Nu credeam că războiul din Ucraina va deveni realitate. Refuzam să concep că planurile unui om Bolnav de Putere se pot pune în practică în secolul XXI și un nou Hitler se naște în Europa de Est. Mă gândeam că din memoria rușilor nu s-au șters încă ororile celui de-al doilea Război Mondial, la care au fost părtași bunicii sau străbunicii lor. M-am înșelat din nou. Războiul din Ucraina este vecin cu noi . Infernul a început și nimeni nu știe când se va termina.

Războiul a început în Ucraina pe 24 februarie, când în România urma să se celebreze Dragobetele, sărbătoarea dragostei și armoniei în cuplu și familie. Cu toate că HORECA și media au creat o sumedenie de evenimente care să aducă fericire multor perechi, umbra războiului ce tocmai izbucnise a semănat panică și îngrijorare. Dintr-o dată oamenii s-au simțit extrem de vulnerabili, reduși la statutul de ”furnici”, ce sunt la bunul plac al unui monstru și pot fi strivite oricând, printr-un simplu ordin, făra a exista rațiune sau compasiune.

Ceea ce m-a uimit și m-a impresionat în aceste zile a fost SOLIDARITATEA românilor . Vorbesc de SOLIDARITATEA oamenilor simpli și ai celor din societatea civilă care s-au mobilizat într-un mod exemplar și le-au acordat ucrainienilor refugiați transport, găzduire și o masă caldă, în mod gratuit. Activez în domeniul ONG, lucrez într-un ONG știu ce înseamnă voluntariatul și să dai o mână de ajutor și mă înclin și îi RESPECT pe toți cei care în aceste zile au stat în frig, nedormiți, au strâns hrană și alte bunuri pentru ucrainienii care au luat drumul pribegiei.

Ceea ce mă dezgustă și mi-a lăsat un gust amar a fost lipsa de reacție a autorităților române la valul de familii cu copii în brațe, care caută un adăpost în România. Ca de obicei, toate evenimentele majore îi iau pe „nepregătite ” pe guvernanții noștri iar în această situație rușinea a fost spălată, încă o dată, de oamenii obișnuiți care au știut să acționeze rapid și fără proceduri.

Un mare BRAVO pentru președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy care este un PREȘEDINTE adevărat și a reușit până acum să contracareze planurile de invazie ale tiranului de la Kremlin și să negocieze cu NATO sprijin logistic și militar pentru țara sa. Aici se mai cuvine adăugat că marile puteri au promis inițial sancțiuni financiare și economice imediate pentru Rusia, în cazul invadării Ucrainei, dar odată început războiul, s-a dovedit că interesele proprii sunt mai presus de genocidul dintr-o țară și unele decizii sun amânate nejustificat (știți vorba aia din bătrâni „mi-e milă mie de tine, dar de mine mi se rupe sufletul „) . Dar cel mai mare merit al președintelui Zelenskyy este că nu a vrut să-și părăsească țara și continuă să fie un liant moral pentru ucrainieni.

Am scris aceste rânduri pentru că sunt dezorientată și lipsită de repere, într-o societate modernă în care se presupunea că s-a ajuns la un grad de civilizație suficient de mare încât conducătorii și guvernele statelor, cel puțin din Europa, să respecte tratatele și legile internaționale în vigoare. Suntem după 2 ani de pandemie în care am fost nevoiți să ne regândim viața, obiceiurile, relațiile cu prietenii și cei apropiați. Cu toții speram ca în această primăvară să ne întoarcem la normalitate și să reînvățăm să călătorim, să ne bucurăm și să trăim împreună. Războiul din Ucraina ne-a răpit această bucurie și ne-a aruncat din nou spaima și frica în brațe. Până când ?

Diana Nedelcu

PS: Cum sunt o optimistă incurabilă, sper ca după ce închei acest articol și dau drumul la televizor sau intru pe net, să aflu că războiul s-a încheiat.