Nu ajunsesem până acum la Timișoara pentru că nu am avut așa zisul imbold de a o vizita. Situația s-a schimbat în 2023 când orașul de pe Bega a devenit capitala europeană a culturii și dorința noastră de a fi acolo a crescut exponențial. Am pus-o în practică abia acum la final de an, profitând de minivacanța de 1 Decembrie . Cum s-ar spune am prins aproape ultimul tren, și ne-am bucurat să descoperim un oraș cu multiple oferte culturale, gândite să acopere cât mai multe sfere ale artei și toate segmentele de vârstă . Primul popas l-am făcut la Cazarma U, pentru expoziția „Sculptură după sculptură”

„după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după” la Cazarma U

Să readuci la viață o clădire care este o ruină și distonează cu toate celelalte imobile restaurate din Piața Unirii, prin organizarea unei expoziții de sculptură contemporană este un proiect pe care îl consider pe deplin inovativ. Este meritul Fundației Triade și a lui Attila Kim de a aduce în acest spațiu, pentru o perioadă de 7 luni , 157 de artiști, 26 de curatori, 17 expoziții și cinci performance-uri în „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după”. Cred că este cel mai mare proiect dedicat sculpturii contemporane organizat în ultimii ani în România, cu toate evenimentele conexe, iar impactul la public a fost uluitor : peste 60.000 de vizitatori. Noi am prins ultima zi în care mai era deschisă expoziția și ne-am considerat norocoși.

Cazarma U este considerată o clădire emblemă pentru Timișoara. Fostă cazarmă austriacă, fabrică de confecții în perioada comunistă, acum imobilul se află în proprietate particulară și deja circulă zvonuri pe seama viitorului ei (gen hotel de lux). Noi am fost bucuroși că am vizitat-o ca spațiu expozițional. Pentru mine a fost ca o incursiune pe un tărâm al misterelor. Spun asta pentru că vizita a fost pe înserat, pe o vreme ploioasă, într-o clădire cu multe geamuri sparte, cu săli parțial luminate sau întunecate, cu un prundiș pe podele care scotea un zgomot ciudat sub tălpi. Surprinzător, toate acestea au pus și mai mult în valoare lucrările expuse iar multitudinea de umbre de pe pereți au creat un efect 3D extraordinar, ce potența mesajul artiștilor. Lucrările prezente în expoziție au fost create dintr-o varietate de materiale, de la lemn, metal, piatră până la hârtie, sticlă, nuiele sau sfoară. La intrare, o doamnă foarte drăguță și volubilă, în ciuda frigului și înserării, ne-a spus că au fost ateliere în care s-a sculptat și în vafe, după care lucrarea a fost devorată, spre deliciul tuturor :)). O să atașez fotografiile a câteva dintre lucrările care m-au impresionat prin forța mesajului sau impactul vizual, cu regretul că nu pot să redau multitudinea de idei artistice din „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după”

Paul Neagu – lucrări din ansamblul Nouă stațiuni catalitice

Paul Neagu-Crucea Secolului

Nicolae Moldovan -Negrul esențial Paul Jacobi -Coloane organice

Aurel Vlad-Umanitate amenințată Virgil Scripcariu-Maternitate

Mircea Roman-Înțeleptul Daria Dup -Soldați

Dan Vezentan-Materie Vie Alexandra Satmari -Materie Vie

Maria Louizou – lucrare din seria Șase respirații pe minut Reka Csapo-Dup -Vanitas Vanitatum

Brâncuși cel absolut

A fost principala motivație pentru care am ajuns la Timișoara. Expoziția Brâncuși . Care rămâne deschisă până pe 24 ianuarie 2024 la Palatul Baroc, acum Muzeul Național de Artă Timișoara. Pentru 1 Decembrie, biletele on line erau epuizate, dar am avut noroc că organizatorii scot în fiecare zi la casă 400 de bilete (bine de știut, în caz în care vă confruntați cu aceeași situație). Înarmați cu o doză mare de optimism am așteptat la coadă două ore, dar ne-am considerat norocoși că am prins bilete. Erau peste 200 de oameni care au stat în frig să intre la expoziția Brâncuși de ziua națională a României. Este poate cel mai frumos omagiu adus marelui sculptor și cea mai bună dovadă că indiferent de vârstă, românii își prețuiesc valorile.

Câteva date tehnice despre expoziție . Intitulată „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, expoziția cuprinde 22 de sculpturi, o inedită selecție de fotografii, alături de fragmente filmate de Brâncuși însuși, corespondență și fragmente din presa vremii. Expoziția este curatoriată de Doina Lemny și este cel mai amplu eveniment Brâncuși organizat în România în ultimii 50 de ani. Au fost împrumutate exponate de la Centre Pompidou, Tate, Fundația Guggenheim, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul de Artă Craiova, precum și din 3 colecții particulare.

Coloana fără de sfârșit (machetă) Pasărea în zbor Sărutul

Pentru mine, expoziția a fost lumină și bucurie. Este impresionant cum un OM a încercat să dezlege taina zborului sau fiorul sărutului. Este uluitor cum descrie grația feminină și inocența copilăriei, în linii ce par a fi simple dar sunt rodul atâtor ani de schițe și căutări. Rămâi fără cuvinte când ești în fața acestor lucrări, simbiotic simple și profunde . Brâncuși și-a propus să atingă absolutul. Îi simți căutările, îi vezi schițele, desenele, îi admiri lucrările. Mă opresc. Capodoperele lui vorbesc infinit mai mult.

Domnișoara Pogany Pasărea Măiastră Rugăciune

Danaida Muza adormită Peștele

Muzeul Național de Artă Timișoara găzduit de Palatul Baroc

Pe lângă expoziția Brâncuși, nu am ratat prilejul de a vizita și celelalte expoziții ale Muzeului Național de Artă Timișoara, instituție găzduită de o clădire deopotrivă elegantă și impunătoare, Palatul Baroc. Construit în secolul al XVIII-lea, clădirea face parte din programul de modernizare edilitară dezvoltat de Casa de Habsburg.  De-a lungul timpului, până după Al Doilea Război Mondial, în Palatul Baroc a funcționat sediul administrativ (parter), la etajele I şi II fiind locuinţele funcţionarilor administraţiei. În clădire s-a mutat apoi Facultatea de Agronomie din cadrul Politehnicii din Timişoara, și după un amplu proces de restaurare, din anul 2006, găzduiește Muzeul Național de Artă. O „casă” mai potrivită nici nu se putea pentru această instituție, atât exteriorul cât și interiorul clădirii excelând prin detalii arhitecturale de o rară frumusețe.

Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara deține cea mai importantă colecție Corneliu Baba – peste 90 de piese, cuprinzând lucrări și obiecte personale, donate de către soția artistului . Craiovean prin naștere, artistul și-a petrecut copilăria și adolescența între Cetatea Banilor și Caransebeș, orașul natal al tatălui său, Gheorghe Baba, pictor de biserici. S-a format ca artist la Academia de Arte Frumoase din Iași unde l-a avut ca profesor pe Nicolae Tonitza, și apoi a predat și el la rândul său în cadrul aceleiași instituții. Ulterior s-a stabilit la București.

lucrări de Corneliu Baba, din seria Autoportret

Lucrările lui Corneliu Baba impresionează prin expresivitatea și postura personajelor pe care le transpune în culoare. În fiecare dintre potretele/autoportretele/compozițiile sale există o privire, o grimasă, o atitudine, o stare ce atrage ca un magnet. Au fost lucrări, în fața cărora am zăbovit mai mult, fascinată de minuțiozitatea și acuratețea detaliilor, ce le conferea o forță artistică nebănuită.

lucrări de Corneliu Baba

Pe lângă autoportrete, Corneliu Baba a realizat o serie de portrete ale apropiaților sau personalităților din epocă. Nu sunt creații impersonale, sunt lucrări care surprind personalitatea celui zugrăvit pe pânză. Se spune că artistul iși pregătea portretele prin nenumărate schițe ale mâinilor sau ochilor. Toată această muncă asiduă a avut ca rezultat capodopere ale portretisticii, ce rămân vreme îndelungată în memoria vizitatorilor.

portretul soției sale portretul lui George Enescu portretul lui Borges

Între seriile de lucrări expuse la Muzeul Național de Artă Timișoara și semnate de Corneliu Baba, una dintre ele m-a marcat în mod deosebit . Este vorba despre cea dedicată arlechinilor și regilor nebuni, pe care artistul a realizat-o în anii 80, spre finalul vieții, perioadă care a coincis și cu dictatura ceaușistă. Toate aceste lucrări redau excepțional un personaj, a cărui privire și mimică împrăștie spaimă și teroare.

lucrări de Corneliu Baba din seria Regele Nebun

O secțiune importantă din muzeu este dedicată expoziției permanente de artă bănățeană și artă modernă românească – practic o incursiune prin arta ultimelor trei secole din Banat și din România. Sunt multe lucrări și aici care îți captivează privirea și sufletul,multe dintre ele semnate de artiști care au scris istorie în acest domeniu. Dacă la Corneliu Baba se distinge un stil caracteristic, cu evoluția proprie în timp, aici există o diversitate artistică, firească de altfel, ce obligă privitorul la comparații și analize privind diferitele abordări.

imagini din expoziția permanentă de artă bănățeană și artă modernă românească

Theodor Pallady – Floarea soarelui Nicolae Tonitza-Portret de fetiță Theodor Aman- Fata cu breton

Ar mai fi multe de povestit despre Muzeul Național de Artă Timișoara, dar vă las și pe voi să-l descoperiți la o proximă vizită în orașul de pe Bega (dacă nu ați făcut-o până acum, este musai să fie cap de listă). Închei cu câteva imagini ale pieselor de mobilier din Fondul Ormós Zsigmond, pasionat colecționar de obiecte de artă, fondatorul Societății de Arheologie si Istorie a Ungariei de Sud.. Fiecare piesă în sine, deși are o utlitate practică, este în același timp un obiect de artă prin miniaturile pictate, dantelăriile de lemn și toate celelalte detalii, foarte atent lucrate.

Timișoara- un oraș ce te invită la plimbare

Locuiesc în Craiova, un oraș foarte frumos, al doilea ca și număr de clădiri de patrimoniu, după București. Cine vine în Bănie, nu are voie să nu viziteze Palatul Jean Mihail – Muzeul de Artă și Parcul Nicolae Romanescu, pe lângă multe alte clădiri și muzee. Totuși, centrul Timișoarei este mai aerisit, cu mai multe piațete și cu un număr redus de străzi pe unde circulă mașinile/mijloacele de transport în comun. Ca turist, Timișoara te invită la plimbare, fără a fi stresat de intersecții sau stopuri. Această amenajare urbanistică se datorează Casei de Habsburg, mai precis Împăratului Carol al VI-lea , care la început de secol XVI, a semnat decretul de înfiinţare a Administraţiei Banatului, Timişoara devenind capitala uneia dintre noile provincii imperiale. A fost impusă o nouă concepţie, mai riguros planificată, cu o reţea stradală rectangulară în care au fost construite pieţele reprezentative ale oraşului. Pe tot parcursul secolului al XVIII-lea, în perimetrul acestora s-au proiectat şi s-au construit imobile. În această perioadă, centrul urbei a căpătat un aer baroc, în stilul Europei Centrale.

Piața Unirii Piața Victoriei (Piața Operei) Piața Libertății

În periplul nostru prin oraș, am admirat cele mai importante clădiri ale cultelor religioase, adevărate bijuterii arhitecturale. Catedrala Mitropolitană din Timișoara sau Catedrala Mitropoliei Banatului poartă hramul „Trei Ierarhi” și a fost construită între 1936 și 1941 . Are o înălțime de 90,5 m, fiind în prezent a doua biserică din România din acest punct de vedere, după Catedrala Mântuirii Neamului. Terenul necesar construcției catedralei a fost donat de către Primărie, iar proiectul a fost încredințat în 1934 arhitectului Ion Traianescu și prevedea un edificiu cu o capacitate de 5.000 de persoane. Lucrările de construcție au început în martie 1936 și s-au terminat cinci ani mai târziu. Picturile interioare și exterioare au fost finalizate abia în 1956, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost sfințită pe 6 octombrie 1946 în prezența Regelui Mihai și a primului-ministru Petru Groza.

Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Stilul arhitectural al catedralei este unic și neobișnuit pentru un lăcaș de cult ortodox de asemenea dimensiuni, îmbinându-se elemente de arhitectura moldovenească cu cele bizantine. Catedrala numără nouă turle și patru mini-turle, dintre care turnul principal are 83,7 metri. Edificiul are o lungime de 63 m și o lățime de 32 m. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8.000 kg și au fost confecționate dintr-un material adus din insulele Sumatra și Borneo. Catedrala Mitropolitană adăpostește la subsol o bogată colecție de artă bisericească bănățeană veche ( peste 3.000 de cărți bisericești rare, obiecte și veșminte bisericești ) și o valoroasă colecție de 800 de icoane.

Catedrala Ortodoxă Sârbă poartă hramul Înălțării Domnului. Noua biserică a fost ridicată între anii 1744-1748 în stil baroc, cu ajutorul donațiilor de la credincioși. Fostul lăcaș de cult pentru ortodocșii din Timișoara a fost distrus, în urma unui incediu din 1728. Actuala clădire a fost ridicată inițial fără cele două turnuri, acestea fiind adăugate în anul 1791 în urma unui proces de restaurare. Cele două turnuri sunt prevăzute cu cinci clopote. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, biserica a fost folosită de toată comunitatea ortodoxă din oraș, atât de etnie sârbă cât și de cea de etnie română, însă, în urma separării celor două biserici, Biserica Sârbă din Piața Unirii a rămas doar a etnicilor sârbi. Am întrebat la intrare cât numără în prezent comunitatea sârbă din Timișoara, și mi s-a spus că 5000 de persoane.

Sinagoga din Cetate a fost construită între anii 1863-1865, după proiectul realizat de arhitectul vienez Carl Schumann. Edificiul a fost realizat în stil eclectic, cu elemente maure și are 744 de locuri. A fost inaugurată în martie 1865, și 7 ani mai târziu a avut loc o nouă ceremonie de înaugurare în prezența  împăratul Franz Joseph I al Imperiului Austro-Ungar . Acest lăcaș de cult a deservit timp de 100 de ani comunitatea evreiască de rit neolog. În perioada interbelică existau la Timișoara aproape 13.000 de evrei, în prezent comunitatea având mai puțin de 300 de membri. În timpul perioadei comuniste, cei mai mulți evrei au emigrat în Israel și ca urmare, sinagoga a fost închisă.  În anul 2001, Comunitatea evreilor din Timișoara a cedat Sinagoga din cartierul Cetate pe o perioadă de 50 ani către Societatea Filarmonica. A fost redeschisă după 20 de ani, în septembrie 2005, când a găzduit un concert organizat de Societatea Filarmonică din Timișoara. În prezent, sinagoga este administrată de Federația Comunităților Evreiești din România. Din punct de vedere arhitectural, clădirea atrage privirile tuturor, care ajung în zonă, prin fațada cu două turnuri masive, construită din asize de cărămidă alternând cu ceramică smălțuită. Cele două turnuri înalte sunt terminate cu cupole, iar fațada principală are în mijloc o rozetă cu vitralii.

Sinagoga din Cetate

Am lăsat la urmă Domul Romano-Catolic, una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara, deoarece, pe lângă vizita propriuzisă, am avut bucuria să asist și la un concert vocal simfonic în catedrală. Domul Romano-Catolic a fost construit între anii 1736 și 1774 și poartă hramul Sfântului Gheorghe. Catedrala este din punct de vedere religios, urmașa vechii catedrale “Sf. Gheorghe” din Cenad. Odată cu eliberarea oraşului de sub ocupația otomană, de către armata imperială habsburgică, în 1716 Timişoara devine capitala Banatului, cu autoritate administrativă, militară și religioasă. Aici se va stabili Scaunul episcopal al Diecezei de Cenad și la inițiativa împăratului Carol al VI-lea încep demersurile proiectării unei clădiri monumentale, ce avea să devină Domul Romano-Catolic, ce va păstra hramul celei de la Cenad, al Sfântului Gheorghe.
Piatra de temelie a fost pusă pe 6 august 1736, în timpul episcopului Nádasdy. Proiectul construcţiei Domului este atribuit arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach, directorul Oficiului Imperial de Construcții. Planurile fațadei și secțiunile sunt semnate de Inginerul Administrației Provinciale Carl Römmer, în a doua jumătate a sec. XVIII. Domul a fost recent restaurat prin fonduri europene .

Domul Romano-Catolic

În acest spațiu de o frumusețe aparte, am ascultat Concertul extraordinar de închidere al evenimentelor din seria MUSICA RICERCATA OP. 6 – Lux Timisiensis, care și-au propus o abordare proaspătă a muzicii vechi în concordanță cu spiritul european al orașului . Am audiat lucrări de inspirație religioasă compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn și Michael Haydn și interpretate de LE CONCERT SPIRITUEL – cor și orchestră – fondat și condus HERVÉ NIQUET, recunoscut ca un eminent specialist în repertoriul francez din epoca baroc și până la Debussy. Este inutil să vă spun că cei peste 300 de oameni prezenți la concert au ascultat vrăjiți muzica acea divină, ale cărei acorduri erau amplificate de spațiul catedralei.

Hai -hui prin Timișoara, întâlnire cu stră-stră nepotul lui Bram Stoker și delicii culinare

Pe lângă infuzia de expoziții și muzică clasică, am petrecut destul de mult timp și haihui prin Timișoara. Am descoperit orașul și într-o plimbare pe Bega cu vaporașul sau de la înălțime, în roata instalată în fața catedralei ortodoxe. Am băut vin fiert și am mâncat sarmale cu mămăligă la Târgul de Crăciun .

Pe timpul zilei, piațetele din centrul orașului sunt însuflețite de muzica artiștilor străzii. Este plăcut să asculți piese celebre din muzica clasică, canțonete sau romanțe, interpretate de oameni de toate vârstele, răsplătiți de trecători cu aplauze sau sume modice de bani.

Am asistat și la proiecția filmului documentar „În căutarea Castelului Dracula a lui Bram Stocker”, realizat de o echipă din care făcea parte și Dacre Stoker stră-stră nepotul lui Bram Stocker. În urma informațiilor pe care le-au cules din România și din alte scrieri pe care Bram Stocker le-a consultat înainte de a scrie cartea, echipa documentarului a ajuns la concluzia că în romanul Dracula, castelul contelui este situat în Munții Călimani.

la proiecția filmului documentar „În căutarea Castelului Dracula a lui Bram Stocker”

La capitolul delicii culinare, ne-a mers la suflet o cafenea -cofetărie, unde am mâncat două prăjituri ale căror gust stăruie și acum în memoria mea gustativă : un croissant cu dulceață de caise și cremă fină de mascarpone și cinamon, un pandișpan pufos cu inserții de scorțișoară și acoperit cu o spumă albă ca o zăpadă proaspăt așezată. Cele două delicatese au mers de minune cu un cappucino și o ciocolată caldă. Pe la mese trecea periodic o tânără zîmbitoare, cu fața ca o lună, care îi întreba pe clienți dacă sunt ok prăjiturile. O cheamă Tania, a plecat din Ucraina din cauza războiului, și crează la Timișoara toate prăjiturile ce se servesc în acea cafenea.

cu Tania și deliciile ei

Când citiți acest articol, mai mult ca sigur cele mai multe evenimente din programul „Timișoara-capitală culturală europeană”, s-au încheiat. Cu toate acestea, dacă nu ați vizitat până acum cetatea de pe Bega, programați o ieșire. Veți găsi un oraș care vă va primi cu brațele deschise, pregătit să ofere vizitatorilor nenumărate evenimente, multe inedite și nonconformiste, cu un spectru larg de idei și tematici.

La revedere Timișoara, ești frumoasă foc !

Diana Nedelcu