Inaugurez prin acest articol o rubrică pe care mi-o doream de mult – Oameni care ne inspiră. În articolul cu care deschideam blogul spuneam că am privilegiul să cunosc o sumedenie de oameni fantastici care inițiază și crează pentru comunitate proiecte minunate, care conferă inspirație, energie bună și repere solide pentru cei care cred în visul lor . „Craiova de ieri” – album de colecție în două volume ce reprezintă o călătorie în orașul de altădată (1927-1947), ilustrat cu fotografii din epocă, mi-a oferit acest prilej. Am bucuria să îi cunosc pe cei doi coautori, Mihai Murărețu și Mircea Georgescu, care, prin acest proiect editorial de excepție, au oferit craiovenilor un patrimoniu inestimabil de imagini și informații inedite. Cu Mihai am stat de vorbă pe îndelete iar pe Mircea l-am ascultat vorbind despre album la întâlnirea cu Principele Nicolae al României.

Întâlnirea cu cei doi autori a avut loc, printr-o fericită coincidență, în același loc , la „Librăria Elena Farago” – un spațiu dedicat cărții și lecturii. Spun spațiu dedicat lecturii, pentru că la etaj există locuri confortabile unde te poți bucura de o carte în timp ce savurezi un ceai cu biscuiți (nu sunt mare amatoare nici de ceai, nici de biscuiți dar toate bunătățile ce mi s-au oferit aici mi s-au părut absolut delicioase).

Cu Mihai chiar a fost un five o clock, pentru că ne-am întâlnit într-o după amiază și am stat la povești. De fapt el a povestit despre „Craiova de ieri” iar noi l-am ascultat fascinați . Spun NOI pentru că nu puteam să-l vitregesc pe Cristi de o asemenea întâlnire și în plus cineva trebuia să imortalizeze momentul nu ? :))

În interviul care urmează am încercat să nu divulg prea multe din conținutul celor două volume ale albumului „Craiova de ieri” pe care vă invit să îl descoperiți singuri (dacă nu ați făcut-o încă). Mi-am dorit să aflu de la Mihai cât mai multe despre geneza acestui proiect fantastic, care oferă craiovenilor, în premieră, fotografii și informații despre o perioadă zbuciumată din istorie : 1927-1947.

Acum și în urmă cu peste 20 de ani …

Ne-am dorit să facem o istorie vizuală a Craiovei

Hei ,Mihai, avem în față primele două volume din seria  “Craiova de ieri”, al cărui coautor ești, două albume-obiect din punctul meu de vedere.  Mă întorc puțin în timp și îmi aduc aminte  când filmam împreună Dialoguri Neconvenționale,  tu erai în spatele camerei eu cu microfonul. De data aceasta tu ești protagonistul, invitatul de onoare și îți mulțumesc că ai acceptat. Prima întrebare e legată de geneza acestora albume și cu siguranță există o poveste care a pornit de la o fotografie mă gândesc eu, sau de la o întâmplare. Aș vrea să o știu.

Bună, Diana , mulțumesc pentru invitația de a vorbi despre acest proiect. Albumele le-am făcut împreună cu un bun prieten, Mircea Georgescu. Nu ne cunoșteam înainte de a ne descoperi pasiunea pentru fotografia veche și pentru istoria Craiovei. Pasiunea asta pentru imagini și pentru trecut ne-a adus aproape și Mircea a fost cel care a avut ideea. El a zis că pentru a se putea bucura și generațiile care vor veni după noi de niște imagini unicat, cel mai bine ar fi să le punem într-un album. Acesta a fost punctul de plecare  și după mai multe  discuții, am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să încercăm să facem o istorie vizuală….

Îți mai aduci aminte de  prima fotografie veche care ți-a atras atenția ? De unde această pasiune sau atracție pentru fotografiile vechi pentru că am senzația că este un adevărat miraj pentru tine ?

Da, este vorba de o fotografie de familie, de dimensiuni mici, a  străbunicului meu.  O aveam de la mama mea și de la bunica pe linie maternă și mi se părea foarte ciudată pentru că era imprimată pe un suport metalic, pe tablă. Începuse să ruginească pe la colțuri și mă tot gândeam cum o fotografie poate fi pusă pe un suport de tablă. Cred că era făcută în jurul anului 1900. Și  așa din aproape în aproape am început să citesc despre istoria fotografiei, am început să găsesc elemente care pot duce la identificarea fotografiilor și plasarea lor într-o anumită perioadă de timp și mi-am dat seama că fotografia străbunicului meu era o ferotipie –  așa se numeau fotografiile pe suport de tablă .

Străbunicul lui Mihai Murărețu – foto arhiva personală

Ulterior, întâlnindu-l pe Mircea Georgescu, am văzut că el avea mai multe  fotografii realizate printr-o astfel de tehnică. El administrează un site care se numește Craiova de ieri. Deasemenea Mircea  are o colecție extraordinaă  de fotografie veche  și când mi-a arătat albumele lui, m-au fascinat, nu-mi venea să cred.  Încet,  încet am început să colecționez și eu fotografii vechi . Practic și eu și Mircea nu suntem colecționari în adevăratul sens al cuvântului, ci suntem pasionați de trecutul Craiovei. Astfel toate fotografiile ce ne-au căzut în mână am încercat să le documentăm . Și în mare parte am și reușit. Există mai multe  genuri de fotografie:  fotografie de studio,  fotografie de exterior,  fotografie de eveniment. Mie  mi-a  plăcut foarte mult și am rămas fascinat de fotografia de studio,  de portretistica realizată de vechii fotografi ai  Craiovei.

Este uimitoare  întradevăr ….

Este  extraordinară și am căutat și am reușit să găsesc multe portrete ale craiovenilor de altădată și am vrut să merg un pas mai departe,  asta însemnând să le documentez.  

Să le afli povestea ….

Da, exact,  imaginează -ți să ai în mână un portret despre care nu știi nimic decât că cel care ți l-a dat îți spune “ domne nici eu nu știu nimic despre această poză” și să încerci să afli cine a fost omul ăsta și în ce perioadă a fost făcută. Ce am găsit interesant este că  fotografiile pot fi foarte foarte bine datate în funcție de caracteristicile lor.  Există fotografiile de la 1877 care sunt în  format CDV, adică în format carte de vizită deoarece au fix  dimensiunea unei cărți de vizită.  Dacă fotografiile au marginile cu liniuțe roșii,  ele se înscriu într-o anumită perioadă de timp.  Odată cu trecerea timpului,  fotografiile au devenit mai elaborate,  adică studiourile craiovene care le realizau începuseră să cumpere  cartoanele pentru aceste tipuri de fotografii  de la Viena,  de la Paris….

Își respectau cu adevărat meseria, ei făceau artă fotografică ….

Nu exista nicio diferență, cel puțin între cartoanele fotografiilor craioveni și  cele ale fotografilor vienezi sau de la San Remo, Nisa,  Roma,  Paris sau Londra.  Tehnica  era aceeași la nivel mondial. Încă se căuta suportul ideal pentru fotografie pentru că multă vreme ele au  circulat pe semicarton,  după aceea pe carton, au fost fotografii care circulat  și pe pânză. Este o fotografie absolut  fascinantă, în afară de cea a străbunicului meu,  a Anastasiei Emanoil.

În momentul în care am descoperit fotografiile de familie ale familiei Mihail, între ele am găsit o imagine pe pânză.  Era clar că era foarte veche și foarte ciudat deoarece nu întâlnisem  fotografie imprimată pe pânză. A trebuit să mă documentez foarte bine și să constat că de fapt aveam în față o panotipie.  Sunt fotografii din perioada timpurie, sunt extrem de  rare la  nivel mondial, deoarece suportul pe care sunt realizate, pânza,  nu  se păstrează în timp 100 și ceva de ani. Ar trebui să fim mândri, noi craiovenii, că avem o  asemenea panotipie în orașul nostru

Și tu cu atât mai mândru și privilegiat că ai descoperit-o. Dar unde ai găsit-o ?ă

La serviciul județean Dolj al Arhivelor Naționale . Dar ideea este că aceste fotografii ale familiei Mihail nu erau identificate. Și marile muzee ale lumii au fotografii care sunt încă neidentificate . Eu am reușit identificarea acelor imagini ale  familiei Mihail numai după muncă de doi ani de zile. Mi-am dat seama că sunt ale lor deoarece recunoscusem cel puțin trei membri ai familiei dar a fost destul de dificil să realizez cine sunt celelalte persoane care apăreau în imagini. Mie asta îmi place să fac, să le documentez.

Proiectul nostru este mult mai amplu, iar ambițiile noastre mult mai mari 

Știi de ce am vrut să vorbim și să povestim pentru că m-a fascinat acest demers al tău și al lui Mircea Georgescu,  de a afla poveștile din spatele fotografiilor. Știi că în literatură și în cinematografie sunt multe ficțiuni care au pornit de la o fotografie, sunt povești de dragoste care s-au  întrupat  pe marginea unei fotografii, întoarceri  în timp și așa mai departe. Tot această proiect al tău și a lui Mircea Georgescu mi s-a părut  fascinant, de a imagina o carte, care de fapt nu este numai o carte, ci  o adevărată călătorie.

Da, într-adevăr este o călătorie.  Ne-am gândit să facem o istorie vizuală a Craiovei.Primele volume pe care le-am scos “Craiova de ieri -vol I” și “Craiova de ieri -vol II”  abordează perioada 1927-1947. Dar  proiectul nostru este mult mai amplu iar ambițiile noastre mult mai mari.  Ne dorim ca această istorie vizuală  a Craiovei s-o începem la 1855, când apare prima fotografie a unei craiovence, prima fotografie din Craiova pe care am reușit s-o identific și să-l finalizăm la finalul  perioadei comuniste, în 1989. Cu alte cuvinte vor urma mai multe albume, ce vor cuprinde perioada  1855- 1927 pentru a face legătura cu cele deja apărute, și apoi perioada 1947- 1989.  

Te-ai fi gândit în urmă cu ceva timp, când ai început acest proiect, tu cu Mircea Georgescu că veți ajunge atât de departe? Și că vei sta ore în șir să documentezi în arhive sau să discuți cu oameni care te-au ajutat ? Din câte am văzut în social media aceste albume au creat o adevărată emulație și sunt oameni care v-au  mulțumit și sunt convinsă că vor urma și alții,  pentru ceea ce le-ați oferit. Sunt oameni pasionați de istoria orașului,oameni care nu știau de toate aceste lucruri și voi le-ați recuperat cu ajutorul unor fotografii.

Da, îmi imaginam acest lucru pentru că nu avea cum, ca munca noastră, a mea și a lui Mircea să nu ducă undeva acolo sus. Iar ambiția noastră a fost ca tot ceea ce  facem noi să facem la cel mai înalt nivel.  Noi nu am avut ca repere lucrări apărute în România, ci ne-am ghidat numai  după albumele de fotografie veche apărute la nivel mondial, iar dintre acestea cele de top. Am fost foarte atenți la cum tratau ei toată această problematică,  toată istoria fotografiei.Bine,  acolo sunt colective întregi de cercetători….

Aici ați fost doar doi

Da, aici am fost doar eu cu Mircea, cu consultanță de specialitate de la un prieten, Nicolae Mihai,  cercetător, care ne-a făcut corectura istorică. De la bun început am vrut să facem o lucrare de top. Sunt ani întregi pe care eu i-am petrecut în arhivă. Zile în șir mă duceam la ora deschiderii la 8:00 și plecam la 14.00.  Dar de fiecare dată plecam cu ceva, descopeream câte ceva.  Ne -am dat seama că aveam în față un adevărat puzzle ce trebuia pus cap la cap și abia atunci am realizat amploarea proiectului.

Ți-ai făcut fișe de lucru,  caiete, cum ai lucrat practic ?

Nu, am lucrat pe foldere, grupate pe perioade, de exemplu Primul Război Mondial,  Al Doilea Război Mondial.  Când caut o fotografie, mă duc în perioada respectivă. Iar la arhive mergeam să mă documentez, să fac legătura între fotografii și actele vremii.

Au fost momente în care nu ai reușit să identifici anumite fotografii și ai fost tentat să abandonezi toate aceste “fire documentare” ?

Să abandonez niciodată, doar le lăsam deoparte. Există un lot de 4 fotografii  foarte, foarte  importante pentru istoria aeronauticii românești și pentru istoria Craiovei, din parcul Nicolae Romanescu, de la Hipodrom la care am stat ani de zile, efectiv. Nu îmi dădeam seama clar unde erau făcute.  Exista varianta ca acestea  să imortalizeze  fie un zbor necunoscut  făcut de Traian Vuia în Craiova, fie altceva. Când mi-am dat   seama de contextul în care au fost realizate și de anul când erau făcute, în 1910, am studiat mai atent detaliile. Atunci mi-a fost clar : 1910,  6 iunie, deoarece apăreau și alte elemente în imagine, pe fundal se vede  turnul castelului din parc. Era vorba de zborul făcut la  Craiova la 6 iunie 1910 de către George Osmont. Jos era prima demonstrație aviatică de  la Craiova și  printre primele din lume. Să reținem asta că un pilot francez a  pus Craiova pe harta aeronauticii mondiale. Cu aceste fotografii avem și dovada . E fascinant să îi vezi pe oamenii care au participat acolo cum aruncă cu pălăriile în sus, când  el trecea cu aeroplanul pe deasupra lor.

Noi suntem foarte atenți la detalii, și eu și Mircea, și aș adăuga-o aici și pe Simona Lazăr care a lucrat la următoarele două volume, despre Parcul Romanescu și Familia Mihail deoarece  detaliile sunt cele care fac diferența și deasemenea, documentele. De aceea am mers tot timpul și am studiat arhivele. Mi-a fost greu la început la arhive, că nu știam ce să caut, unde să caut …..

Ce-au spus oamenii de la arhive, cum te-au primit ? Până la urmă era un demers, oarecum pionieresc

M-au ajutat enorm. Fără ajutorul lor nu reușeam să realizăm aceste albume. Cu orice prilej pe care îl am  le aduc mulțumiri pentru că ei sunt oamenii din spate, care cunosc toate aceste documente.  Nu puteam să documentăm nimic fără ajutorul lor, nu puteam să venim  cu explicații pe marginea fotografiilor dacă nu aveam documentele.

Am reușit să schimbăm niște lucruri în privința trecutului orașului și a istoriei Craiovei

Împreună cu Mircea  Georgescu și Simona Lazăr ne-am impus ca standard să nu folosim informații de pe net, ci doar cele preluate din documente, verificate de noi. Informațiile le-am prelucrat foarte puțin, aproape deloc, lăsându-l pe cititor să tragă  singur concluziile. Am reușit să schimbăm niște lucruri în privința trecutului orașului și a istoriei Craiovei și poate cele mai importante sunt legate de  istoria familiei Mihail și de Parcul Nicolae Romanescu. Vreau să punctez, că Parcul Nicolae Romanescu  nu este un parc natural, așa cum este menționat peste tot pe internet, ci este un parc artificial . Asta o putem demonstra  fără putință de tăgadă.

Fotografie din Parcul Romanescu – „Craiova de ieri”, vol 2

Iar despre familia Mihail se spunea că deținea 80000 de hectare, informație complet eronată, Conform documentelor pe care le-am studiat, aveau undeva la 25.000 hectare. A fost o chestie de aritmetică  elementară să aduni moșia din județul Dolj cu cea din județul Mehedinți .

Este foarte facil acum să preiei  informații de pe net, în condițiile în care unele sunt din surse oficiale sau de pe siteuri cu o credibilitate câștigată în timp. Din păcate foarte puțină lume se mai  întoarce  la documentele din arhivă, așa cum ați făcut voi, pentru că este foarte complicat și meticulos și necesită mult  timp. Apropo, cei din familie și din cercul apropiat de prieteni cum au privit acest proiect al vostru ?

Ne-au încurajat, ne-au fost alături. Absolut toți. Mă întâlnesc cu prieteni, cu cunoscuți,  cu colegi de liceu. Și toți îmi spun : “Este  extraordinar ce faceți ! Continuați tot așa ! “ Dacă e pasiune nici nu simți că stai 6 ore în arhive. Și de obicei cauți ceva și găsești altceva. (zâmbește). Pentru că sunt ore întregi pe care nu le-am petrecut cu soția sau cu fiica mea pentru că am stat în arhive .

Mă gândesc că acum ești din ce în ce mai “bogat”. Cred că ești deja o enciclopedie, în ce privește Craiova veche .Ești conștient de  volumul de informații pe care l-ai acumulat  ?

Aș vrea să îmi păstrez modestia….. Totuși dacă stau să mă gândesc, când mă plimb prin parc merg 2-3 m și mă uit în dreapta și îmi zic “uite podul ăsta e făcut de x”, mă uit în stânga și mă gândesc că la aleea respectivă au lucrat cutare și cutare. Știu cine a plantat arborii de lângă lac și ce arbori sunt. Toate aceste lucruri pe mine mă relaxează și aș vrea să le împărtășesc cu cât mai mulți oameni.

Să ne întoarcem la primul volum din seria “Craiova de ieri” care este dedicat centrului orașului . Vreau să spun că prima oară am deschis albumul în urmă cu două trei săptămâni și în momentul ăla mi-am dat seama că trebuie să îl am și să îl citesc. M-au fascinat fotografiile din el, portretele, expresiile oamenilor…. Cum ați gândit cronologia fotografiilor ?

Cum deschizi albumul, este practic o plimbare pe strada Unirii, o călătorie prin vechiul centru al orașului, prin intermediul fotografiei de epocă; palatul lui  Dini Mihail,  clădirea Prefecturii văzută din diferite unghiuri, ce se mai întâmpla prin piața prefecturii în perioada respectivă, casele de  pe strada Unirii,  instantaneee de la un cortegiu funerar, ce se ducea spre cimitirul Ungureni . Ele nu sunt puse întâmplător. Este o întoarcere în timp, pe Calea Unirii de la început de secol XX.

Pe lângă fotografiile unor clădiri și pe lângă fotografiile oficiale ce surprind de exemplu o paradă militară, în album sunt multe  portrete și compoziții absolut fascinante, ce imortalizează atît persoane elegante din înalta societate, dar și neguțători,  precupeți sau cetățeni de etnie romă. Tu ai o fotografie preferată între toate acestea ?

Mie îmi place foarte mult fotografia de la început, cu ucenicii dintr-un atelier de forjă. Vreau să subliniez că fotografiile din volumele I și II ale albumului “Craiova de ieri” , fiind din perioada interbelică și din timpul celui de al doilea război mondial, au fost realizate de militari germani,  staționați în Craiova în perioada respectivă. Mulți dintre ei aveau aparate foto și îi imortalizau pe localnici în diferite ipostaze. Și de asta au și parfumul ăsta de epocă.

Într-adevăr, iar fotografia în care apare reclama cu „Bacșisul desființat” mi se pare memorabilă. Ce strategie uimitoare de marketing  aveau neguțătorii pe vremea aceea … Oare era bacșisul desființat ?

Nu cred (râde) ……

 Vorbește-ne puțin de colorizare pentru că din câte am înțeles, ați folosit tehnică de ultimă generație

Fotografiile care ilustrează albumele au fost realizate în epocă alb negru. În volumul  2 am abordat colorizarea pentru a spori aspectul estetic al albumelor dar și pentru a trezi interesul publicului. Este o tehnică destul de dificil de stăpânit: ori îți iese, ori nu îți iese, nu există cale de mijloc. Toate colorizările se  fac pe calculator,  având un model de bază. Se folosesc niște softuri care nu dau randament maxim, ci merg până undeva la 60 -70% și trebuie lucrat din nou pe ele. Eu asta am făcut, am lucrat la corecțiile de culoare și la detalii

Toate albumele noastre sunt un patrimoniu recuperat al acestui oraș

Revenind la ineditul fotografiilor,  multe dintre ele  sunt necunoscute publicului . Existau cărțile poștale care aveau o relativă notorietate,  dar cele mai multe imagini rămâneau nedescoperite. Mircea Georgescu a făcut un efort extraordinar și a participat la mai multe licitații online de fotografie veche de unde a licitat fotografii din Craiova . Câteodată a avut șansa să le și  cumpere. Practic Mircea a reușit să aducă în țară un patrimoniu vizual pe care noi îl redăm celor la care trebuia să ajungă de fapt,  la craioveni. Toate albumele noastre asta sunt un patrimoniu recuperat al acestui oraș, pe care noi îl dăruim craiovenilor.

Pe de altă parte, cred că au și fost mulți craioveni care au venit spre voi cu fotografii….

Așa este . Nu am cuvinte să mulțumesc familiei Mariana și Adrian Bulandra. In volumul 2 al albumului multe, multe dintre imagini sunt  din colecția personală a lui Adrian Bulandra.  El este nepotul lui Ferdinand Bulfon, antreprenorul care a construit în Craiova Spitalul Preda de pe Calea București, care a construit English Park și care a construit  Liceul Frații Buzești.  Iar  Adrian Bulandra  are câteva albume de familie și când a aflat ce facem,  mi le-a pus în brațe și mi-a spus  “Folosiți din aceste imagini tot ce considerați de cuviință, fără nicio problemă.”  Gestul lui este unul extraordinar pentru conservarea unui patrimoniu de imagini din acest oraș. În această poză, pe copertă, este mama lui Adrian, Iolanda Bulfon.

coperta volumului 2 a albumului „Craiova de ieri”

Să răsfoim și volumul 2

În volumul 2, ca să folosim terminologia epocii, sunt redate celelalte circumscripții . Practic , sunt celelalte mahalale ale orașului.

Totuși cuvântul mahala înglobează atâtea lucruri fantastice. S-au născut romane, s-a scris muzică în mahala. Mahalele au parfumul și poveștile lor.

Și eu sper ca prin fotografiile pe care le-am pus în acest album să surprindem parfumul epocii.

Ai și în acest volum niște fotografii preferate, care ți s-au lipit de suflet ?

Cele din parc și cele de pe strada A.I.Cuza, că este strada unde am copilărit eu, pe Calea București, pe acolo prin zonă. Toate sunt frumoase, la toate țin. Fiecare are povestea ei. Trebuie să adaug că la fiecare fotografie am lucrat zile.

Fotografiile acestea se găsesc și pe anumite site-uri ?

Nu în totalitate, pentru a păstra ineditul albumelor. Ele pot fi găsite pe site-ul Oltenia mea, unde le documentez împreună cu Mircea Georgescu și Simona Lazăr, mai este site-ul Craiova de ieri administrat de Mircea Georgescu și mai postăm și în social media. Cred că plac, pentru că vedem reacțiile . Și continuăm ….

Craiova este pe locul II în țară în ce privește clădirile de patrimoniu după București

Pe lângă fotografiile vechi, pe care le documentezi tu continui să faci fotografii la clădirile de patrimoniu și să spui povestea acestora.

Câteodată am povestea, o găsesc în documente, dar nu am imagini. Craiova din păcate, nu a fost un oraș turistic. Nu a avut șansa Brașovului, Clujului, Sibiului sau Bucureștiului care sunt foarte bine documentate din punct de vedere fotografic. Nu sunt foarte multe fotografii din Craiova veche, dar ce am reușit să găsim cred că sunt de bună calitate și foarte bine documentate.

Dar prin aceste albume există o șansă ca orașul să fie mai bine promovat

Da, eu cred că da. Sunt câteva puncte de interes. Sunt clădirile, pentru că puțini știu, Craiova este pe locul II în ce privește clădirile de patrimoniu după București. Nu este alt oraș, este Craiova în ce privește clădirile vechi, și lucrul ăsta cred că atrage.Este  deasemenea Parcul Nicolae Romanescu, un punct de mare atracție.

Toți cei care vin în oraș își doresc să viziteze acest parc. Fiecare a auzit de la cineva  sau a văzut o fotografie, un film cu imagini din Parcul Nicolae Romanescu.

Eu am zis că podul suspendat poate fi o emblemă a orașului. Am avut surpriza să găsesc un pliant al unei companii aeriene internaționale care organiza zboruri și la Craiova iar ei aleseseră ca poză emblematică pentru oraș podul din parc. Iar parcul este un bun comun al tuturor craiovenilor, în care fiecare se regăsește cu o amintire sau o poveste

Aș vrea să mai adaug că volumele sunt bilingve, informațiile fiind traduse și în limba engleză

Am văzut și mi se pare extraordinar că informațiile din albume pot ajunge la foarte mulți oameni de petutindeni.

Sunt craioveni care au prieteni în străinătate și le pot oferi aceste albume despre orașul lor de altădată. Mai ales că sunt fotografii inedite, pentru că noi ne-am dorit asta, dar sunt totuși fotografii în care publicul își recunoaște orașul, mă refer aici la imaginile unor clădiri care mai există și azi, dar poate au altă destinație.

Îmi place să cred că toate personalitățile despre care noi scriem pe site sau în albume vor fi descoperite de cât mai mulți craioveni și aceștia vor cunoaște mai multe despre istoria orașului lor, cu bune și cu rele.

A fost o după amiază minunată în care am aflat atâtea lucruri despre istoria orașului meu, grație a doi oameni, Mihai Murărețu și Mircea Georgescu, care au scos la lumină lucruri neștiute ale Cetății Banilor. Povestea nu se sfârșește aici pentru că proiectul a continuat cu alte două albume despre Familia Mihail și Parcul Nicolae Romanescu. Albume pe care sunt nerăbdătoare să le răsfoiesc. Cât mai curând.

Diana Nedelcu