Pove(știrea) de azi se petrece într-unul dintre cele mai dragi locuri pentru mine și familia mea : casa de la Plenița. Aici am crescut de la 3 luni la bunicii din partea mamei, aici am avut prima mea „gașcă ” din copilărie, aici am revenit cu mare plăcere în adolescență și uneori în studenție și tot aici am amenajat de câțiva ani cu Cristi, minunatul nostru colț de rai : casa cu trandafiri .

Casa de la Plenița și trandafirii de damasc  ( în luna mai )
Casa de la Plenița și trandafirii de damasc ( în luna mai )

Trandafirii care întâmpină musafirii și îi bucură pe cei care trec pe stradă

Toate anotimpurile sunt frumoase la Plenița. Dar favorite îmi sunt primăvara și toamna deoarece culorile, aromele și mirosurile sunt mai pregnante, soarele este nici prea puternic, nici cu „dinți”, doar suficient de tandru și prietenos, iar curtea și grădina îți oferă atâtea minunății de plantat/admirat/cules/gustat.

Nucul care străjuiește curtea, plantat de bunica mea Mumițelu, locul unde se reunește familia, ne primim prietenii, citim, sporovăim, ne relaxăm
Bela, cățelușa vecinilor care iși petrece weekendurile cu noi, făcându-și somnul de frumusețe

La acest final de octombrie am venit la Plenița cu gândul de a face țuica și de a pune murături. „Stâlpi” de bază pentru mesele copioase de iarnă, în special în zilele geroase (păi fără o țuică fiartă și o strachină de murături, parcă plânge masa). De fapt la Plenița nimeni nu zice că face țuică sau rachiu (țuica se face din prunele și fructele fermentate, rachiul din comina fermentată, rezultată după stoarcerea strugurilor), ci că „face la căzan”. Noi am împrumutat căzanul de la nea Ion, un vecin de pe „maala” și am pus la foc un amestec de fructe, compoturi și dulcețuri fermentate.

cazanul cu țuică
cazanul cu țuică

Nu este prima oară când fabricăm astfel de licoare la noi în curte. Cred că sunt mai bine de 10 ani când împreună cu Vlad și Cristi și „supervizați” de mami, ne afumăm/prăjim în fiecare toamnă la cazan, pentru a ne face țuica proprie (pe care apropo, mai mult o dăruim prietenilor, decât o bem noi, dar și asta o facem tot din plăcere). Dar nu ne lăsăm, perseverăm. Sunt și aici câteva secrete pe care le-am învățat în timp și de la oamenii din sat: cazanul trebuie umplut până la un anumit nivel, focul trebuie să fie constant și nu prea iute, apa din vasul de răcire trebuie să fie în permanență rece, capacul trebuie lipit foarte bine pentru a nu ieși aburul (lipiciul este o pastă din tărâțe și apă, care la temperatură ridicată, concurează cu orice adeziv). Cel mai așteptat moment este când „începe să curgă ” . Țuica, bineînțeles. Și ca să înțelegeți de ce e așa de așteptat trebuie să vă spun că se bagă foc aproape o oră ca la forjă, și când apare lichidul pe țeavă, zici că ai câștigat la loto .

Noi filtrăm întotdeauna licoarea bahică prin felii de măr, frunze de mentă, măr și gutuie. Efect Placebo sau nu, țuica pare mai aromată și are și o culoare galben-verzuie. Și cum vă pomeneam la început și de murături, i-am zis mamei că vreau unele ca în copilărie: cu de toate. Cum sâmbăta la Plenița este târg (poate printre cele mai mari din județ), am cumpărat felurite și colorate legume: ardei „cornu caprii” (ardeiul acela mai micuț decât capia, verde sau roșu portocaliu), țelină, varză roșie, morcovi, ardei bulgărești (sunt ca ardeiul iute, dar neiute, obligatoriu portocalii), sfeclă roșie și gogonele ușor rozalii pentru că sunt mai dulci și mai gustoase. Mami a respectat rețeta lui Mumițelu și le-a făcut la moare (la un litru de apă a pus o lingură de sare mare de sac și le-a condimentat cu semințe de muștar și mărar uscat). Pun aici o poză cu convingerea că vă lasă gura apă (eu abia aștept să se facă).

Cromatică la borcan
Și cu coroană de țelină

Și dacă am fost la țară, nu putea să lipsească pâinea caldă. Preferatele mele sunt turtițele pe care Mumițelu le făcea din pâine nedospită și le cocea pe tabla mașinii (sobă de lemne cu plită, pentru cei care nu au crescut la țară). Mami a mai upgradat rețeta și de ceva timp face un amestec de brânză moale, ceapă verde și mărar, pe care îl pune la mijlocul turtiței și apoi o coace într-o tigaie. Produsul rezultat este foarte sățios iar despre gust vă asigur că poate fi încadrat la capitolul „curcubeu pe cerul gurii”. Ceva asemănător am mai mâncat în Ținutul Pădurenilor, la fel de bun dar cu un gust ușor diferit.

în tigaie
pe ștergar, aburindă

Și dacă tot e toamnă n-am ratat dovleacul copt (ca pont, cu miere e delicios) și miezurile de nucă ușor tăvălite prin tigaie (au un gust uleios-aromat, mai bun decât al oricăror alune)

Pe post de gustare
Mozaic de nuci coapte

Ca o combinație inedită, nucile coapte merg și cu o dulceață, sirop sau un lichior de trandafiri. Cine are. Dar noi dacă îl avem, de ce să nu ne lăudăm cu el, mai ales că este atât de apreciat atunci când îl scoatem în lume .

Trandafiri cu sirop și dulceață de trandafiri (poza e din mai, acum sunt în cămară)

Cu gândul la primăvara care va veni, să ne bucurăm de toamna asta frumoasă și de roadele ei.

Cu coșul plin de „roadele” din mai

Diana Nedelcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.