Drumul: minunat, pentru că în mare parte ne-a însoțit Dunărea 

Toamna aceasta a fost pe placul meu : m-am bucurat de multe călătorii alături de  prieteni dragi, am descoperit locuri minunate, am cunoscut oameni noi și valoroși, am savurat mâncăruri delicioase și am fost fericită ori de câte ori m-am întors în colțul meu de rai. Noiembrie e o lună aparte  pentru mine. Debutează cu ziua mea de naștere și ziua onomastică a lui Cristi. Ne-am străduit ca în fiecare an să marcăm  aceste două evenimente prin ceva special (nu știu dacă ne-a ieșit tot timpul), iar anul acesta chiar am reușit să „evadăm” dincolo de graniță . Am ales Belgradul pentru că este relativ aproape de Craiova și pentru că mulți dintre prieteni ni-l încadraseră la categoria „de văzut neapărat” . Ne-am propus să plecăm la 8  dimineața, dar puneți un sfert academic prelungit, specific familiei (circa 40 de minute) și după ce am trecut vama pe la Porțile de Fier (mai repede decât am traversa orice intersecție semaforizată), am intrat pe clisura Dunării, în varianta sârbească. Drumul a fost mai mult decât minunat deoarece din cei 364 de km până la Belgrad, 236 i-am făcut însoțiți de Dunăre. Peisajul a fost fabulos deoarece nuanțele de gri și ocru ale stâncilor se armonizau cu paleta de verde-roșu cărămiziu a copacilor și albastrul oțelit al Dunării, într-o înșiruire de forme și culori odihnitoare și reconfortante. Senzația asta a fost amplificată de faptul că drumul a fost extrem de liber (inițial am pus pe seama faptului că era undeva sâmbătă la prânz, dar și luni, la întoarcerea de la Belgrad, a fost la fel ) de ziceai că îl rezervasem doar pentru noi,  cu un carosabil acceptabil (sunt câteva porțiuni  peticite iar o bucată de șosea de vreo 2-3 km decopertată), încât se putea merge liniștit cu 100km/oră .

Clisura Dunării în haine de toamnă

Cazarea : centrală, ieftină, curată și cochetă dar fără loc de parcare

Am ajuns în Belgrad după aproape 6 ore, pe o ploaie „mocănească” (prognoza ne spusese că plouă) care ne strica toate planurile de plimbare. Pentru cazare, am rezervat pe booking un apartament în centru. De fapt, aveam de ales între o cazare în cartierele sau suburbiile orașului, cu loc asigurat de parcare dar cu opțiunea de a ne deplasa cu mașina sau alte mijloace de transport până în centru și o locație „în buricul ” Belgradului ca să nu fim dependenți de transport, dar fără loc de parcare. Am ales ultima variantă și am găsit un apartament în L9 Top Central Rooms and Apartments 2 (Braće Jugovića 17, Stari Grad, Belgrad), foarte curat și foarte spațios (dormitor, living cu canapea extensibilă de 2 persoane, minibucătărie, baie). Pentru 2 nopți am plătit 103,80 euro (puțin peste 50 de euro pe noapte), un preț mai mult decât convenabil pentru o locație centrală (la 5 minute pe jos de Muzeul Național). Pentru parcare nu am avut prea multe opțiuni deoarece toate locurile din zonă (care erau cu plată) erau ocupate . Am mers pe recomandarea gazdei (Natașa, o brunetă drăguță și zveltă ) și am dus mașina într-o parcare subterană la 6-7 minute de cazarea noastră (13 euro/24 ore – inițial ni s-a părut cam piperat, dar după ce am făcut comparație cu orașele mari din România, ne-am schimbat părerea). Partea bună este că am avut bagaje puține, partea proastă este că, și când am venit și când am plecat, drumul între parcare și cazare l-am făcut prin ploaie.

celelalte spații din apartament erau la fel de curate și cochete

Haihui prin Belgrad : prima pe listă, Skadarlija

Am avut la dispoziție cam o zi și jumătate de hoinărit și le-am fructificat din plin (conform aplicației de pași de pe telefon, în după amiaza primei zile am făcut 11 km pe jos iar a doua zi 17km prin Belgrad – fitness, nu glumă). Vă spuneam că până la cazare ne-a însoțit o ploaie sâcâitoare care s-a oprit miraculos când am ieșit la plimbare. Ne-am bucurat așadar de aerul împrospătat de ploaie și de luminile orașului care tocmai se aprindeau (Serbia este cu oră în urma noastră și în jurul orei 4pm deja se întuneca). Printre recomandările făcute de cei care fuseseră în Belgrad, în top a fost strada Skadarlija (sau Skadarska) și am ales-o ca primă destinație . Am ajuns în zonă chiar pe înserat și senzația era că mă întorsesem în timp, undeva la început de secol XX. Strada este îngustă, în pantă și pietruită (am văzut câteva ladies pe tocuri și nu păreau prea fericite), luminată cu felinare (electrice, evident, dar cu o lumină difuză) și flancată de restaurante în stilul bodegilor de odinioară. Nu mă miram deloc dacă vedeam o trăsură cu cai trecând în trap ușor, pentru că „decorul” era creat.

Skadarlija pe înserat

În ciuda ploii, toate restaurantele aveau și mese afară

Nu întâmplător, Skadarlija păstrează „parfumul” începutului de secol XX, deoarece în acea epocă strada era un fel de Montmartre al Belgradului. Fiind destul de aproape de Teatrul Național și Operă, aici era zona boemă unde locuiau, se întâlneau și creau artiștii de odinioară . Sunt multe povești din acea vreme în care se spune că în micile cârciumi aveau loc adevărate întâlniri literare sau de artă unde poeții, scritorii sau pictorii își aștereneau creațiile pe petice de hârtie, șervete sau fețe de masă. Acum se mai păstrează casa pictorului și poetului Djura Jaksic, amenajată simplu și auster, care găzduiește expoziții dar probabil și întâlniri literare (după băncile existente în încăpere). Noi am văzut lumină și am intrat dar nu a fost nimeni să ne ajute cu informații.

Statuia scriitorului te întâmpină la intrare

imagine din interior

Cetatea Kalemegdan -inima Belgradului

Cetatea a fost un alt obiectiv pe care ni-l propusesem să-l vedem . Situată în centrul unui parc, amenajat în trepte ce coboară spre Dunăre, cetatea străjuiește la propriu orașul. În zonă poți să zăbovești o oră (mai puțin nu ai cum) dar poți să stai și o zi întreagă pentru că ai o multitudine de opțiuni : vizitarea cetății, a Muzeului Militar, a bisericii Ruzica sau pur și simplu o plimbare prin parc . Noi am ajuns într-o zi de duminică și foarte mulți locuitori ai Belgradului veniseră cu copiii sau/și cu cățeii de companie la plimbare (am constatat că belgrădenii sunt mari iubitori de câini, în special schnautzeri). Kalemegdan are o istorie oarecum asemănătoare cu a tuturor cetăților de apărare din Balcani: a fost asediată în mai multe rânduri de armatele invadatoare dar zidurile ei au fost întărite și reconstruite de-a lungul timpului, datorită poziției strategice. Zona a fost locuită încă din perioada tracilor, dar se întâlnesc urme ale zidurilor din diverse perioade istorice, începând cu perioada romană şi până la cea habsburgică.

Una din porțile Cetății Kalemegdan din Belgrad

De la măreția zidurilor la gunoaiele aruncate pe spațiul verde

Una dintre fabuloasele panorame de pe zidurile Cetății Kalemegdan din Belgrad

În incinta cetății se află și Muzeul Militar al Belgradului care ocupă un spațiu important atât în exterior cât și în interior . Între zidurile cetății sunt expuse o serie de tancuri din al doilea război mondial (pe mine m-a atras doar o bucătărie de campanie) iar în interior este prezentată istoria bătăliilor de pe teritoriile fostei Iugoslavii, încă din antichitate (sunt menționate bătălii și expuse arme, uniforme, steaguri, documente din toate statele fostei Iugoslavii, mai puțin din Bosnia). O întreagă sală este dedicată lui Iosif Broz Tito, considerat un erou național de mulți dintre sârbi.

O parte din „colecția” de tancuri a Muzeului Militar din Belgrad

cazanele din bucătăria de campanie

Sala Iosif Broz Tito – Muzeul Militar din Belgrad

Din fericire, acum la Belgrad, tunurile sunt stăpânite doar de copii

În parcul cetății este amplasată și o placă comemorativă dedicată lui Iancu de Hunedoara și aportului său în războiul de eliberare a Belgradului de trupele otomane din iulie 1456. Din păcate, inscripția este în limbile maghiară și sârbă iar voievodul român este menționat ca “eroul maghiar Hunyadi Janos”.

Piatra comemorativă înconjurată de panglici cu tricolorul ungar

Sub zidurile cetății, se află Biserica Ruzica, și aceasta cu o istorie destul de zbuciumată: prima atestare a bisericii datează din secolul XV, dar așezământul a fost ruinat și distrus de armata otomană spre sfârșitul secolului al XVII-lea . Ulterior, biserca a fost reconstruită și sfințită în 1869 și apoi din nou jefuită și distrusă în timpul primului război mondial. Actuala construcție datează din 1925 și este închinată Nașterii Maicii Domnului. Biserica veche a adăpostit moaștele Sfintei Parascheva până în 1521 (când turcii au cucerit Belgradul), fiind apoi transferate la Iași, unde se află și azi. În biserica nouă se mai păstrează un deget al Sfintei Paraschiva, fiind considerată cea mai valoroasă relicvă.

Biserica Ruzica

Capela din apropierea bisericii

Muzeul Național al Serbiei

După mai bine de trei ore petrecute la Cetatea Kalegmegdan, ne-am reântors în centru pentru a vedea Muzeul Național al Serbiei . Clădirea este situată în Piața Republicii din Belgrad, datează din 1844 și are în față statuia ecvestră a prințului Mihail Obrenovici . Deschiderea dată de zona pietonală a pieței, măreția statuii și eleganța și frumusețea clădirii sunt principalele argumente pentru care, oricine ar vizita Belgradul și ar ajunge în zonă, și-ar dori să viziteze muzeul.

Piața Republicii din Belgrad cu Muzeul pe fundal

Muzeul Național al Serbiei în prim plan

Dacă vizitați muzeul duminica, accesul este gratuit (noi nu am știut, am aflat la intrare ). Interiorul este super modern (am citit pe net că în renovarea muzeului s-au investit peste 26 milioane de euro, iar întregul proces a durat cam 15 ani ), cu garderobă, spațiu de conferințe, săli de joacă și lecții pentru copii, restaurant,etc. Parterul muzeului este dedicat istoriei antice și numismaticii. Toate piesele au descriere și în limba engleză (spre deosebire de Muzeul Militar unde existau foarte puține informații în engleză) și puteai să îți faci o imagine despre viața popoarelor din acele timpuri (sunt expuse unelte, ceramică, bijuterii, statuete, etc)

Fragmente din coloane corintice din perioada romană
Bijuterii din secolele II-III, care întrec în frumusețe și expresivitate multe din obiectele de aur de azi

Muzeul are 3 etaje și toate sunt dedicate artei, fie că este iconografie, artă clasică sau contemporană. Muzeul deține o colecție importantă de gravuri și desene (peste 4000) dar și lucrări semnate de nume celebre, în special impresioniști: Picasso, Cezanne, Degas, Toulouse Lautrec, Renoir, Van Gogh, Matisse și lista continuă.

Paul Cezanne -Little Bathers, 1897

Vincent van Gogh-Peasant Woman, 1885

Henri Matisse – Purple Beeches, 1901

Pablo Picasso – Horseman, 1928

Sigur sunt și lucrări absolut fabuloase al căror autor nu se cunoaște sau unele realizate de artiști sârbi despre care nu auzisem. Singurul incovenient al sălilor de expoziție de aici este faptul că nu ai unde să zăbovesți pentru a admira pe îndelete lucrările (mă gândesc la Muzeul de Artă din Viena unde fiecare sală avea în centru canapele confortabile cu o panoramă extraordinară asupra lucrărilor).

imagine generală din galeria de pictură clasică

Pavle Paja Iovanovic-Portrait of the Artist”s Wife Mouny in the Salon, after 1919

Pavel Durkovic – Portrait of Mr.Klajic, 1820

În rest frumusețe, artă și grație cât poți să înmagazinezi cu mintea și să te bucuri cu privirea și sufletul. Cu alte cuvinte, și aici poți să stai o zi întreagă dacă ai timp la dispoziție. Noi am petrecut spre 2 ore și jumătate, pentru că deja ne dureau picioarele și ne era o foameee. Cu gândul la o masă copioasă sârbească, am părăsit muzeul cu regretul că nu am stat mai mult și cu dorința de a-l revedea cândva.

Restaurantele: cu personalitate, cochete și cu mâncare delicioasă

Toți prietenii care au vizitat Belgradul au vorbit la superlativ despre gastronomia sârbească și abia așteptam să testăm și să degustăm mâncăruri și deserturi cât mai variate . Într-adevăr așteptările nu ne-au fost înșelate, ba din contră, totul a fost super delicios. O singură nepotrivire cu „poveștile” din țară : porțiile de mâncare erau normale și nicidecum uriașe cum ni s-a spus (și asta am apreciat-o eu, care nu sunt mâncăcioasă, ci doar pofticioasă, la toate restaurantele la care am fost). Pentru mesele principale am ales de fiecare dată restaurantele din Skadarlja, pentru că, după cum am mai povestit, acea străduță este ca un magnet : ai trecut odată pe acolo, te întorci de fiecare dată cu plăcere. În prima zi am optat pentru restaurantul „Sesir moj” (Pălăria mea), unde toți chelnerii poartă pălării de paie cu panglică neagră. Interiorul este unul generos, asemănător cu salonul unei case boierești, cu pereții tapetați cu tablouri, mobilier sobru de lemn și sfeșnice cu lumânări pe fețele de masă, albe și scrobite. Cum am ajuns în jur de 5 pm, restaurantul era aproape liber și am fost serviți imediat. Am ales din meniu (1) escalop de porc, într-o crustă crocantă de pesmet, cu umplutură de ciuperci și brânză, lămâie, cartofi pai și un sos-dressing din smântână de casă și usturoi, (2) mix grill cu pleskavita, mici, cârnați, grill de porc și pui și (3) salată cu carne de vită (avea o textură fină, cu nuanțe de roz diferite de la centru spre periferie, părea gătită și nu prea, mai degrabă macerată cu un amestec spectaculos de ierburi și condimente). Ne-am decis pentru vinul casei, un cupaj Cabernet Sauvignon-Syrah, un vin plin, taninos, cu accente de prune uscate, ușor afumate.

Restaurantul Sesir Moj (terasa)- strada Skadarljia

Interiorul elegant la restaurantului

Poza nu reflectă nici pe departe deliciul din farfurii

Și mix grillul, super sățios, suculent și gustos

În a doua zi am vrut să mâncăm la celebrul „Dve Jeleni” (Doi cerbi) de pe Skadarlija, dar era rezervat pentru o petrecere, și am intrat la „Crvena Ruza” (Trandafirul Roșu), un local micuț ce aduce cu bodegile de odinioară, cu fețe de masă cadrilate și cu o colecție impresionantă de monezi și bacnote, înrămată și expusă pentru vizitatori. Aici am optat pentru un meniu balcanic : eu am ales supă gulaș (diferită de tot ce am mâncat până acum deoarece conținea bucăți de ceapă coapte/caramelizate, ce dădeau un gust aparte, dulceag-afumat) și salată grecească (excelentă brânza feta și măslinele, mici și verzui, foarte aromate), Vlad a comandat shopska salata (foarte întâlnită în Bulgaria, cu brânză rasă și legume ) și pleskavita cu brânză și bacon iar Cristi a optat pentru pleskavita clasică cu cartofi pai . Am rămas și de acestă dată tot la vin și tot roșu, Cabernet Sauvignon. Excelent vinul și nu foarte greu.

Din fericire, și la Trandafirul Roșu am fost printre primii clienți ai după amiezii

Din colecția de bacnote a restaurantului

……și cea de monezi

Supa gulaș (din păcate o porție prea mică pentru cât de bună a fost)

Porția generoasă de pleskavita cu sosuri de brânză și cartofi pai

Nu puteam să venim la Belgrad fără a gusta renumitele lor deserturi . Pentru varietate, am ales de fiecare dată altă locație, pentru a experimenta cât mai mult. Cum v-am zis că era dublă sărbătoare pentru noi, am căutat și un desert special pentru o seară specială . L-am găsit la Ninomi, aflat în apropierea străzii comerciale din centru, un spațiu drăguț, decorat copilăresc, dar cu clienți în majoritate adulți, fiind axat pe ice&coffee. Aici am savurat (e termenul cel mai nimerit) wafe (un fel de napolitană mai groasă și mai puțin crocantă), cu sosuri de ciocolată și caramel, rondele de banane, înghețată de ciocolată (obligatoriu, dark)și vanilie. Vlad a comandat un cozonac unguresc (kurtos) cu crustă de oreo (l-am gustat, absolut minunat) . Super inventiv modul de a servi preparatele: în cutii de carton, colorate și cochete, un ambalaj reciclabil și în același timp gata să îl iei la pachet .

Ice cream&coffee, cuvintele magice – Ninomi, Belgrad

Mascota Ninomi

Nu ai cum să reziști la asemenea bunătăți

Kurtos cu crustă de oreo -pufos și crunchy în același timp

Noi, doi sărbătoriți fericiți și Vlad, ce avem noi mai de preț

În a doua seară, după masa copioasă de la Trandafirul Roșu, ne-am reântors în centrul Belgradului pentru un desert. Vlad „ochise” un restaurant italian și s-a dovedit încă o dată că putem merge fără greș pe mâna lui. Interiorul, micuț și cochet, de această dată decorat cu goblenuri și obiecte vintage. Și dacă a fost restaurant italian nu putea lipsi tiramisu („curcubeu pe cerul gurii”, cum ar zice niște prieteni), alături de o felie de tort de ciocolată densă în duet cu dulceață de vișine. Toate acestea le-am „asortat” cu Campari, Martini și Gin tonic

detaliu din interiorul Restaurantului Italian din Belgrad, și acesta „rezervat” pentru noi

În prim plan tiramisu, cu tortul de ciocolată pe fundal

Am lăsat la urmă mic dejunurile, aparent fiind mesele mai puțin spectaculoase. La Belgrad, acestea sunt adevărate fiesta, porțiile fiind mai copioase decât cele servite în meniul principal. Primul mic dejun l-am luat la un restaurant din apropierea Cetății, care se numea foarte exotic pentru Belgrad : Dorian Gray. Ulterior, am aflat că patronul este un mare fan al lui Oscar Wilde și acest lucru se vede și în interiorul localului. Cred că dintre toate restaurantele unde am intrat, acesta a fost cel mai elegant iar servirea ireproșabilă. Pentru mic dejun era meniu diferențiat, iar preparatele au fost în egală măsură extrem de gustoase și sățioase și cu un mod de prezentare la superlativ. Omleta pe care am comandat-o eu era împăturită iar în interior era un amestec de bacon și gălbenuș lichid, întâlnit doar la oul poșat . Nu știu cum a reușit bucătarul această combinație, dar a fost minunată la gust.

Detaliu din interiorul Restaurantului Dorian Gray din Belgrad

Pictură ce redă atmosfera din opera lui Wilde

Sandvișuri delicioase trase prin ou, cu bacon, cașcaval și garnitură de legume

Sandivișuri cu bacon, omletă și cartofi prăjiți

Omleta de care povesteam, cu umplutură de bacon și gălbenuș lichid

În dimineața dinaintea plecării din Belgrad , am mâncat la un restaurant din apropierea cazării (se pusese din nou ploaia și era inconfortabil să ne depărtăm prea mult). Și aici am avut parte de niște surprize culinare super plăcute. Meniurile de mic dejun erau predefinite și fiecare conținea în preț iaurt și cafea (apropo de preț aici era cam 4 euro de persoană, foarte ieftin în raport cu ce am consumat). Localul, foarte curat și modern, cu rafturi de cărți și reviste pentru clienți.

Detaliu din interior

Festinul culinar din a doua dimineață

Spectacolul străzilor din Belgrad

Belgradul are un farmec aparte și pentru graffiti-urile de pe clădiri. Acestea sunt diverse atât prin mesaj cât și prin stil, unele imortalizând portretele unor nume sonore din sport, cinema, arte, etc, altele având mesaje/versuri cu trimiteri către anumite evenimente. O să vă incit imaginația cu câteva fotografii imortalizate pe străzi dar Cristi, care este pasionat de acestă artă o să vă spună povestea lor aici.

Graffiti de pe străzile Belgradului

Expresivitate și forța detaliului în desenele străzii din Belgrad

Drumul de întoarcere

L-am făcut pe o ploaie aproape torențială. Totuși, la plecarea din Belgrad, ne propusesem să ne oprim la Golubaț pentru a vizita cetatea. Din păcate, fiind o zi de luni, era închisă publicului. Ne-am mulțumit cu câteva poze și ne-am propus să revenim, într-o zi cu mai mult soare și cu program de vizită.

Cetatea Golubaț

Am trecut vama, am mâncat o saramură de pește la restaurantul pe vapor și am ajuns acasă fără ploaie. Obosiți, dar fericiți, cu amintiri minunate de la Belgrad. Nu știu câte dintre ele am reușit să vi le povestesc, dar sper că ați pus această destinație în lista voastră de vacanțe de weekend.

Diana Nedelcu

2 Thoughts on “Belgrad, minivacanță de noiembrie”

  • Si eu imi propusesem sa vad belgradul dar daca totusi nu voi ajunge, frustrarea va fi mai mica cu articolul tau, care m a transpuns in fata panzelor de pictura, in fata bucatelor, pe strazile orasului… Frumos povestesti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.