„Tango în oglinzi” este una dintre cărțile pe care am așteptat-o cu nerăbdare să apară. Mărturisesc că până la intrarea ei în tipar, o pistonam pe Camelia (cu o perseverență uneori enervantă, recunosc) să-și reunească editorial scrierile în proză. A fost o „naștere grea” după cum a calificat-o chiar autoarea, la lansarea de la Târgul de Carte Gaudeamus din București, dar care trebuia să se întâmple.
Imagini din ziua lansării cărții : – la Gaudeamus …. și pe seară, la povești
Titlul surprinde perfect esența cărții . Ca și cunoscutul dans argentinian, deopotrivă senzual și cu ruperi de ritm, „Tango în oglinzi” își poartă cititorul printr-un întreg registru de trăiri și sentimente, acum de duioșie și tandrețe spulberate apoi de tristețe și resemnare. Cartea nu conține niciun strop de dulcegărie, atât de căutată pentru a visa frumos. Sunt felii de viață tăiate brici, a căror emoție doare și răscolește până în cele mai ascunse unghere interioare.
„Oglinzile și tangoul par, la prima vedere, două concepte din lumi diferite: unul mai ales spiritual și introspectiv celălalt- o expresie a trupului purtat de voluptate, ritm și instinct. mai ales carnal, fizic. Împletirea lor mi se pare nu doar firească, ci reflectă chiar privilegiul pe care ni l-a oferit această viață acela de a dansa cu durerile, așa cum dansezi cu bucuriile , cu victoriile, la fel de pasional și tandru cum dansezi cu eșrcurile, cu râsul, așa cum dansezi cu plânsul.”
Camelia Radulian – „De ce tango în oglinzi ?”
Spuneam că așteptam cu nerăbdare cartea de proză a Cameliei Radulian pentru că m-au uimit de fiecare dată forța și fiorul pe care știe să le pună în cuvinte. Volumele de poezii sau postările din social media pe teme sociale/politice /literare sunt cele mai bune mărturii în acest sens. Cred însă că textele reunite în volumul „Tango în oglinzi” vin să evidențieze talentul ei de povestitor și de fin observator al realității cotidiene. În plus, vocea narativă, de cele mai multe ori la persoana întâi, amplifică acel sentiment de confesiune, atât de așteptat de cititor, ce caută, involuntar sau nu, corespondențe cu viața lui sau a celor din proximitate.
Tango în Oglinzi apărută la Editura Curtea Veche Publishing
Dacă ar fi să mă întorc din nou la titlu, cartea am citit-o aproape ca într-un ritm de tango. Au fost piruete în timp, pași ușori sau grei și apăsați cu ruperi de ritm în viața de cuplu, schimburi de trăiri și sentimente cu cei din jur, în acest surprinzător dans al vieții, care se rostogolește spre final. Ce nu m-a dezlipit de carte a fost stilul frust al Cameliei Radulian, de a dezghioca fiecare felie de viață până la miez. Am avut sentimentul că însoțesc personajele în lumea lor și le sunt părtașă la toate bucuriile și necazurile .
„Tango în oglinzi” face parte din acele cărți care te „urmăresc” după ce ai terminat lectura. Sunt pasaje care redeschid cutii ale memoriei, unde lucrurile au rămas în dezordine și o reașezare a lor ar mai cârpi găurile din suflet. Cred că acesta este marele merit al cărții : emoția trece dincolo de paginile ei și persistă în timp.
Felicitări Camelia !
Cu mare drag și admirație,
Diana Nedelcu