Am ales să parafrazez în titlu celebra sintagmă născută în urma sângerosului atentat din 2015 pentru că mi se pare că Delia suntem mulți dintre noi. În general mă feresc să emit o părere în scandalurile mediatice dar subiectul e unul care intră cu bocancii în viața unei femei (și a unui cuplu, în același timp), fie ea sau mai ales, că este persoană publică. Pentru cei care nu au aflat/ citit deja celebra știre, aceasta a avut ca subiect anunțul Deliei în care își expune motivele pentru care nu vrea să aibă copii :

Anunțul a fost urmat de o întreagă armată de postaci care a înfierat furibund și într-un limbaj, cum altul decât grobian, decizia Deliei. Toată această mizerie mediatică este o piatră aruncată, a cărei victimă nu este numai Delia. Sigur, ea este principala vizată și cu siguranță va „digera” cu greu aceste atacuri, dar în situația ei sunt atâtea tinere care la un moment dat sunt întrebate de familie/vecini(în special vecine)/colegi/ prieteni de se nu se mărită și atunci când se mărită de ce nu fac copii ?

Într-o astfel de situație am fost chiar eu, în urmă cu ceva ani, dar momentele mi-au revenit cu acuitate în minte, odată cu acest incident. Trecusem de 30 de ani, mă măritasem de ceva vreme, dar nu aveam încă un copil. Întrebările celor din jur pe tema asta începuseră să mă agaseze și pe mine și pe Cristi. Recunosc, una dintre persoane a fost chiar simpatică . Este vorba de bunica mea Mumițelu, care m-a întrebat : „Mumă, da tu când te îngrași ?”. Le-am răspuns tuturor, cât se poate de politicos, că nu e treaba lor și că vom avea un copil atunci când îl vom dori cu adevărat. Și așa s-a întâmplat.

Între timp am intrat în secolul XXI, tehnica și știința au evoluat foarte mult, dar mentalitățile din păcate, nu. În conștiința colectivă a rămas acelaș slogan : femeile TREBUIE să se mărite și TREBUIE să aibă copii. Și dacă Delia, un star media în România, iese public și spune NU, societatea o pune la zid ca pe orice muritoare .

sursa foto

Și mai am câteva argumente în favoarea declarației Deliei. Există femei care au rămas însărcinate că așa s-a „întâmplat” sau la presiunea soților/familiei și există femei care au născut un copil sau doi și apoi și-au continuat cariera, lăsând creșterea lor pe seama bunicilor sau bonelor. În ambele situații, în cele mai multe cazuri, copiii au crescut cu tare comportamentale, care la vârsta adolescenței au refulat în frustări grele și dureroase. Spun asta din nenumăratele povești adevărate care s-au întâmplat în jurul meu spuse de copii ai căror părinți le-au oferit doar confort material și nu timp petrecut împreună și de oameni care regretă acum momentele lungi și dese în care au lipsit din apropierea copiilor.

Să nu mă înțelegeți greșit. A fi mamă mi se pare cea mai mare împlinire sufletească iar un copil este o lumină în orice familie. Atâta timp cât acel copil este dorit de ambii părinți și este crescut și ocrotit cu toată dragostea și atenția. Când din această ecuație, lipsesc din termeni, cineva, copil sau/și adult se alege cu răni pe suflet. Să încercăm zic, să avem grijă fiecare, de copiii și de drumul nostru și să-i lăsăm pe alții, fie ei și staruri media, să-și vadă singuri de viață.

Să fiți sănătoși și fericiți și toleranți cu cei din jurul vostru !

Diana Nedelcu