Am spus-o și aici, și ori de câte ori am ocazia : iubesc călătoriile și tot ce aduc ele nou, oameni, locuri, experiențe. Așa că, la propunerea unor oameni dragi, membri ai Fotoclubului Mihai Dan Călinescu, pe principiul “dintr-un zis abia vru”, am acceptat cu plăcere și nerăbdare eu și Cristi, să plecăm în „Țările” din Apuseni, pe care n-o mai vizitasem :Țara Hațegului și Țara Moților, cu un obiectiv obligatoriu, Roșia Montană. În ciuda prognozei ce abunda în avertizări de ploi și furtuni, ne-am încăpățânat să plecăm la drum și bine am făcut că vremea a fost perfectă de drumeții (după sufletul omului, nu-i așa 😊?). Traseul : Muzeul Aurului din Brad,  Roșia Montană, Hațeg. 

Noi, (aproape toți) excursioniștii – foto Rodica Anghel

 Plecați de dimineață din Craiova, am avut parte de un drum relativ liber, care ne-a permis să ne bucurăm de frumusețea Văii Jiului, cu copacii încă de un verde intens. Când treci de Petroșani și intri în zona Apusenilor, parcă timpul curge mai molcom.  Sigur, sentimentul ăsta îl aveam  pentru că mă eliberasem de stresul cotidian dar și pentru faptul că intrasem într-o zonă pastorală, unde cele mai multe sate au casele împrăștiate pe coline și sunt străjuite de căpițe de fân.

Undeva, în Apuseni – foto Adrian Trică

Muzeul Aurului din Brad – obligatoriu de vizitat

Dacă aveți drum prin județul Hunedoara, musai trebuie să ajungeți la Brad să vedeți Muzeul Aurului. Aflat în centrul orașului, muzeul este adăpostit într-o clădire renovată, nu foarte spectaculoasă, care seamănă cu casa unui om mai înstărit din partea locului.

foto Adrian Trică

În interior însă, este fascinant, fie că ești simplu vizitator (cum am fost noi), fie că ești pasionat de mineralogie. O să vă dau câteva date despre acest spațiu, în mod special despre unicitatea lui, dar fotografiile inserate,  cred că o să vă convingă cel mai mult despre frumusețea și spectaculozitatea exponatelor. 

foto Cristi Nedelcu

Se pare că prima colecție a muzeului datează din 1896, când un geolog neamț a strâns câteva piese găsite în minele din zonă, dar prima consemnare într-un registru de vizitatori a fost făcută în anul 1912. Acum în patrimoniul muzeului sunt peste 1.300 de exponate din aur nativ şi mai mult de 800 de eşantioane de minerale, aduse din toată lumea, spectaculoase și acestea prin forma și coloritul lor.

foto Cristi Nedelcu
foto Cristi Nedelcu
foto Cristi Nedelcu

Muzeul adăpostește  peste 4,5 kilograme de aur nativ, în diverse forme, dar ca și valoare,  colecţia este apreciată ca una inestimabilă, deoarece toate piesele sunt diferite și neprelucrate de mâna omului. De aici și UNICITATEA exponatelor și a muzeului. Piesele de top ale muzeului au fost botezate de localnici „Şopârla de aur”, „Pana lui Eminescu”, „Balerina”, iar forma lor demonstrează că își merită numele din plin. Dar mai presus de asta, este uimitor că aceste delicate bijuterii au fost făurite de natură, singurul merit al oamenilor fiind că le-au extras din pământ și le-au adus la lumină.

foto Cristi Nedelcu
foto Cristi Nedelcu
foto Cristi nedelcu

Cele mai multe exponate din aur prezente în muzeu (peste 80%), cristalizate sub diferite forme, au fost descoperite în minele din Munţii Apuseni, cunoscute în partea locului ca făcând parte din „Patrulaterul Aurului”. Dealtfel extragerea aurului în zonă are o istorie de aproape 2.000 de ani, iar în muzeu sunt expuse tot felul de unelte și dispozitive folosite de-a lungul timpului.

foto Cristi Nedelcu

Muzeul se află acum în proprietatea Companiei Minvest Deva, care a administrat în trecut, şi minele de aur din zonă. Doamna care ne-a fost ghid și ne-a condus prin muzeu, era nemulțumită, evident, de închiderea minelor și de faptul că Roșia Montană a intrat în patrimoniul UNESCO. Când mai toți din grup i-am reamintit de tragedia de la Certej și de dezastrele ecologice ale exploatării cu cianuri, a tăcut, plecând capul.

Febra aurului de la Roșia Montană

Până a nu ajunge în zonă, nu știam prea multe despre Roșia Montană. În media urmărisem fragmentar disputa dintre ONG-uri și compania RMGC privind exploatarea aurului în zonă și informațiile pe care le aveam, erau confuze și destul de puține. Abia după ce am vizitat exploatarea minieră, comuna, am vorbit cu localnicii și apoi am citit pe net, mi-am dat seama despre ce “miză” uriașă este vorba și câtă vrajbă poate să nască aurul printre oameni.

“Povestașul ” din mină

Pe lângă bafta de a avea un timp numai bun de plimbare, în excursia asta am avut și norocul de  întâlni oameni de excepție, pe care nu poți să îi uiți prea ușor. Unul dintre ei este inginerul Dorin Rus, cel care ne-a însoțit în muzeu. Inginer minier, cu un doctorat în domeniu, Dorin Rus este o enciclopedie în ce privește mineritul, dar și un izvor nesecat de povești și întâmplări de prin partea locului, fiind născut și crescut acolo. Din capul locului, el ne-a zis răspicat  că nu e ghid de meserie și ceea ce face este benevol, pentru ca vizitatorii să primească informații corecte despre istoria extragerii aurului din zonă. Dorin Rus ne-a spus că în zonă se sapă după aur de 2000 de ani, galeriile întinzându-se pe 150 km (și el le-a bătut cu pasul pe toate), cu peste 30 de intrări.

“Povestașul ” din mină, Dorin Rus -foto Cristi Nedelcu

Cea mai spectaculoasă parte a muzeului o reprezintă Galeriile Romane,  din care se vizitează  200 metri (se estimează că aveau o lungime totală de 8 km). Sunt 157 de trepte de coborât (și de urcat, evident ) iar temperatura și umiditatea  sunt  ca într-o peșteră așa că, trebuie să aveți îmbrăcăminte/încălțăminte corespunzătoare  și condiție fizică pe măsură. Însoțitorul nostru ne-a povestit că cei care au descoperit aurul în zonă au fost dacii, care au găsit filoane mari de minereu, în apă, la suprafață. Dealtfel istoricii susțin că una din mizele importante pentru care romanii au vrut să cucerească Dacia, era comoara din Apuseni.

Intrarea în galeriile romane- foto Cristi Nedelcu

Dorin Rus ne-a mai spus că romanii au adus sute de sclavi pentru a săpa galeriile, cărora li se aduceau în subteran apă și mâncare. Se mergea pe principiul “scapă cine poate” pentru că supraviețuitorii nu se grăbeau să declare moartea celor slabi, pentru a beneficia de rația lor zilnică.

Galerii, săpate manual în epoca romană- foto Cristi Nedelcu

La intrare în galerie este gravat numele în latină al localității, Alburnus Maior și de asemenea este reprodusă una dintre tăblițele cerate descoperite aici, ce datează din 131 e.n., unde apare pentru prima oară numele latin al localității . Vestigii ale  perioadei de exploatare romane sunt expuse și în fața galeriilor, alături de utilaje din toate epocile.

foto Adrian Trică
foto Adrian Trică

Numele actual al localității este inspirat de râul Roșia, bogat în minerale, care curge în apropiere. Din tot ce ne-a povestit Dorin Rus, cel mai mult m-a fascinat perioada de început de secol XX, când Roșia Montană devenise un centru puternic al Apusenilor, cu oameni bogați, cu cazinou, sală de bal, restaurante și multe prăvălii.

fotografii din Muzeul Mineritului, Roșia Montană

Dorin Rus ne-a povestit că extragerea aurului era o afacere de familie pentru localnici . Doritorii închiriau porțiuni de munte de la stat (cei bogați în subteran, cei mai săraci la suprafață, în albia apelor) și plăteau redevență cam 20% din cantitatea de aur extrasă. Chiria era pe o perioadă determinată, pentru că cei care nu exploatau suprafața plătită, erau obligați să o părăsească (statul trebuia să câștige, nu avea timp de pierdut).

fotografii din Muzeul Mineritului, Roșia Montană
fotografii din Muzeul Mineritului, Roșia Montană
fotografii din Muzeul Mineritului, Roșia Montană

 A fost o perioadă în care mulți au făcut bani frumoși, dar la fel de repede unii au pierdut peste noapte, tot ce câștigaseră, la cazinou. Aici Dorin Rus a zâmbit amar și a spus că nu știe care au fost mai câștigați: cei care au agonisit averea și le-a fost confiscată de comuniști sau cei care s-au distrat și au jucat toți banii la cazinou. Și dacă tot veni vorba de perioada comunistă, ordinele de la centru cereau producție maximă. Numai că, tehnicile folosite nu au adus profit prea mare în raport cu valoarea aurului de la acea vreme. Statisticile spun că din minele românești s-au scos de-a lungul timpului 2200 tone de aur, cele mai mari cantități fiind extrase  în Antichitate și în Epoca Modernă. Cu toate acestea se estimează că în Munții Metaliferi, ar mai exista 760 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere (cam 300 tone de aur), lucru ce explică interesul major pentru această zonă.

Aurul a pustiit comuna și a învrăjbit oamenii

Dorin Rus ne-a sfătuit să vizităm și localitatea și să ne convingem singuri de frumusețea și somptuozitatea caselor, cea mai bună mărturie a bogăției localnicilor de odinioară. Într-adevăr, plimbarea prin comună mi-a limpezit multe din informațiile aflate la muzeu. Cu toate că era sâmbăta înainte de prânz, comuna părea aproape părăsită. Sentimentul acesta mi-l dădeau în special casele, aflate în majoritate într-o stare avansată de degradare. Câteva dintre acestea fuseseră renovate pe cheltuiala RMGC, ce se angajase să finanțeze un plan de restaurare al clădirilor de patrimoniu, în schimbul permisiunii de a exploata minereurile de aur din zonă.

centrul comunei Roșia Montană – foto Cristi Nedelcu
centrul comunei Roșia Montană – foto Cristi Nedelcu

Văzând atâtea aparate de fotografiat, un localnic s-a băgat în vorbă cu noi. A zis că s-a ales praful de comuna asta, că oamenii nu mai au unde să muncească, că au fost oprite toate lucrările de modernizare, că s-au găsit unii să amestece UNESCO în treburile lor. L-am întrebat unde a fost cazinoul de odinioară și mi-a arătat scârbit cu mâna o clădire cu ferestrele sparte, dar cu stucaturile aproape intacte,  pe care scria cu litere mari “Bufet”.

Clădirea fostului Cazinou –  foto Cristi Nedelcu 

Am luat-o la pas pe străduțele înguste, spre cele 2 biserici care se zăreau în spatele caselor. Biserica catolică este cocoțată pe un deal, într-un miniparc de conifere, care adăpostește și cimitirul, cu cruci vechi și acoperite de mușchi.

Biserica Catolică din Roșia Montană – foto Cristi Nedelcu
imagine din cimitirul din curtea Bisericii Catolice – foto Cristi Nedelcu

În drum spre Biserica Reformată, închisă pentru restaurare, ne-a zâmbit o localnică cu părul alb și ochi albaștri. Era a doua persoană binevoitoare, după Dorin Rus, pe care o întâlneam în zonă, după puținii oameni care se uitau suspicios la aparatele noastre de fotografiat. Avea și un nume foarte muzical, specific localităților de munte : Maria Cezarea Corbea.

La povești cu Maria Cezarea Corbea – foto Cristi Nedelcu

Ne-a povestit mai întâi de vremurile de altădată, când la Roșia Montană se organiza un târg care aduna toată suflarea din localitățile învecinate, despre bunica ei care era foarte cochetă și purta rochii cu jabouri de dantelă și pălării, de bunătățile pe care le făcea, multe inspirate din bucătăria austro-ungară.

imagine din Târgul de altădată de la Roșia Montană

Am întrebat-o de ce comuna arată de parcă ar fi părăsită și mi-a răspuns, oftând, că de câțiva ani a intrat dihonia în oamenii de aici. Ea i-a numit trădători pe cei  care “s-au vândut la ăștia”,  au acceptat să-și părăsească locuințele, să-și deshumeze morții și să se mute în altă parte. Noroc că au fost destui, spune ea, care nu au vrut să plece, spune ea, și nu au vut ce să le facă.

Casă din Roșia Montană, monument de patrimoniu – foto Cristi Nedelcu
Casă din Roșia Montană, monument de patrimoniu – foto Cristi Nedelcu

De profesie topograf,  Maria Cezarea Corbea cunoștea foarte bine zona, numită Cârnic, unde urma să se exploateze aurul la  la suprafata prin prelucrare cu cianuri. Ea spune că acolo pamântul este ca niște foi de plăcintă și “ Cînd începea să puște, lacurile cu cianuri se puteau prăvăli peste noi. Până și primarul ținea cu ei. N-a făcut nimic în comună și le zicea la toți că o să vină ăștia să repare drumurile și casele și să dea de lucru la toată lumea”.

Acum, după intrarea zonei în patrimoniul UNESCO, comuna pare încremenită în timp. Rămân nemulțumirile mocnite, din ambele tabere ale localnicilor, unii cu visurile de îmbogățire spulberate, alții amărâți că interesele unora le-au distrus comunitatea și au semănat vrajbă între oameni.

stradă din Roșia Montană – foto Cristi Nedelcu

Tăurile din munți – o sursă de “aur” eco pentru localnici

 “Dacă tot ați venit până aici, să nu plecați fără să urcați la Tăul cu Brazi, să vedeți ce frumos îi. E drumul prost, că nici pe ăsta nu l-a făcut primarul, dar când ajungeți sus uitați de toate gropile ” Am mers pe mâna Mariei Cezarea și nu am regretat. Auzisem de tăuri (acumulări artificiale de apă create pentru a pune în mișcare șteampurile care erau instalațiile de separare a aurului) la Muzeul Mineritului dar nu imi închipuiam că un lac de acumulare poate aduna atâta frumusețe. Tăurile au fost amenajate în timpul Imperiului Austro-Ungar și se spune că erau in jur de 100 . Acum mai sunt doar 8, iar Tăul cu Brazi unde am ajuns noi este înconjurat de conifere, așa cum îi spune și numele.

Tăul cu Brazi – foto Adrian Trică

De acolo se deschide o panoramă minunată a localității, o mană cerească pentru fotografi. Ca divertisment, lacul fusese populat de RMGC cu crap chinezesc (?!), inițiativa făcând parte probabil tot din proiectul de reamenajare al zonei (nu am înțeles de ce chinezești, poate că erau mai ieftini și se înmulțeau mai repede ?!)

Crapii chinezești din Roșia Montană – foto Cristi Nedelcu

Oricine ajunge în aceste locuri își dă seama că ele pot fi o sursă sigură de “aur” pentru localnici dacă ar exista un plan coerent de încurajare a turismului local .

Satul Fefeleagăi – oameni, case și priveliști

Pentru campare am rezervat pe booking o pensiune din comuna Bucium. Nu v-am povestit nimic despre locul de cazare, pentru că am rămas cu un gust amar. Deși camerele au fost curate iar raportul preț/calitate ok, proprietarii au fost niște oameni dungoși și reci, de parcă singura lor dorință era să-și facă antireclamă. Au reușit din plin.

În schimb, localnicii, ulițele și împrejurimile ne-au făcut șederea deosebit de plăcută. Câteva cuvinte despre comună : are în componență 29 de sate și  mai multe obiective turistice.  Noi am ajuns la Detunata Goală, o formaţiune vulcanică de andezit-bazalt, declarată monument al naturii, unică în Europa, aflată la  altitudinea de 1169 m, cu mașina pe un drum foarte bun, dar destul de sinuos (din comună un indicator îți spune că faci pe jos 45 de minute, dar cred că pentru un om al muntelui, nu pentru un muritor de rând). Acolo sus se adunaseră norii așa că imaginile surprinse au fost pe măsura numelui stâncii.

Detunata Goală, cu vârful în nori – foto Oana Ursu
Detunata Goală, înconjurată de cețuri – foto Cristi Nedelcu

Am mers și la casa Fefeleagăi (o replică după o casă țărănească, inaugurată la 100 de ani de la apariția cărții), personajul din opera scriitorului Ion Agârbiceanu. Scriitorul  a fost profesor între anii 1906 – 1910 în comună, iar pentru personajul său s-a inspirat din viața Sofiei Danciu, o femeie din sat care a murit la mijlocul secolului trecut.

replică după casa Fefeleagăi – foto Oana Ursu

Până la casa Fefeleagăi am admirat casele și curțile pline de flori, vacile care pășteau nestingherite și am vorbit cu localnicii. Unul dintre ei ne-a invitat la o țuică și ne-a primit la el în curte de parcă ne cunoșteam de o viață.

casă din comuna Bucium – foto Cristi Nedelcu
casă din comuna Bucium – foto Cristi Nedelcu
Bucolică – foto Adrian Trică

Să mai adaug că am prins live o scenă mai puțin obișnuită: un vițel sugea cu poftă la ugerul mamei în tim ce proprietarul își lua și el porția de lapte de la aceeași sursă

La alăptat – video, Adrian Trică

Am plecat din zonă cu o nedumerire: o puzderie de case, multe dintre ele noi sau renovate, aveau acoperișul din azbest. Știam că azbestul nu mai este recomandat în construcții de o bucată bună de timp și că în Oltenia cel puțin, mulți renunțaseră cel puțin. Cristi a întrebat un localnic, care nu înțelegea care e problema. Când i-a zis că poate să îi afecteze sănătatea, a dat din umeri, ca și când asta era ultima problemă pe care o avea pe cap.

Acoperișurile de azbest, o normalitate în zonă – foto Cristi Nedelcu
foto Cristi Nedelcu

Ultimul bastion cucerit -Hațegul

În ultima zi a excursiei am poposit la rezervația de zimbri de la Hațeg, găzduită de o padure frumoasă cu alei și bănci pentru popas. Am ajuns undeva înainte de prânz și zimbrii erau tolăniți la umbră și iși făceau siesta. Fotografii au avut noroc că “bulibașa” lor, zimbrul Roman (domnul de la casa de bilete, care ne-a oferit informațiile, mi-a zis că pentru prieteni este Romică 😊), care are venerabila vârstă de 11 ani, s-a ridicat, “ a făcut câțiva pași” și a stat la poză din față și profil

Romică, în plină siestă – foto Cristi Nedelcu
Prim plan – foto Cristi Nedelcu
foto Cristi Nedelcu

În rezervație mai sunt alte 7 exemplare de zimbri, din care 2 sunt pui de 1 an, respectiv 2 ani. La ieșirea din rezervație este un spațiu unde te poți împrieteni cu 2 ponei (cu „el” de fapt, că “ea” este mai selectivă cu publicul), ceea ce am și făcut, de fapt.

fotografie de mare impact pe fb -foto Cristi Nedelcu

După o masă copioasă (sarmale cu mămăligă și papanași cu smântână și dulceață de afine) în centrul  orașului (Hațegul este un orășel cochet, curat și plin de jardiniere de flori), am plecat spre Sântă Mărie Orlea (o comună la câțiva kilometri de oraș) pentru a vedea biserica din localitate (secolul XIII) și castelul Kendeffy (închis publicului vizitator). Am fost mândră de mine pentru că am urcat până în turla bisericii, pe niște trepte mai mult decât periculoase, dar panorama a meritat.

Biserica din Sântă Mărie Orlea – foto Cristi Nedelcu
Castelul Kendeffy- foto Oana Ursu

Nu știu dacă ați avut răbdare să citiți până la sfârșit toate aceste impresii dintr-o zonă pe care nu o mai văzusem încă. În Roșia Montană aș reveni oricând cu plăcere pentru că mai sunt atâtea locuri de vizitat și atâtea povești și intâmplări de descoperit.

Mulțumesc companionilor mei, Cristi, Rodica și Mircea Anghel, Oana și Adi  pentru excursie și fotografii.

Sper că v-am făcut curioși să vizitați (dacă nu ați făcut-o încă) această zonă care acum în culorile toamnei, se asortează perfect, cu Roșia Montană.

Diana Nedelcu

2 Thoughts on “Hai Hui prin „Țările” din Apuseni”

  • Diana, am fost prinsa foarte tare in detaliile despre elementele expuse la muzeu, despre case si oameni, si readusa la o „reevaluare” prin puterea de sinteza istorica, am si ras cu carpul chinezesc mai ieftin si reproductibil hahaha, m-am bucurat de savoarea praznicului vostru, a ajuns mirosul pana la mine ! Cred ca este foarte multa munca sa scrii articol cu rigoare dar si cu poezie, te gandesti sa scrii o carte cu drumetii ? Cum probabil nu voi mai face chiar atat de multe excursii prin tara de acum inainte (doar cateva) , mi-ar place sa „te” citesc si sa le traiesc prin „delegatie” !Si imi plac la nebunie expressile astea, „musai”, „haihui” si altele ! Pe curand, nerabdatoare sa te citesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.