eroii din basme sau cei din heroic fantasy (le pasă de ceilalți, vor să creeze o lume mai bună, etc). La polul opus, cei din Harkonnen, sunt uriași, diformi, cu priviri animalice și voci sparte, profilul tipic pentru personajele negative.

Există și al treilea neam, băștinașii, care sunt oameni ai deșertului, îi urăsc pe toți cei ce le calcă planeta pentru a le fura mirodenia și trăiesc în enclave ascunse de ochii asupritorilor. Nu întâmplător se numesc fremeni (oameni liberi), pentru că scopul lor este de a-i sabota pe invadatori și a -i izgoni de pe Arrakis.

Personajele

Personajul principal din Dune, Paul Atreides (fiul Ducelui de Atreides și viitorul conducător al castei), este interpretat excepțional de un „puști” de 25 de ani, Timothee Chalamet. Pentru mine a fost un Frodo, mai zvelt și mai bine îmbrăcat (ca un viitor conducător de castă) . În rest aceeași dorință de a face lumea mai bună, de a reda drepturile popoarelor asuprite, aceleași bune maniere, aceeași dârzenie, aceleași puteri supranaturale (numai că aici, în locul inelului, Paul este „antrenat mental ” de mama sa, are viziuni despre fremenii ascunși și aceștia îl privesc ca pe noul Mesia)

Al doilea rol ca mărime și forță dramatică este al Jessicăi, mama lui Paul, interpretată de Rebecca Fergusson. Alegerea regizorului (Denis Villeneuve) a fost una corectă, optând pentru o actriță cu aură intergalactică (sveltă, blondă cânepiu, cu pistrui și ochi cu sclipiri de gri). Ea practic este umbra lui Paul în poveste, îl antrenează, supraveghează, sfătuiește, ocrotește. Puterile și menirea sa sunt dincolo de ale unei mame obișnuite, dar am zis că nu mai dau spoilere.

Personajul negativ care m-a captivat a fost al Baronului Harkonnen (șeful castei Harkonnen), interpretat savuros de Stellan Skarsgard. Spun savuros pentru că actorul reușește să întrupeze un monstru însetat de putere și înavuțire, fără nici un scrupul și înconjurat doar de ticăloși. Pentru crearea personajului s-au folosit și efecte speciale care potențează perfect „calitățile” de bestie ale Baronului.

În rest, distribuția este mult mai lungă dar nu mi s-au părut partituri actoricești demne de luat în seamă. Pe advertorialul de la Inspire printre capetele de afiș sunt menționați Jason Momoa și Zendaya. Primul mi s-a părut un băiat bun care știe să se bată iar Zendaya este doar o prezență exotică (într-adevăr, sunt mai dese aparițiile ei în visele lui Paul decît numărul cuvintelor pe care le rostește undeva, spre final. )

Efectele speciale

Cred că regizorul a optat pentru un dozaj corect al efectelor speciale. Nu au sufocat acțiunea și nici partiturile actorilor și au completat excelent atmosfera de lume deșertică, într-un viitor îndepărtat, pe o planetă neștiută . Mașinile de zbor, ornitopterele, mi s-au părut top: un elicopter cu aripi metalice ce aduc cu ale unei păsări gigant, care la decolare și aterizare erau un adevărat spectacol . Ce m-a dezamăgit la acest capitol a fost redarea viermilor uriași care reprezentau pericolul major atât pentru băștinași, cât și pentru invadatori. Apar doar în câteva secvențe dar reprezentarea a fost un ochi înconjurat de niște peri (care potrivit, intrigii, ar fi fost niște colți). Atmosfera de tensiune creată de apropierea viermilor a fost salvată de vârtejul de zgomot și de nisip creat sub dune, că după înfățișare, puteai să îi iei și acasă ca un animal de companie (cine are curte mai mare)

Imaginea – bijuteria filmului

Este motivul pentru care voi continua să merg la filmele SF deoarece cred că este o componentă esențială a acestui gen. În Dune imaginile sunt fabuloase și frumusețea lor este amplificată de efectul 3D. Toate imaginile din deșert, mișcarea dunelor, zborul nisipului la care se adaugă scenele de luptă, terestră sau aeriană, sunt lucrate cu mare acuratețe. De fapt toate imaginile din film sunt realizate în tonuri de argintiu, gri, ocru care se sting în negru subliniind și mai mult lupta băștinașilor de pe Arrakis cu deșertul și bătălia lor pentru orice strop de apă.

Finalul este doar începutul

Is just the beginning – este replica pe care o rostește Zendaya la finalul filmului . Este mai mult decât o replică, este un mesaj care deschide drumul către următoarea parte (potrivit celor care au citit cartea, filmul redă doar jumătate din primul volum) dar este și un apel la speranță că pentru fremeni vor veni vremuri mai bune. Filmul are dealtfel numeroase trimiteri la religie, politici globale și strategie și nu este doar o bătaie inergalactică intre ăia buni și ăia răi. Și mai este o replică, care revine pe parcursul filmului, ca laitmotiv : „Frica este ucigaşul minţii„. Personajul principal reușește să o înfrângă (la final EL este învingătorul) și ar fi minunat dacă am reuși și NOI.

Diana Nedelcu