După ce l-am descoperit pe Sorin Zlat la Craiova Jazz Festival, am zis că nu am cum să îl ratez într-un nou concert găzduit de Filarmonica ”Oltenia”. De data aceasta, a urcat pe scenă alături de contrabasistul Milele Montolli și bateristul Joel Barford din Marea Britanie. Repertoriul a cuprins aproape în exclusivitate compoziții semnate de Sorin Zlat. „Când scriu muzică este ca și când aș merge la psiholog” a mărturisit muzicianul. A fost o adevărată terapie și pentru noi, spectatorii, deoarece ritmurile jazzului, uneori mătăsoase, alteori vioaie și tonice au învăluit sala de concert. A fost mai mult decât muzică. Sorin Zlat ne-a introdus in atmosfera fiecărei piese, multe dintre acestea fiind dedicate ființelor dragi din viața lui. A fost o seară cu muzică inspirată din povești de viață în care jazzul a fost suveran. După concert, a avut amabilitatea să îmi răspundă la câteva întrebări, și mi-a vorbit despre jazz cu aceeași pasiune și bucurie cu care cântă.

Cu Sorin Zlat după concert

Citind despre biografia dumneavoastră, am aflat că sunteti un muzician complet, deoarece ați studiat mai multe instrumente și, în același timp, proveniți dintr-o familie cu tradiție muzicală.

„Cumva, prin ADN mi s-a transmis din familie, pasiunea pentru muzică”

Sorin Zlat: Provin dintr-o familie foarte numeroasă de muzicieni atât din partea tatălui cât și a mamei. La tata, și bunicii și străbunicii lui au fost muzicieni. La mama, bunicul din partea mamei a fost un violonist destul de renumit, în special pentru evenimentele cafe-concert. Cumva, prin ADN mi s-a transmis de la fiecare, pasiunea pentru muzică. Inclusiv tatăl meu, care este instrumentist de jazz, deși cântă multe alte genuri, mi-a insuflat bucuria de a descoperi această muzică. Am început cu clarinetul, am terminat și conservatorul la acest instrument, dar în timpul studenției, prin anul 3, am descoperit pianul și mi-am dat seama că îmi oferă un univers muzical mult mai larg. Prin prisma pianului poți compune sau orchestra piese în alt mod. Practic, m-am îndrăgostit de acest instrument și am uitat și de clarinet și de vioară și de atunci m-am format ca pianist. Am fost la diferite concursuri, am avut și bucuria să câștig câteva dintre ele. Un concurs demn de menționat este cel din America, The Great American Piano Competition, organizat în Jacksonville, Florida unde am fost selectat în finală, între alți 14 pianiști din întreaga lume. A fost o adevărată performanță, dar am avut și marea surpriză să câștig marele premiu. Atunci s-a scris despre mine că am fost primul non-american care le-a furat trofeul americanilor și așa am rămas până în ziua de azi. Acest premiu mi-a deschis foarte multe porți spre scena internațională, am concertat deseori în America, am avut multe turnee, inclusiv în Europa, în Asia și bineînțeles acasă, unde tot timpul e o bucurie să cânt.

Din câte am înțeles, în copilărie nu ați pornit ca muzician.

Sorin Zlat: Da, la șapte ani când copiii merg la școală, părinții și-au dorit, mama de fapt, să duc mai departe numele bunicului și să mă facă violonist. Din păcate nu am avut așa mare chimie cu acest instrument, nu mi-a plăcut foarte mult și am făcut și o boacănă, am distrus vioara bunicului, pentru că nu îmi plăcea. În acel moment părinții mei au zis că nu sunt făcut pentru muzică, că dacă îmi plăcea, aveam grijă de instrument. Așa încât m-au dat la o școală normală și am început ca orice copil să mă îndrept spre lucruri pe care le faci la vârsta respectivă. Îmi plăcea foarte mult fotbalul și credeam că o să ajung fotbalist. Până într-o zi, când o întâmplare m-a reîntors la muzică. Tata era foarte precaut, pentru că distrusesem vioara bunicului, nu voia să mă ating de instrumentele muzicale și tot timpul îmi spunea să nu cumva să umblu la cutiile de clarinet și de saxofon. Dar știți cum sunt copiii, când părinții le interzic ceva, devin din ce în ce mai curioși.
Stăteam la pândă tot timpul, ca banditul, și îl tot vedeam cum montează și demontează clarinetul. Știam cumva procedeul. Într-o zi, țin minte că dormea, m-am dus pe furiș și l-am montat și am putut să suflu din prima și să scot și note. Probabil talentul pe care l-am moștenit de la el și de la bunici și faptul că mă uitam tot timpul la tata când cânta, și-au spus cuvântul. Cred că în cei șapte ani de acasă, ceea ce vezi în familie se reflectă toată viața. Revenind la întâmplare, tata s-a trezit foarte nervos că a auzit clarinetul și a venit să mă certe. Când s-a apropiat, a văzut de fapt că eu scot sunete… a avut o revelație. I-au dat lacrimile, a chemat-o repede și pe mama și i-a zis că sunt făcut pentru muzică.

„Compozițiile mele de jazz au o latură cinematografică”

Sorin Zlat: Am început să studiez clarinetul, care a însemnat startul meu ca muzician. La master am ales pianul, la secția de jazz, iar ca profesor l-am avut pe domnul Mircea Tiberian, care din păcate a decedat anul trecut. Apoi am studiat un an la Londra, un program de muzică de film, la Royal College of Music, deoarece sunt foarte pasionat de acest domeniu. Cumva și compozițiile mele de jazz au așa o latură cinematografică . Mulți prieteni m-au sfăturit să scriu muzică de film, spunându-mi că piesele mele crează imagini în mintea auditoriului. După cursurile de la Royal College of Music, m-am înscris la doctorat, având ca temă de cercetare jazzul în muzica de film. Am început și niște proiecte în sensul acesta, am scris niște orchestrații ale unor coloane sonore celebre din filme.

Ați avut un concert special doar cu muzică din filme?

Sorin Zlat: Da, am avut un concert special realizat cu o orchestră simfonică, cu un trio de jazz și cu solistă soprană.Solista soprană este logodnica mea, Mihaela Alexa, de la Teatrul Ion Dacian din București. Și am făcut acest concert cu Filarmonica din Ploiești iar orchestrațiile au fost scrise de mine.

Cred că ar fi minunat să veniți cu acest concert și la Craiova

Sorin Zlat: Am avut o primă discuție să aduc acest proiect la Craiova Jazz Festival, dar ne-am dat seama că poate ar fi mai fain să fie inclus în stagiunea filarmonicii. Cu siguranță se va concretiza. Îmi doresc să fac un turneu național prin toate filarmonicile și teatrele de operă și de operetă.

„Eu le spun studenților să nu ia muzica ca și cum ar trebui să meargă la fabrică”

Din punctul meu de vedere, jazzul este un univers fantastic pentru că impune rigurozitate, dar și libertate totodată. Cumva din public ai senzația că muzicienii sunt liberi și improvizează. Cum se văd lucrurile de pe scenă? Cât este compoziție și cât este improvizație ?

Sorin Zlat: Da, probabil, voi publicul ne vedeți pe noi altfel când ne ascultați. Probabil percepeți jazzul ca pe o joacă. Dar chiar este o joacă. Eu sunt și profesor la Universitatea de Muzică din București. Predau pian la secția de jazz. Și eu le spun studenților să nu ia muzica ca și cum ar trebui să meargă la fabrică. Trebuie să se gândească că, prima dată, e ca o joacă și trebuie să se împrietenească și să se joace cu ea. Dar să o respecte în același timp. Că altfel, nu se întâmplă nimic. Le dau ca exemplu americanii. Când se apucă să cânte, ei spun, let’s play-hai să ne jucăm, practic. Dar trebuie respectată această joacă, trebuie făcută cu simț de răspundere. Jazul, oricât de liber ar părea așa din afară, are totuși niște reguli de la care trebuie să pleci. Dar știți care-i frumusețea de fapt? Că acele reguli se desființează, niciuna nu rămâne în picioare în jazz. Asta creează spontaneitate și frumusețe și acea senzație de libertate pe care nu o întâlnești la alte genuri de muzică unde ești cumva constrâns de partitură.

Pentru că ați vorbit de cariera de profesor, concertul care tocmai s-a terminat a fost precedat de un workshop și ați spus că
intenționați să organizați mai multe masterclass-uri în țară. Ce părere aveți despre tânăra generație de muzicieni ? Sunt pasionați de jazz? Cum îi vedeți?

Sorin Zlat: Să știți că sunt foarte impresionat de tânăra generație, pentru că este interesată de muzica nouă, care se cânta în vestul Europei încă de acum 50-60 de ani și sunt foarte multe festivaluri de profil unde se cântă mult jazz, funk, soul. Noi n-am avut o educație în acest sens, cu toate că au existat niște muzicieni extraordinari de jazz, Anca Parghel, Aura Urziceanu, Mircea Tiberian, Johnny Răducanu, și avem o generație mai veche care și-a pus amprenta în jazz. Dar, din păcate, la vremea aceea nu aveam așa foarte multe festivaluri. Erau doar la Sibiu, Ploiești … Bine, eu cred că nici nu eram născut atunci, mai mult auzeam de la tatăl meu ce-mi povestea, dar erau niște restricții, era mai greu. Acum, în schimb, fiecare oraș important din țară are unul sau chiar două festivaluri de jazz și tinerii sunt mult mai interesați, au informație, își găsesc imediat pe Spotify albume și pot asculta. Îmi aduc aminte, aveam o cutie de casete audio, care era practic averea mea. Ștergeam fiecare casetă de praf, aveam grijă de ele. Acum tinerii au toată informația la dispoziție. De 5 ani, eu organizez în București, un jam session la un club, se numește Maduro și am observat că vin foarte mulți tineri, foarte pasionați, cărora le place ce se întâmplă în jazz, că există exact ceea ce ați spus mai devreme, libertatea de a te exprima. Ei sunt foarte doritori să învețe. Și asta mă bucură și îmi dau seama că o să înceapă și la noi să ia o amploare și mai mare jazzul.

Aș vrea să ne vorbiți puțin despre tipul de concerte. Unde preferați să cântați? In spații închise sau outdoor ? Unde sunteți mai inspirat? Personal, mi se pare că un concert de jazz într-o grădină împrumută puțin din foșnetul frunzelor și zgomotul ușor al străzii, dar dumneavoastră poate aveți altă percepție .

„Când cânt, încerc tot timpul să-mi găsesc o sursă de inspirație”

Sorin Zlat: Nu e vorba de preferat, e vorba de cum te inspiri ca artist. Eu și dacă sunt într-o încăpere de 2×4, într-un club micuț, încerc tot timpul să-mi găsesc o sursă de inspirație. Și exact cum ați spus mai devreme, în aer liber, da, poate foșnetul frunzelor sau faptul că aud o mașină care trece la un moment dat pe stradă, mă inspiră și îmi iau inspirație de acolo. Asta cred că trebuie să facă un artist cu adevărat, să se inspire, să își ia energie de la publicul pe care îl are. Că e o singură persoană în sală sau că sunt 5.000 de oameni, trebuie să îi respecte, pentru că e un schimb de energie. Despre asta e vorba. Noi oferim energie și publicul ne oferă înapoi energia lui. Și dacă nu există această chimie, nu prea ies concerte reușite.

Sorin Zlat alături de contrabasistul Milele Montolli și bateristul Joel Barford , în concert la Craiova

Și o ultimă întrebare legată de Sorin Zlat, compozitorul. În concertul care tocmai s-a încheiat ați interpretat aproape în exclusivitate compoziții proprii. Și ceea ce a potențat frumusețea muzicii a fost povestea fiecărei compoziții. Ce planuri aveți în plan compozițional?

Sorin Zlat: Îmi doresc foarte mult să lansez următorul album intitulat Changing Times.E puțin cam dificil pentru că am concerte foarte multe și turnee, și nu apuc să ajung în studio să pun pe un suport discografic aceste piese, pe care în mare parte deja le cânt live. Și bineînțeles pregătesc un nou turneu cu o importantă solistă vocală de jazz din America, Ashley Pezzotti. A colaborat cu Wynton Marsalis, cu Lincoln Center Orchestra, cu Arturo Sandoval, cu lumea mare din America. Eu am avut bucuria să concertez cu ea prin 2023 în America.
Ne-am conectat pe internet, ea mi-a scris un mesaj pe Facebook, că îi place foarte mult și că vrea să cântăm împreună Eu știam că e foarte faimoasă. Și de acolo mi s-au deschis multe conexiuni prin prisma ei, fiind în legătură cu muziceni celebri, am intrat și eu un pic așa în lumea lor și îmi doresc foarte mult să o aduc aici în țară. Vom avea câteva concerte în București, în Galați, la Iași și mi-aș dori să o aduc și la Craiova si să fac și aici și un masterclass cu ea, că este profesoară la Universitatea din Florida și bineînțeles un concert. Să vedem dacă se poate, m-aș bucura să revin din București aici.

Dacă ar fi să rezumați jazzul într-un cuvânt sau într-o frază, ce ne-ați spune?

Sorin Zlat: Bucurie.

Vă mulțumesc.

Sorin Zlat :Mulțumesc și eu.

A consemnat Diana NEDELCU