„Oda bucuriei” a fost genericul sub care Aurora Speranţa și fiica sa, Gabriela Boangiu, au ales să vină în fața publicului cu o nouă expoziție vernisată într-o seară capricioasă de martie la Galeria Arta 1. Tema expoziției s-a reflectat în fiecare lucrare prezentă pe simeze. Aurora Speranţa a revenit cu acele minunate „povești pe pânză” ce au în prim plan păsări felurite (cu măcăleandrul ce ocupă un loc special în sufletul artistei), care poposesc pe umerii unor căluți de lemn sau în copaci cu coroane de păpădii colorate, dar și cuiburi țesute din iarbă în care strălucesc ouă străvezii și delicate. Reinventându-se cu fiecare expoziție, Gabriela Boangiu propune de această dată lucrări din sfera nonfigurativului, în tonuri puternice de culoare, ce pot fi descifrate de privitori, în funcție de percepția fiecăruia. Deși diferite compozițional, lucrările semnate de mamă și fiică rezonează prin cromatică și starea de bine care o creează. Vernisajul a reunit foarte mulți prieteni ai celor două artiste și a fost o seară a bucuriei în care oamenii s-au întâlnit prin intermediul picturii, muzicii și poeziei. Am reușit să „fur” câteva minute pentru un trialog cu Aurora Speranța și Gabriela Boangiu despre conexiunea lor artistică, tot mai puternică în timp, ce s-a reflectat în numeroase expoziții.

Aurora Speranța: Ne-am gândit la „Oda bucuriei” în nădejdea că toate lucrurile din viețile noastre pot să meargă pe un făgaș firesc și că artiștii pot să facă acest lucru în lumea lor și, cum ei nu sunt deloc egoiști, o împart cu toți ceilalți privitori. Eu urmez o temă foarte veche, cea a cuiburilor, cea a cailor veniți din copilărie, căluțul de lemn până la calul lunei. Și ca noutate, da, ca noutate, avem primăvara în mai multe ipostaze, așezând peste câmpuri dantele spumoase de flori.

Lucrări de Aurora Speranța – sursa foto

Gabriela Boangiu : Eu m-am jucat cu culorile, am reușit să le explorez, să le fac să se confrunte și în același timp să fie în armonie, pentru că am atașat roșu cu verde și verdele iese dintr-o mare de roșu. Am adunat niște bulbi de magnolie  într-o primăvară înverzită. Am atașat culori tari și tonuri mai reci. M-am jucat cu mareele. Am zis bun venit culorilor, așa cum au venit ele pe paleta mea. Le-am așezat în echilibru, în nuanțe și tonuri diferite. M-am jucat cu verticalele, cu orizontalele. Am avut niște pânze excepționale, care m-au ajutat foarte mult. Și tușele au venit foarte la îndemână, pentru că nu am mai simțit nicio constrângere.  Și atunci am putut să explorez și tehnica în cuțit,  un lucru nou pentru mine. Iar temele acestea libere m-au lăsat să mă joc în voie și să capăt mai multă îndemânare.

Lucrări de Gabriela Boangiu – sursa foto

Aurora Speranța și Gabriela Boangiu, mamă și fiică expun împreună din 2010. Sunt 15 ani, nu-i așa?  Există o poveste a începutului și de unde a pornit?  Dinspre mamă, dinspre fiică?

Aurora Speranța : Este așa cum se întâmplă în fiecare familie, unde apare un copil.  El crește în acel mediu, zi de zi, la masă, în atelier, la școală, privind tot timpul în firescul lucrurilor,  atmosfera aceea. Așa cum a învățat alfabetul copiind  elementele unei litere, așa i s-a întâmplat cu desenul și cu culoarea, apoi. La un moment dat, însă, când Gabriela deja era bine conturată și lucra la Institutul Plopșor (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” -nm), și peste drum, locuia domnul Brădiceanu, fostul meu profesor, minunat desenator. Și Gabriela mi-a zis dacă pot să pun o întrebare pentru că vrea să învețe și de la un profesor de-al meu. Am vorbit cu domnul Brădiceanu și lucrul s-a împlinit. Au rămas împreună ani buni, punând la punct o mulțime de lucruri. Și lucrul ăsta se simte, pentru că pas cu pas, Gabriela a ajuns în momentul ăsta să fie într-o libertate de exprimare extraordinară. Eu am rămas uimită. Câteva dintre aceste lucrări mi- au fost ascunse la un moment dat și mi-a zis că nu mi le arată,  că poate o întorc din calea ei și vrea să fac acest lucru așa de una singură, să vadă ce iese. Și sunt absolut fericită că a reușit să dea o probă atât de minunată. Iar cei care vor veni și vor privi și sunt autorizați  să spună un cuvânt  bine documentat,  sunt convinsă că vor avea foarte puține de criticat.

Imagini generale din expoziția „Oda bucuriei”

Pentru că fiecare poveste are versiunea ei, cum a privit începuturile Gabriela Boangiu?

Gabriela Boangiu : A fost un firesc al lucrurilor. M-am jucat în atelierul mamei mele. De fiecare dată când începea ceva, aveam și eu micul meu carton pe care îl mîzgăleam. Și a fost un firesc în învățarea aceasta a picturii. Iar după aceea a venit Școala populară de artă cu domnul Pârlac, au venit căutările cu domnul Brădiceanu, și căutările acestea  de teorie și de joacă mai serioasă până la libertatea de astăzi.  Îmi aduc aminte, prima lansare pe care am făcut-o alături de mama mea, am și lansat o carte de studii de etnologie și a fost o împlinire pentru mine atât pe plan profesional cât și al libertății de exprimare în artă.

Sunt foarte legată de acest spațiu, Galeria Arta 1, deoarece de-a lungul timpului  am aflat nenumărate povești în culoare ale multor artiști plastici din Craiova și Oltenia. La Aurora Speranța fiecare lucrare pare că spune o poveste.

Aurora Speranța : Lucrurile sunt foarte, foarte simple, nu ne rămâne decât să ne ascuțim simțurile ca aceste povești să ni se releve. Tot ce avem aici și e semnat Aurora Speranța sunt niște făpturi simple, la îndemâna și sub ochii noștri. Aceste păsări minunate, care își fac simțită prezența odată cu renașterea naturii le-am imortalizat, în premieră, pe niște cuburi din lemn lucrate într-o tehnică pentru icoane . O să vă spun o poveste a măcăleandrului pe care toată lumea îl știe,  este o pasăre mică,  al cărei cântec se aude prima oară în luna martie din zori și până în noapte. Se spune că  această păsăre mică și frumoasă, când a făcut-o Dumnezeu era cenușie. Atât de trist a fost încât l-a rugat pe Dumnezeu  să îi dea un un strop de culoare. Acesta i-a zis  “mulțumește-te cu ce ai, e bine că exiști, e bine că te-am făcut, bucură-te de viață”.  Într-o zi dragul de el  s-a așezat într-o tufă cu mărăcini și s-a înțepat Așa a căpătat un strop de roșu pe gușiță, dar bucuria i-a fost de mică durată, că până la cuib s-a curățat. A trecut timpul și într-o altă  zi foarte tristă și măhorâtă,  a văzut trei oameni înconjurați de soldați, iar Cel din mijloc Își ducea crucea și purta o coroană de ghimpi, iar un spin Îi intrase în frunte și sângera tare rău. Această pasăre micuță, cu ciocul ei  minunat, s-a dus și I-a scos ghimpele  și atunci un strop de sânge a sărit pe pieptul măcăleandrului. A trecut o zi, au trecut două, și culoarea roșie căpătată de la minunatul creator nu a mai dispărut niciodată și de atunci măcăleandrului i se mai spune și gușă roșie.

Lucrări de Aurora Speranța

Pe lângă păsările pe care le-ați imortalizat, care fac parte cumva din universul dumneavoastră deoarece aveți o casă minunată la țară, în multe dintre lucrările pe care le creați revin, indiferent de curgerea timpului, câteva personaje : unicornul, căluțul de lemn, căsuțele mici sub formă de ciupercă, prințese, arlechini.

Aurora Speranța : Da,  și care vor continua să existe în lucrările mele.  Eu țin un curs de pictură,  se cheamă “Raza Soarelui” și această întâmplare nu mă lasă  să ies din copilărie  și  mă bucur foarte tare că mi-a dat soarta și această cale. Eu mă joc cu copiii, îi provoc, ei învață de la mine un pic de seriozitate iar eu rămân în starea aceea a lor curată care mă ajută să îmi mențin acest tonus.

Lucrări de Aurora Speranța

Gabriela Boangiu, ți-am urmărit evoluția artistică de-a lungul timpului și din câte îmi amintesc, la începuturi au fost niște măști multicolore, realizate din diverse materiale și inspirate din arta populară, apoi miniaturi delicate pe teme diverse, iar acum lucrările aparțin nonfigurativului, din care explodează culoarea.

Gabriela Boangiu : Da, a fost o eliberare a mea și o libertate pe care am acordat-o culorii.  Ea este centrală, ea a produs acest catharsis. O gestualitate moderată, aș spune, pentru că nu am lăsat nimic la întâmplare. Am căutat culorile pe care le-am adus împreună, le-am pus să se confrunte,  să se armonizeze, să se echilibreze.  A fost o joacă, dar și un exercițiu mental pe care l-am făcut și pe care l-am gândit.

Cred că există și o poveste în spatele fiecărui tablou non-figurativ, pentru că un artist, la un moment dat, simte nevoia să lucreze cu simboluri, care pot spune  fel de fel de povești.

Gabriela Boangiu : Da, am vrut să și provoc privitorul, pentru că nu este doar povestea pe care o spui, ca artist.Te joci și, la un moment dat,  este nevoie să te confrunți cu publicul,  să afli și din partea lui ce poate să vadă, ce poate să înțeleagă, ce  energie au scos la suprafață și ce se întâmplă cu ele când le lași libere. Ce se întâmplă acolo unde imaginația mea a căutat, a potrivit, s-a jucat,  s-a relaxat, s-a bucurat de viață, de catharsisul pe care îl trăiești atunci când pictezi.  Și aștept și povestea celuilalt, celui care privește liber.Și atunci m-am gândit la acest dialog pe care artistul îl are cu privitorul, pentru că apar niște lucruri extraordinare.

Toate aceste exerciții de imaginație duc la niște idei care în timp germinează. Poți să ne dai niște indicii despre viitorul tău proiect artistic ?

Gabriela Boangiu : Da, sunt foarte multe idei care încep să apară.Mă gândesc la niște materiale,  să folosesc ceara ca finisaj, pentru că vreau să fie un desen foarte academic, de la acest nonfigurativ vreau să fie ceva foarte elaborat, foarte lucrat. Tema nu v-o spun (zâmbește),  pentru că mă documentez foarte mult,  și din surse istorice, din diferite cărți, din documente de arhivă,  și tot adun materiale.

Când ai menționat ceara ca material pentru viitoarele lucrări și faptul că te documentezi din arhive,  mi-a fugit gândul la peceți și sigili.

Gabriela Boangiu :A fost o perioadă în care am explorat aceste documente. M-am jucat și cu arama, și cu argila, și cu imprimeurile. A fost o perioadă foarte frumoasă și de acolo mă îndrept acum spre un imaginar care sper să dea roade.

O întrebare pentru mamă și fiică : „Oda bucuriei” este sintagma pe care ați ales-o pentru această expoziție plină de culoare.  Ce încercați să le transmiteți oamenilor în aceste timpuri, în care există clivaje din toate punctele de vedere.

Aurora Speranța : Să aibă nădejde . Pentru că lucrurile vin și trec dar noi avem doar un petic de viață și dacă trăim în teroarea vremurilor, atunci lăsăm vremurile să ne trăiască acea bucățică de viață. Cel mai important e să facem fiecare ce știm mai bine să facem și atunci lucrurile vor fi minunate. Cred că asta e ce avem de făcut.

Gabriela Boangiu : Vorbeam și cu Aurora și cu prietenii apropiați despre starea de normalitate. E foarte greu în zilele noastre să te poți aduna. Culeg foarte multe povești de viață în ultima vreme și stau de vorbă cu oameni de vârste diferite. Vorbesc despre perioada comunistă unde exista acea dictatură și acele limitări și acea teroare zilnică, însă exista prietenia, starea de normalitate a împărtășirii, a comunicării, sub orice formă, mai subtilă,  mai ascunsă. Din fericire pentru mine n-am prins prea mult din acea perioadă. Aveam  doar 12 ani când s-a întâmplat Revoluția, însă acum lucrurile sunt mult mai fragmentate. Mi se pare mult mai dubios să ai libertatea și să renunți la ea de dragul de a fi mai interesant sau să urmezi anumite modele. Ar trebui să fim mai atenți la ce înseamnă adevărata libertate. Adevărata libertate e cea care te face normal, în momentul în care ești în relație cu prietenii, cu necunoscuții, cu cei pe care îi întâlnești frecvent sau mai rar. Aș propune un dialog.Dialogul și cu tine însuți, pentru că dacă ai o oglindă în care arăți întotdeauna foarte bine pentru că ai tot felul de filtre, de lumină sau virtuale, nu știu cât de adevărată mai e această oglindă . Ar trebui să căutăm să reflectăm asupra acestor lucruri și să discutăm mai mult și cu mai multă sinceritate unii cu alții.

A consemnat toate aceste gânduri și idei și s-a bucurat de frumusețea lucrărilor,

Diana Nedelcu