După amiază de vară, la o terasă în centrul Craiovei cu o înghețată delicioasă în față și răsfoind albumul de colecție, Familia Mihail, alături de autor – Mihai Murărețu. Este cel de-al patrulea album dintr-o serie de lucrări dedicate Craiovei de ieri și Parcului Romanescu, pe care Mihai Murărețu și colaboratorii săi (a se citi prietenii) l-au realizat. Pe lângă faptul că sunt ediții bibliofile, cele patru albume conțin foarte multe informații și fotografii inedite, pe care autorii le-au extras și prelucrat, după sute de ore de studiu în arhive și alte sute de ore de căutări și deplasări la orice persoană/clădire/localitate ce le-ar fi fi putut aduce indicii sau lămuriri despre istoria Craiovei. Eu cred că orice craiovean care își iubește orașul ar trebui să le aibă în bibliotecă, la loc de cinste, pentru că înglobează atâtea povești și fotografii document, despre obiectivele emblemă ale Craiovei – Parcul Nicolae Romanescu și Palatul Jean Mihail- dar și despre casele de patrimoniu, familiie de vază și atmosfera de odinioară a urbei.


sursa foto

Revenind la înghețata savurată în după amiaza de vară :))), a fost din nou o plăcere și o încântare să-l ascult pe Mihai, vorbind despre cea mai ilustră familie a Craiovei din secolul XIX și început de secol XX: Familia Mihail. Este uimitor să ai în față o persoană care a avut pasiunea și perseverența să cerceteteze, să citească, să adune atâtea informații și fotografii, multe dintre ele publicate în premieră, pentru a reda craiovenilor și tuturor iubitorilor de istorie și cultură, imaginea de ansamblu a unei familii care a iubit Craiova și Oltenia, a contribuit esențial la dezvoltarea economică și socială a zonei și a sprijinit comunitățile unde a deținut proprietăți.

„A fost o bucurie nemăsurată pentru mine să identific fotografiile Mihaililor”

Bună Mihai, la o nouă întâlnire, cu un nou album de colecție de această dată despre familia Mihail. În același timp, o carte document, pe care am sorbit-o efectiv, într-o zi și jumătate, și m-a captivat întru-totul . În paginile albumului spui că ai început documentarea în 2016. Ca la fiecare întâlnire de-a noastră, aș vrea să știu care a fost prima fotografie de la care ai pornit cercetarea și cum ai realizat arborele genealogic al acestei ilustre familii

Mihai Murărețu: Bună Diana, mă bucur să ne revedem. Sunt legat sufletește de acest album pentru că am considerat că este o obligație morală să îl realizez  și să îl dăruiesc craiovenilor și tuturor celor pasionați de istorie. M-ai întrebat de fotografie. Fotografia emblematică este cea de pe coperta albumului cu membrii familiei Mihail.  De la ea a pornit realizarea acestui album.

fotografie ce reprezintă familia Mihail – coperta albumului cu același nume

Această fotografie și alte câteva le-am găsit la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale . Am încercat să fac o clasificare a lor . Singurele indicii erau că în imagini erau craioveni sau că fotografiile erau făcute în Craiova. Ce mi s-a părut totuși ciudat era că pe spatele fotografiilor erau menționate în mare parte studiouri din Viena, Paris și San Remo . Încercam să fac o clasificare a acestor fotografii dar singura modalitate pe care o vedeam era să le grupez în funcție de studiourile unde erau realizate și apoi pe ani . Tot uitându-mă și tot sucindu-le  de nenumărate ori, la fotografia care se află pe coperta albumului mi-a atras atenția figura bătrânului din mijloc. Nu știam de unde să-l iau. La un moment dat am avut o străfulgerare și mi-am dat seama că figura aceasta o mai văzusem imortalizată într-un bust, care se află în momentul de față în Palatul Jean Mihail, actualul Muzeu de Artă Craiova. Atunci mi-am dat seama că am în față un set de fotografii al Mihaililor. Pentru mine a fost o bucurie nemăsurată să fac o asemenea descoperire.

A fost o descoperire uimitoare și cred că a fost o zi specială pentru tine. Până a nu citi acest album de colecție, nu știam prea multe lucruri despre familia Mihail. Informațiile pe care le dețineam erau legate mai mult de construcția Palatului Jean Mihail, de departe cea mai frumoasă clădire din Craiova și cred că și din Oltenia. În lucrarea pe care ai realizat-o am descoperit o personalitate care m-a fascinat. Este vorba despre tatăl lui Jean Mihail, Constantin Dini Mihail. Și am mai descoperit o familie de oameni erudiți, care a sprijinit dezvoltarea orașului și a făcut nenumărate acte filantropice.

Mihai Murărețu: Au știut să construiască pentru comunitate. Referitor la clădirea construită de familia Mihail, mie îmi place să îi spun Palatul Dini Mihail, pentru că așa se numea în epocă. Acum poartă numele de Jean Mihail, în semn de recunoștință pentru cel care a lăsat-o orașului. Despre Mihaili se știau anumite lucruri și am fost foarte tentat să citesc tot ce se scrisese despre ei. Am plecat la drum cu ideea asta. Principala sursă de informare, pe care mulți cercetători o consideră credibilă, a fost Constantin Argetoianu. În memoriile sale, acesta dedică mai multe pagini descrierii familiei Mihail. Inițial precizează că nu îi cunoștea prea bine, iar peste câteva pagini se contrazice și spune că îi știa foarte bine de la mama lui care se întâlnea cu Matilda Mihail. Atunci, acea sursă pe care o consideram credibilă, care se contrazice în decursul câtorva pagini, mie mi-a ridicat semne de întrebare. Atunci a fost momentul în care am lăsat deoparte tot ce lucrasem la album și  am reconsiderat totul . Am luat hotărârea să merg pe firul documentelor pentru că este singurul lucru care mă poate ajuta să creionez o imagine cât de cât corectă a familiei Mihail. Argetoianu deși a fost contemporan cu ei și i se dă mare credit pentru asta nu spune neapărat lucruri care pot fi probate. Memoriile lui sunt în mare parte subiective. El avea condei, scria foarte bine și memoriile lui sunt o lectură foarte, foarte frumoasă. Romanțate, cu multe bârfe, interesante de citit. Dar eu am avut îndoieli. Și consider că am făcut bine, pentru că am mers la sursă .

„Toate informațiile din album pot fi probate cu documente”

Mihai Murărețu: Există la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale un fond Mihail cu corespondența și documente ale familiei, care poate fi consultat. Sunt mii de pagini. Am intrat în acel fond, mi-am extras unele documente, le-am pus cap la cap și le-am prelucrat pentru a nu fi greoaie pentru publicul larg. Am zis că în primul rând fotografiile trebuie cunoscute și deasemenea multe informații de primă mână, ce nu mai fuseseră publicate niciunde.

Ca să sintetizăm, aceste îndoieli ale tale te-au costat sute de ore de muncă, dar a meritat. Pentru tot ce ai reușit să redai craiovenilor prin această lucrare de colecție.

Mihai Murărețu: Marele câștig acesta este. Că toate informațiile din album pot fi probate cu documente. Despre Mihaili s-a scris foarte mult. Faptul că la un moment dat a fost cea mai bogată familie din România, asta a creat un adevărat folclor urban. Oricine vine în Craiova și vizitează Muzeul de Artă, aude că s-a încercat acoperirea lui cu monede de aur, iar regele le-a spus că le dă aprobarea, doar dacă le pun în dungă (râde). Este doar folclor. Care dă bine pentru turiști, că pretutindeni există asemenea povești locale. Dar este departe de adevăr, pentru că la gusturile elevate ale Mihaililor, nu cred că se apucau să-și pună monezi de aur pe acoperiș. Dar dacă doreau să o facă, o puteau face cu siguranță la averea pe care o dețineau (râde)

„Mihailii proveneau din Macedonia, din Megarova și au venit pe aceste meleaguri în 1819”

Da, și eu am fost impresionată de cifrele pe care tu le menționezi privind averea familiei Mihail. Dar se vede că ea fost administrată cu multă pricepere și în folosul comunității. Revenim la Dini Mihail, personalitate care se vede clar din paginile albumului, că te-a fascinat. Nici nu avea cum pentru că era o persoană erudită, știa să cânte la vioară și era abonat la marile reviste de cultură din Europa. De  fapt el a fost epicentrul familei

Mihai Murărețu: Dini Mihail este de fapt liantul între primele generații ale acestei familii care se stabilesc în Craiova și generația care vine după el, pentru că din păcate, cei doi fii, Nicolae și Jean nu au avut moștenitori. Dar el este cel care reușește să stingă datoriile familiei  iar la moartea sa, să lase o avere fabuloasă. Mihailii proveneau din Macedonia, din Megarova. Aceasta este o informație inedită, deoarece până la tipărirea acestui album, erau trei locații considerate ca origine a familiei: Megarova, clisura Dunării sau Salonic. Erau niște controverse între cercetătorii care scriseseră până atunci despre familia Mihail, vis avis de locul de unde proveneau. Eu am mers și pe teren, la moșiile Mihaililor, nu chiar la toate dar cel puțin la cele din Oltenia am ajuns și am avut surprize. Am fost la Valea Stanciului, la Bârza, și când am vizitat școala ctitorită de ei, pe laterala nordică a clădirii există o placă din marmură care atestă clar că familia a venit pe aceste meleaguri în 1819, deci nu la mijlocul secolului XIX, ci la începutul lui. Este trecut și locul de unde veneau, Megarova.

Școala de la Bârza (imagine din albumul Familia Mihail)

Mihai Murărețu:Eu am avut curiozitatea să merg mai departe, să încerc să aflu ce fel de localitate era și cine o popula. Am constatat că Megarova era formată de niște emigranți din Linotopi, o altă zonă din Peninsula Balcanică. Ei erau aromâni.În epocă a avut loc o mare migrație a acestei populații: o parte din aromâni a plecat în nordul Dunării, în Țările Române, iar o altă parte a luat calea Vienei. Cei care au  ajuns la Viena au devenit mari bancheri, cu o mare influență în imperiu. Fac aici referire la familia Dumba. Nikolaus Dumba era verișor cu Dini Mihail  și a fost un mare iubitor de artă. A fost prieten al lui Schubert și  a donat Vienei partiturile marelui compozitor pe care le avea în posesie, a ridicat statuia lui Mozart și a finanțat în mare parte Opera din Viena.

Nikolaus Dumba (imagine din albumul Familia Mihail)

Mihai Murărețu:Dini Mihail în tinerețea lui se duce la Viena și studiază acolo și de aici se poate explica dragostea lui pentru artă. Toată această pasiune se oglindește în frumusețea Palatului Jean Mihail . La intrarea în palat, imediat după trepte este un mozaic. Am făcut cercetări să văd cine l-a realizat, am luat lista constructorilor care au lucrat la palat, și am constatat că a fost realizat de Giandomenico Facchina, cel mai mare mozaicar al Parisului. Și acesta este doar un mic detaliu, dar spune multe despre dorința lui de a aduce la Craiova cei mai importanți meșteri ai vremii.  

mozaicul realizat de Giandomenico Facchina (imagine din albumul Familia Mihail)

detalii din Palatul Jean Mihail (imagini din albumul Familia Mihail)

Am citit în paginile albumului tot ce ai menționat tu anterior, legăturile lui Dini Mihail cu familia Dumba și m-a uimit solidaritatea familiei, a verilor, faptul cum se ajutau între ei.

Mihai Murărețu :  Da, era înainte de toate o legătură de sânge. Eu am descoperit că existau câteva familii, Mihail, Dumba,Curti, Emanoil, între care existau legături de rudenie, încă dinainte ca acestea să se stabilească în Craiova și în Viena. Practic ei făceau afaceri în familie.Războiul de secesiune din Statele Unite a produs la nivel mondial  o  mare criză în ce privește industriile bumbacului și ale tutunului. Familiile vieneze au văzut o mare oportunitate în a aduce tutun, cereale și animale din zona Balcanilor. Și au apelat pentru asta la familiile care erau stabilite aici, înrudite cu ei. Comerțul se făcea pe Dunăre, Orșova fiind un punct important al rutelor. Practic asistăm la schimburi comerciale între Imperiu și Țările Române, care erau operate de familii.Ei vorbeau aromâna și era limba în care discutau afaceri.Erau mari patrioți înainte de toate. Nicolaus Dumba este cel care îl ajută pe Tocilescu să tipărească marele studiu pe care acesta l-a realizat despre monumentul de la Adamclisi.Tot el a fost cel care a oferit burse studenților români care studiau la Viena. Regăsim aceeași dorință de a face acte de caritate și la familia Mihail. Există unele studii despre Mihaili în care se scoate în evidență faptul că aveau multe procese. Mi s-a părut injust să extragi din documentele familiei doar actele în care erau reflectate procesele și să dai voit deoparte actele de caritate ale familiei.Pentru că, într-adevăr, având moșii multe, aveau și multe probleme. Dar cine studiază cu obiectivitate documentele familiei nu poate să nu remarce că la două trei scrisori, se găsește una de mulțumire de la diferite persoane, pentru lemne de foc sau pentru alte ajutoare financiare. Iar la moșiile de la țară, tinerilor căsătoriți le dădeau dotă o pereche de animale.

scrisoare de mulțumire (imagine din albumul Familia Mihail)

„Tot ce se scrisese până atunci despre arborele genealogic al familiei, nu corespundea realității”

Aș vrea să vorbim puțin despre arborele genealogic al familiei, pe care ai reușit să-l faci. Pentru cititori este extraordinar. Îți spun din experiență proprie pentru că atunci când am citit albumul, mă întorceam de fiecare dată la el, pentru a vedea cine este personajul și unde se încadrează în timp.

Arborele genealogic al familiei Mihail (imagine din albumul Familia Mihail)

Mihai Murărețu: Nu spun cât am putut să muncesc la acest arbore genealogic. Tot ce se scrisese până atunci, nu corespundea realității. Ideea e că, găsind fotografiile de familie, mi-am extins cercetările dincolo de familia Mihail. Mi-a fost foarte greu deoarece pe aceste fotografii nu am găsit nimic inscripționat. Am reușit totuși să-i recunosc  pe Jean,  Nicolae și Dini (tatăl celor doi) și să am cumva niște repere. După aceea am început să lucrez în paralel la latura feminină a neamului. Mi-au plăcut în mod special fotografiile cu o doamnă foarte elegantă, al cărui chip semăna cu cel al reginei Victoria a Angliei. Știam totuși că este craioveancă și nu este regina Victoria, dar doar atât.

Elena Dumba (imagine din albumul Familia Mihail)

Mihai Murărețu: La un moment dat, am găsit o fotografie cu un domn și o doamnă, iar între ei era inscripționat într-un chenar numărul 50. Aici am avut un declic și mi-am dat seama că este o fotografie aniversară, făcută la 50 de ani de la căsătorie și după aceea am identificat pe arborele genealogic care dintre membrii familiei ajunsese la o asemenea vârstă ca să poată sărbători o jumătate de secol de la cununie. Singurii care se încadrau au fost Constantin și Elena Dumba, proprietarii moșiei de la Giormani, moșie care ulterior îi va rămâne lui Jean Mihail. Și astfel am putut s-o indentific pe acea doamnă elegantă, care era Elena Dumba.

Constantin și Elena Dumba (imagine din albumul Familia Mihail)

Mihai Murărețu: De aici mai trebuia să identific cel puțin 2 persoane de calibru ale familiei, Maria Coloni și Victoria Mihail. Nu mi-a fost greu. Despre Maria Coloni aveam o descriere de la cineva, care fusese la Deveselu, pentru că ea acolo avusese moșia, și îmi spusese că știa de la oamenii locului că avea o față de un alb marmorean. Eu am crezut mult timp că acele poze sunt supraexpuse, dar de fapt așa avea ea tenul.

Maria Coloni (imagine din albumul Familia Mihail)

 Mihai Murărețu: Mi-a fost mai greu cu aceste reprezentante ale familiei, pentru că nu aveam informații, dar nu imposibil. Acum,  după ce am scos albumul, mai am completări, în sensul că am reușit să identific chiar și administratorii moșiilor. Dar asta, poate la o ediție revizuită (râde). Ce este interesant  este că Mihailii sunt păstrătorii unor fotografii excepționale, făcute la studiouri din occident sau craiovene, de o calitate ireproșabilă.Am avut surpriza să găsesc platinotipii printre aceste fotografii ale Mihaililor. La platinotipii se folosește platina sau paladiul, în loc de săruri de argint, pentru a impresiona pelicula. Ce este remarcabil la aceste fotografii este paleta tonurilor care este net superioară fotografiilor normale și faptul că ele sunt indestructibile în timp, atâta timp cât hârtia sau cartonul pe care sunt realizate nu sunt deteriorate sau rupte. Deasemenea nu strălucesc, nu au reflexie, oricât le-ai suci. Sunt așa zise fotografii nobile, platinotipiile.

Le-am văzut și eu în albumul realizat de tine. Este pentru prima oară când citesc despre o asemenea tehnică fotografică și mi se pare un mare plus că găsim astfel de informații despre cum se realizau fotografiile în epocă. Revenind la ineditul lucrării, există mai multe premiere pe care le aduce. În ce ordine le-ai clasifica tu, ca importanță pentru istoria Craiovei ?

„Am avut surprize în cercetare și am reușit să aduc multe informații inedite”

 Mihai Murărețu: De exemplu, ca să rămânem în sfera fotografiei, am identificat o panotipie, fotografie realizată în perioada de început, când încă se căuta suportul pe care să fie realizată. Panotipiile au ca suport pânza sau pielea, ambele materiale fiind sensibile și deteriorându-se în timp. De aceea sunt rare la nivel mondial. Craiova are o astfel de panotipie , care se află la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale .  Eu estimez că este realizată până în 1860 și am reușit să identific și persoana, este vorba de Anastasia Emanoil. Nu cred că există bucurie mai mare pentru faptul că această panotipie se află la noi în oraș ! Astfel de fotografii sunt foarte puține în lume.

Anastasia Emanoil (imagine din albumul Familia Mihail)

 Mihai Murărețu :Aș vrea să mă opresc și asupra surprizelor pe care le-am avut în cercetare, pentru că au fost foarte multe. De exemplu monumentul funerar al familiei, este copia fidelă a templului Athena Nike de pe Acropole. Simbolistica sa este remarcabilă, iar cei doi lei de la intrarea monumentului sunt copii ale leilor de la mormântul Papei Clement al XIII-lea. Deasemenea bustul lui Jean Mihail aflat în Cimitirul Ungureni am descoperit că poartă semnătura lui Gheorghe Leonida, sculptorul care a lăsat orașului Rio de Janeiro monumentul lui Isus. După cum se știe, este un monument emblematic realizat în colaborare cu Paul Landowski, Gheorghe Leonida realizând capul lui Isus .

bustul lui Jean Mihail de Gheorghe Leonida (imagine din albumul Familia Mihail)

 Mihai Murărețu : Când am fost la Bodăiești, în nordul județului, am avut surpriza să constat că mai există hambarele deținute de această familie și oameni care l-au cunoscut pe Jean Mihail. Aceștia vorbesc cu  mare respect de Mihaili. De fapt în locurile unde ei au avut moșii,  au făcut agricultură și mecenat în același timp pentru că au dezvoltat comunitatea, memoria lor este încă vie. Oamenii locului îmi povesteau cu atâta lux de amănunte încât, de fiecare dată aveam senzația ciudată că eu ajungeam la puțin timp după ce Mihailii plecaseră.

„În mare parte “arhitectura” Balcanilor a fost concepută și parafată la Craiova”

Mihai Murărețu : Ce mă leagă mult, mult de acest album este faptul că am redat comunității fotografii neștiute și informație cu adevărat inedită; la un moment dat mi s-a părut că am scris prea puțin despre Palatul Dini Mihail. Am încercat să îi aflu povestea și de aceea i-am dedicat un capitol în album – Palatul Dini Mihail în istoria Craiovei. Pentru asta am intrat în arhivele din fosta Iugoslavie, memoriile lui Tito, am căutat în arhive engleze, americane și am găsit poveștile palatului din cel de-al doilea război mondial. În afara faptului că aici s-a semnat cedarea Cadrilaterului de către Bulgaria, a fost comandament de armată sovietic și a fost locul unde Iosif Broz Tito a avut întâlniri cu liderii sovietici, palatul este un adevărat punct de referință nu numai în istoria locală ci și în cea europeană. Aici aș vrea să menționez că cine caută pe net,  există informații cum că Tito ar fi stat 2 săptămâni la Craiova . Mie mi s-a apărut ciudat ca liderul sârb să fi stat o perioadă atât de lungă aici,  departe de luptele partizanilor de la Belgrad. Într-adevăr, a venit,  a stat o noapte la Craiova, apoi a zburat la Moscova unde a avut o întâlnire cu Stalin, a pus la punct planurile de eliberare ale Belgradului, a revenit la Craiova și eliberarea Belgradului a avut loc după întâlnirile de la Craiova. În mare parte “arhitectura” Balcanilor a fost concepută și parafată la Craiova. Eu zic că Palatul ar trebui să fie un pol de atracție pentru cercetătorii celui de-al Doilea Război Mondial interesați de istoria Balcanilor . Pentru că aici s-a scris istoria configurării  acestei zone. Să nu uităm că palatul a jucat un rol important și în Primul Război Mondial. A fost comandament german și  Erich von Falkenhayn general maior, Șef al Statului Major General,  Comandant al Armatei a IX-a, armata care a a ocupat Craiova în noiembrie 1916 a stat aici la palat.

Am rămas cu un gust amar când am citit în album că toată administrația orașului a fugit și a lăsat populația să se descurce în fața invaziei germane.

Mihai Murărețu : A fost o pată albă …Contextul reiese din jurnalele de operațiuni ale armatei române. Dar în ce condiții, care au fost lucrurile care s-au petrecut în zilele respective nu le găsim nici în presa vremii, nici în relatări, nici în memorii deoarece Craiova duce lipsă de memorialistică. Am avut marea bucurie să descopăr o broșurică, scrisă  prin 1920 după Primul Război Mondial, intitulată “Procesul lui Maximilian Schroff”. Maximilian Schroff era profesor la Liceul Carol I din Craiova, era născut în Germania și se stabilise la Craiova în 1893. Era o personalitate a orașului. În momentul în care cade frontul pe Jiu, după marea bătălie cu eroismul Ecaterinei Teodoroiu de care știm toți, armata germană practic nu a mai avut nici un obstacol să ajungă la Olt . În această broșurică se menționează că atunci nemții se pregăteau să intre în Craiova, cele câteva notabilități ale orașului care nu fugiseră s-au întâlnit și au stabilit să facă un plan de întâmpinare a trupelor, să spună că populația este pașnică și să nu se ajungă la represalii. Printre acești reprezentanți locali îl întâlnim pe Maximilian Schroff care știa germana și el este cel care întocmește un act de supunere  către nemți și are un rol destul de important în toată această perioadă de ocupației germane. În broșura respectivă unii spun că acesta a fost un colaboraționist, că merită cu prisosință închisoarea pentru colaborarea cu nemții. Alții spun că i-a scăpat de la moarte, că le-a eliberat niște permise de călătorie și le-a salvat viața.  Este vorba de un număr impresionant de astfel de acte, în jur de 5000.  Ceea ce este interesant este că din această broșură în care este descris procesul lui Schroff, practic aflăm cum a fost predată Craiova trupelor germane în Primul Război Mondial, lucru care nu se știa. Și am considerat că trebuie introdus, pentru că avea legătură și cu palatul.

Fotografie din timpul ocupației germane în care apare și Maximilian Schroff (imagine din albumul Familia Mihail)

Și întorcându-ne la Palatul Jean Mihail, sunt de acord cu tine când spui că el ar fi trebuit să numească Palatul Dini Mihail, după tatăl său pentru că există un amănunt care cred că este puțin cunoscut de craioveni. Dini Mihail s-a luptat să ridice aceeastă clădire pe un teren care îi aparținea, dar care fusese expropriat de Primărie. El a trimis o scrisoare în care explica că parcul pe care îl va construi va fi înconjurat de un parc, care va fi deschis și cetățenilor orașului.

Mihai Murărețu: În primul mandat al lui Nicolae Romanescu găsim dorința acestuia de a face parcuri și grădini publice. Dar ceea ce este ciudat că una dintre primele locații spre care se îndreaptă Romanescu este terenul familiei Mihail. Noi vorbim de exproprieri la 1899 când nu era comunism

O fi fost vreo rivalitate ceva ….

Mihai Murărețu: Eu asta bănuiesc că a fost o rivalitate între ei . Romanescu a obținut o hotărâre de consiliu prin care să îl exproprieze iar Dini Mihail a apelat la avocatul său și l-a anunțat că nu mai este nevoie ca primăria să cheltuie bani pentru  grădina publică  deoarece o va construi pe banii lui iar în interior se va afla un palat. Ce trebuie notat este că înainte de a se construi palatul, acel teren ce aparținuse familiei Dumba, era un maidan pe care poposeau trupele de circ ambulante.

scrisoarea lui Dini Mihail către Nicolae Romanescu (imagine din albumul Familia Mihail)

Dincolo de rivalitate, a existat rațiune pentru că Romanescu a realizat că acest proiect va fi în folosul orașului. Nu am vorbit aproape deloc și aș vrea să ne oprim puțin asupra celor 2 frați, Jean și Nicolae, băieții lui Dini Mihail. Care este părerea ta despre informațiile care se vehiculează despre ei, că Nicolae ar fi irosit partea lui de avere la Paris pe jocuri de noroc iar Jean a fost un tip zgârcit care locuia în căsuța din stânga palatului, pentru a face economii ? Și ce s-a ales de această uriașă avere lăsată prin testament de Jean Mihail spre folosul comunității, și din păcate, doar o mică parte a fost utilizată așa cum și-a dorit ? 

„Jean și Nicolae Mihail sunt ultimii reprezentanți ai aceste ilustre familii și  cu ei neamul Mihaililor se stinge”

Mihai Murărețu:: Jean și Nicolae Mihail sunt ultimii reprezentanți ai aceste ilustre familii și  cu ei neamul Mihaililor se stinge. Dacă este să facem o comparație, nici Jean și nici Nicolae nu s-au ridicat la anvergura tatălui lor, Dini Mihail, care fără nici o exagerare, era un geniu al afacerilor. Era recunoscut în epocă. A fost considerat primul nabab din Țara Românească, asta se spunea despre el în 1936. Deși nu s-au ridicat la nivelul tatălui, cei doi copii au fost nevoiți să administreze la o vârstă destul de fragedă, o avere impresionantă. Jean a făcut-o foarte bine, dar Nicolae s-a retras în Franța,  iar administrarea moșiilor și munca de înregistrare a veniturilor îi luau foarte mult timp. De aceea el a fost favorabil unei reforme agrare, care îl scăpa de toate problemele legate de administrarea moșiilor. Practic, despre Jean care a rămas în țară se știu mai multe lucruri. Despre Nicolae se știu mai puține, dar tot ca o premieră, am găsit actele de deces și actele de repatriere a trupului. În 1918 el moare și este adus în țară în 1920 de fratele său, Jean.

Mihai Murărețu: Jean a administrat însă, pe lângă jumătate din averea lăsată de tatăl lui și moștenirile de la cele două mătuși ale sale, Maria Coloni și Elena Dumba. Totuși, informațiile care se vehiculează pe net despre averea lui nu sunt reale. Eu am găsit pe net că deținea suprafețe de 80.000-100.000 de hectare, realitatea este că avea până în 26.000 de hectare, mai precis 25.200 de hectare, ceea ce este oricum fabulos. S-au spus mai multe despre el, că ar fi garantat un împrumut extern al României, în perioada interbelică. Eu nu am găsit aceste documente, deși le-am căutat, dar nu spun că nu există. De aceea nu le-am menționat în album. Dacă le voi găsi, le voi insera într-o ediție viitoare. Mi-e teamă să nu fie, ca și alte lucruri vehiculate, doar folclor urban.

Mihai Murărețu:El a murit în 1936 în februarie și testamentul său a fost deschis în actuala clădire a Universității din Craiova, unde a fost Palatul de Justiție, și tot orașul se adunase la intrare pentru a vedea cui i-a lăsat imensa avere. Marea bucurie și surpriză a fost, deoarece cred că nu se așteptau, că a lăsat-o integral statului român. Prevederile testamentare sunt numeroase: să se construiască maternități, să se înființeze o nouă școală agronomică, să se împartă pe loturi moșiile și să dea la țărani, să se facă ferme și plantații de pomi fructiferi model, cum văzuse el în străinătate și cum începuse să implementeze și el la moșiile de la Bârza și Bodăiești. Dar au fost anii tulburi ai perioadei interbelice, perioada în care cei care trebuiau să se ocupe de punerea în practică a prevederilor testamentare au avut probabil alte priorități, iar una dintre ele a fost să își ia lefurile.  După aceea a venit cel de-al doilea război mondial și apoi comunismul. Ce este trist este că odată cu venirea comunismului,  s-a încercat eliminarea ultimelor urme fizice ale acestei familii. M-am dus la Bârza și mi-au arătat oamenii unde a fost conacul . Dar acea clădire a fost rasă pur și simplu, s-a arat peste ea. Acolo este doar iarbă. Este foarte trist . Eu zic că sunt cei mai mari filantropi ai României, eu nu am mai întâlnit un astfel de act în care să fie lăsată o avere impresionantă statului român, și cu toate astea s-a trecut cu plugul peste multe clădiri ce le-au aparținut, când acestea puteau fi valorificate în folosul comunității.

Din fericire a rămas Palatul Jean Mihail, care este o bijuterie arhitectonică. Acum avem și acest album în care găsim atâtea informații prețioase și fotografii inedite despre familia Mihail.

Mihai Murărețu: Poate în acest album există multe lucruri care se știau despre membrii familiei. Dar am venit și cu multe informații inedite. Eu am căutat în toată presa vremii toate articolele cu ce s-a scris despre ei, am încercat să le adun la un loc și să le pun în acest album, alături de documente, pentru a ne face o idee cât mai obiectivă despre ei.

„Mă gândesc la un nou volum : Povești și povestiri despre Craiova și craioveni”

Patru albume de colecție sunt deja dăruite publicului : …. Ce este în lucru ? Ce urmează ?

Mihai Murărețu: Mă gândesc la un volum : Povești și povestiri despre Craiova și craioveni. Am găsit niște descrieri inedite ale bisericilor craiovene până în 1870, iar descrierile sunt extraordinare. De exemplu, ca să dau o informație în avanpremieră, într-un manuscris datat din 1869, în care se descrie biserica Harșu ce fusese construită la 1860. Și m-am gândit citind descrierea, că omul care o scrisese îi cunoscuse pe constructori, căci biserica fusese construită cu câțiva ani înainte. Cred că vorbea în cunoștință de cauză, deoarece dădea multe detalii. Mă gândesc că acest manuscris poate fi o bună coloană vertebrală pentru un viitor album, deoarece orașul în secolul XIX avea ca puncte centrale bisericile. Iar de aici să merg cumva spre întâmplări și povești și povestiri din mahalale și povești ale personajelor descrieri ale personalităților Craiovei și încerc să le pun la un loc, dar încă este un proiect de viitor.

Mulțumesc Mihai. Proiecte multe, cu povești și povestiri despre Craiova pe care le așteptăm cu mare interes.

Diana Nedelcu

6 Thoughts on “Familia Mihail – marii filantropi ai României”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.