Cum trecuseră mai bine de trei luni de la huitjourul nostru în Cipru, și le era dor vacanțelor de noi și nouă de ele :)), am dat o fugă până la Bari, în însorita Italie, unde și la final de octombrie vremea e blândă și perfectă pentru plimbare. Ne-am hotărât pentru Bari deoarece am avut zbor direct din Craiova, deși avionul a plecat cu o întîrziere de aproape două ore. Până la urmă am prins o hoinăreală de seară în oraș. Am salutat marea că nu se putea altfel și am haihuit prin orașul vechi. Străduțele înguste contrastează cu clădirile impozante, unele dintre ele cu detalii arhitecturale, pe care le-ai admira la nesfârșit.
Ce am vizitat în Bari
Bari este capitala regiunii Puglia, are ieșire la Marea Adriatică și este considerat unul dintre cele mai importante centre economice din sudul Italiei. Este cunoscut și ca oraș al Sfântului Nicolae, fiind totodată centru universitar. Dincolo de toate acestea, Bari este, prin excelență, un oraș turistic în care poți petrece o vacanță, în orice anotimp, fără a te plictisi. Mirajul mării, frumusețea clădirilor, amabilitatea localnicilor, mâncarea excelentă și prețurile modice sunt tot atâte motive să petreci timp de calitate în Bari și să îți dorești să te reîntorci. Fiind un city break de toamnă, ne-am axat pe explorarea orașului și localităților din jur. Una dintre construcțiile care domină centrul vechi al orașului este Castelul din Bari, cunoscut și sub denumirea de Castelul Șvab, cu o istorie de aproape un mileniu scrisă de mai multe case regale. Ridicarea lui a început în jurul anului 1100, cu rol de apărare a orașului, mărturie fiind zidurile impresionante de piatră și șanțurile adânci din fața acestora.
În secolul XVI, sub domnia Isabellei de Aragon şi apoi a fiicei sale Bona Sforza, castelul a fost transformat în reşedinţă, fiind îmbogățit cu numeroase elemente renascentiste: bastioane, scări duble etc. În timpul dominaţiei bourbone (secolele XVIII‑XIX) castelul a intrat într‑o perioadă de declin, fiind folosit ca închisoare şi cazarmă. Din a doua jumătate a secolului XX, castelul a fost deschis publicului, iar ulterior, în 2017 s-au finalizat lucrările de restaurare la primul etaj. Și acum, la final de 2025, o macara era instalată în exteriorul castelului, semn că lucrările de consolidare continuă.
În interior sunt amenajate mai multe expoziții, dar două dintre acestea mi s-au părut interesante. Prima dintre ele, intitulată „Gipsoteca” , reunește o colecție de replici turnate în gips ale unor elemente sculpturale şi arhitecturale importante, realizate în anul 1911 de către sculptorii Pasquale Duretti şi Mario Sabatelli, cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la Unificarea Italiei. Colecţia include aproximativ 130 de lucrări care reproduc detalii arhitecturale ale unor monumente din perioada medievală până la începutul secolului XX. Sunt remarcabile motivele zoomorfe preluate din mitologie dar și scenele biblice.
A doua expoziție este cu adevărat spectaculoasă deoarece este realizată în mare parte prin intermediul mijloacelor multimedia, redând atmosfera epocii în care a trăit Bona Sforza. Descendentă din casa Sforza, una dintre familiile puternice ale Renaşterii italiene şi fiică a Isabellei de Aragon, Bona Sforza s-a căsătorit în aprilie 1518 cu regele polon Sigismund I, devenind regină a Poloniei şi mare ducesă a Lituaniei, iar după moartea mamei ei ducesă de Bari și Rossano. A fost una dintre cele mai puternice voci feminine ale Europei din Renaştere, care a păstrat legături puternice cu originile sale italiene. Prin imagini, muzică și efecte sonore în expoziție sunt transpuse momente din preajma nunții Donei Sforza despre care s-a povestit că a fost ceva nemaivăzut în epocă. Unul dintre momentele nunții rămas în arhive a fost darul invitaților, care a însumat 100.000 de ducați, deși la numărarea lor, o parte dintre ei s-au dovedit a fi falși.
Clădirea care a devenit simbolul orașului Bari și este considerată inima spirituală a regiunii Puglia este Basilica di San Nicola . Construcția așezământului a inceput în anul 1087 când mai mulți negustori și marinari din Bari au adus relicvele Sfântului Nicolae din orașul Mira din Licia (astăzi Demre, Turcia), pentru a le salva de pericolul invaziei musulmane. Biserica a fost ridicată peste ruinele unui palat bizantin iar construcția ei a durat peste 100 de ani, fiind sfințită oficial în 1197. La exterior, Basilica di San Nicola se distinge prin linii simple, austere, specifice stilului romanic din regiune. Interiorul bisericii reunește însă o multitudine de stiluri decorative imprimate de-a lungul secolelor. Presbiteriul este separat de restul edificiului prin intermediul a trei arcade susținute de coloane din granit, de influență bizantină. Tavanul bisericii a fost redecorat în secolul al XVII-lea și este considerat una dintre cele mai importante realizări ale artei baroce în regiunea Puglia. Picturile aparțin pictorului italian Carlo Rosa din Bitonto și ilustrează povestea vieții și legendelor legate de protectorul bisericii și orașului, Sfântul Nicolae. Sculptura și aurirea cadrelor tavanului au fost realizate de maeștri napoletani şi alţi meșteri locali, care au decorat ramele ce încadrează pânzele pictate.
Basilica di San Nicola este una dintre cele mai importante biserici medievale din Europa. Încă de la inaugurare, acest lăcaș a devenit un loc renumit de pelerinaj atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși, un fapt rar în lumea creștină. Cripta bisericii adăpostește mormântul Sfântului Nicolae, unde vin să se roage și acum creștini din toată lumea. Preoții ortodocși au dreptul să oficieze liturghii în criptă, o tradiție unică în Italia. Prin rugăciunile pelerinilor de pretutindeni către Sfântul Nicolae, Basilica di San Nicola a devenit un pod între Orient și Occident, între ortodocși și catolici.
Cattedrale di San Sabino, a doua mare biserică după Basilica di San Nicola și situată tot în centrul vechi al orașului, este un lăcaș ce datează din perioada paleocreștină (sec. VI–XI) dar care a suferit în timp numeroase modificări. Inițial, biserica a fost dedicată Fecioarei Maria, apoi Sfântului Sabin, ale cărui relicve au fost aduse aici și adăpostite în criptă. În secolul XX, s-au făcut ample lucrări de restaurare pentru a reda aspectul original romanic, cu rozasă și portaluri sculptate, eliminându-se elementele baroce.
Sub pardoseala catedralei s-au păstrat vestigii ale primei biserici din perioada paleocreștină. Cele mai spectaculoase sunt fragmentele de mozaic, ce datează din acea perioadă, realizate din pietricele cubice de marmură, calcar, piatră colorată și sticlă, ce redau motive geometrice și florale, în tonuri de alb, negru, roșu și ocru.
În programul vacanțelor noastre am inclus constant vizitarea muzeelor sau colecțiilor de artă pentru a cunoaște artiștii din zona/țara respectivă. La Bari, chiar la malul mării, se află Pinacoteca ce poartă numele pictorului italian Corrado Giaquinto, găzduită de Palazzo della Provincia, o clădire deopotrivă elegantă și impunătoare, ce se distinge arhitectonic în perimetrul falezei.
Deschisă la început de secol XX, Pinacoteca Corrado Giaquinto oferă o imagine amplă a artei din regiunea Puglia, pe o perioadă impresionantă de timp : sec. XI- XX. La parterul clădirii am vizitat o expoziție cu lucrări de fotojurnalism selectate în cadrul World Press Photo Contest 2025 . Imaginile reprezintă fotografii document ale unor evenimente, petrecute în 2024 în întreaga lume, care surprind momente din timpul conflictelor, mișcărilor de protest sau fenomenelor cauzate de schimbările climatice.
La etaj sunt amenajate două expoziții de mari dimensiuni: „Il dono dell’arte. Donazioni acquisizioni restauri 2004‑2025” ce cuprinde lucrări care au fost primite ca donație, achiziţionate şi restaurate în această perioadă de către Pinacotecă. Sunt în principal picturi și sculpturi din perioada renascentistă, cele mai multe cu tematică religioasă. Deasemenea sunt expuse figurine realizate la manufacturile din epocă, ce redau scene biblice sau din viața cotidiană.
A doua expoziție, care a fost mai aproape de sufletul meu, cuprinde lucrări de artă modernă și contemporană, colecționate în decursul a 30 de ani de către inginerul Luigi Grieco și donate Pinacotecii, realizate de artiști toscani venețieni și napolitani din secolul al XIX-lea dar și de cunoscuți pictori ai începutului de secolul al XX.
Alberobello, orașul cu case moțate
De fiecare dată când ne alegem o destinație de vacanță, căutăm informații despre ce am putea vedea în zonă. Alberobello este la 55 km de Bari și văzusem atâtea fotografii cu casele moțate din zonă încât era musai să ajungem și noi. Zona veche a orașului este cu adevărat spectaculoasă. Trulli (la singular trullo) sunt locuințe tradiționale din piatră, cu acoperișuri conice, specifice întregii regiuni Puglia (Apulia, cum o denumesc localnicii) dar orașul Alberobello este cel mai faimos pentru aceste construcții. Trulli au început să fie construite în forma actuală în jurul secolului al XV-lea, deși tehnici similare de construcție (piatră uscată, fără mortar) erau folosite din timpuri preistorice în sudul Italiei.
Poveștile locului spun că în epoca aceea autoritățile au încurajat construcția trulli-urilor fără mortar pentru a putea fi demolate rapid în cazul unei inspecții fiscale. Regiunea era sub controlul contelui Giangirolamo II Acquaviva d’Aragona, care dorea să evite taxele impuse de Regatul Neapolelui pentru noile așezări. Astfel, trullii puteau fi demontate ușor pentru a pretinde că așezarea nu era permanentă. Aceste case tradiționale sunt construite din piatră calcaroasă, care se află la tot pasul în regiune. Pereții sunt groși și asigură izolație termică, menținând răcoare vara și căldură iarna. Acoperișurile conice sunt construite în straturi concentrice iar pe unele dintre ele sunt desenate cu var simboluri mistice, considerate de localnici protectoare.
Spuneam că zona este cu adevărat spectaculoasă deoarece toate aceste căsuțe albe, cu acoperișuri țuguiate și împodobite cu flori, par decupate din povești. Din 1996, trulli din Alberobello au fost incluși în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, datorită unicității arhitecturale. În mare parte aceste case tradiționale sunt locuite, dar unele găzduiesc restaurante, magazine de suveniruri, ateliere hand made sau minimuzee cu obiecte și mobilier vechi, de uz casnic.
Într-una din case am descoperit o machetă în miniatură a cartierului de trulli realizată în anii 80, de un localnic, Orazio Annese, care a folosit aceeași piatră din care sunt construite casele originale. Construcția acestei bijuterii arhitectonice a durat 14 luni, fiind inaugurată pe 15 aprilie 1987.
Cartierul de trulli este așezat pe mai multe coline și într-unul din punctele mai înalte a fost ridicată Biserica „Il Trullo di Dio”. Construită în 1926‑1927, biserica este acoperită de o cupolă în formă de trullo, de aproximativ 21 de metri înălţime.
O altă biserică ce impresionează prin mărime și arhitectură este Biserica Parohială, dedicată sfinților martiri și doctori creștini Cosma de Cilicia şi Damian de Cilicia („Santi Cosma e Damiano”).Cultul pentru Sfinții Cosma şi Damian este atestat în Alberobello din anul 1686. Între 1881 – 1885 s‑a construit faţada actuală, predominând stilul neoclasic. Biserica adăpostește statuile din lemn ale Sfinţilor Cosma şi Damian realizate în 1782 şi 1784, dar și moaștele acestora. O notă inedită este dată de pictura religioasă realizată în stil modern de Onofrio Bramante în 1979. Sfinţii Cosma şi Damian sunt patronii oraşului Alberobello prin decret papal din 22 mai 1854.
Matera – de la „rușinea Italiei” la zonă turistică
Matera se află în regiunea Basilicata și este faimoasă pentru cartierele sale săpate în stâncă, numite „Sassi di Matera”. Povestea acestei faime nu este tocmai plăcută și a pornit de la condițiile insalubre în care trăiau localnicii din Sassi, fără apă curentă și canalizare. După Al Doilea Război Mondial, Matera era considerată „rușinea Italiei”. În 1948, scriitorul Carlo Levi publică cartea „Cristo si è fermato a Eboli”, în care descrie situația precară în care trăiau oamenii din Sassi, atrăgând atenția opiniei publice din Italia.Guvernul italian a intervenit cu o lege specială în 1952 și locuitorii din Sassi au fost mutați în cartiere noi. Zona veche a fost abandonată, dar nu demolată. În anii ’80, autoritățile locale, arhitecții și artiștii au început să promoveze ideea că locuințele vechi săpate în piatră pot fi restaurate și reutilizate.
Inițiativele arhitecților și societății civile au atras investiții majore în turism și în instituțiile culturale. În 1993, Sassi di Matera a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO iar în 2019, Matera a fost desemnată Capitală Culturală Europeană, ceea ce a dus la o explozie a turismului și a vizibilității globale. În zonă au fost create minimuzee care reproduc, prin imagini, mobilier și unelte de uz casnic, viața oamenilor ce au trăit până la mijlocul secolului XX, în aceste văgăuni. Pe lângă peșterile unde locuiau, existau locuri săpate în piatră unde erau amenajate biserici sau locuri de întâlnire.
Multe peșteri au fost renovate și li s-au adus îmbunătățiri, fiind transformate în locuințe, spații culturale, hoteluri și magazine. Peisajul aproape selenar, sărac în vegetație și cu găuri săpate în piatră, contrastează cu zona modernizată care abundă în spații de cazare (unele de patru stele), restaurante cu o paletă gastronomică diversificată dar și ateliere handmade. În această zonă am descoperit o altă formă a pristolnicelor, acele obiecte din lemn cu inscripții biblice cioplite în lemn, cu care femeile de la țară, însemnează colacii de pomană înainte de a-i băga în cuptor. În regiunea Basilicata, femeile folosesc acest tip de obiecte când coc pâinea făcută în casă, diferența fiind că obiectele sunt inscripționate cu simbolul protector al casei respective și sunt împodobite în vârf cu diverse figurine. Noi le-am descoperit într-un atelier handmade.
Înainte de plecare am vizitat în fugă, din cauza lipsei timpului, Muzeul Național de Artă Medievală și Modernă din Basilicata, găzduit de o clădire superbă, Palatul Lanfranchi, ce reprezintă o emblemă a arhitecturii secolului al XVII-lea din oraș . Palazzo Lanfranchi a fost construit în 1668 din ordinul episcopului Vincenzo Lanfranchi, cu destinație de seminar. Din 2003 în incintă a fost inaugurat muzeul, care este structurat pe trei secțiuni: artă sacră, obiecte de colecție și artă contemporană.
Secțiunea de Artă Sacră este formată din picturi pe pânză și lemn, sculpturi și artefacte din lemn și piatră din bisericile din regiune, care și-au pierdut amplasamentul inițial sau au fost îndepărtate pentru restaurare și sunt expuse temporar.
La secțiunea de Colecții sunt expuse o selecție de picturi din colecția Camillo d’Errico de la Palazzo San Gervasio , care include peste trei sute de pânze din școala napolitană din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Secțiunea de Artă Contemporană prezintă lucrări de Carlo Levi , o figură proeminentă a culturii italiene a secolului al XX-lea, inclusiv pânza de mari dimensiuni „Lucania ’61” pictată pentru expoziția „Italia 1961”, organizată la Torino pentru a celebra centenarul unificării Italiei, și o selecție din cele o sută cincizeci de lucrări ale pictorului Luigi Guerricchio, originar din Matera .
„Lucania ’61” , lucrare de Carlo Levi, general și detalii
lucrări de Carlo Levi
lucrări de Luigi Guerricchio
Matera este un oraș al contrastelor, spectaculos atât prin casele cioplite în piatră cât și prin muzee sau arta stradală. Am plecat din oraș cu regretul că ne-ar fi trebuit măcar două zile să îl descoperim pe îndelete.
Amănunte importante despre mâncare, transport și prețuri
La Bari și în împrejurimi mâncarea este delicioasă, indiferent unde mănânci, într-un restaurant sau o bodegă, situat în centru sau în cartier. Meniurile sunt axate pe fructe de mare, pește, paste și foccacia . Preparatele sunt gătite cu ingrediente proaspete încât expresia „sunt atât de bune că îți vine să te lingi pe degete” nu este deloc departe de adevăr. De fapt, piața de pește este foarte aproape de zona de restaurante, așa încât bucătarii au în fiecare dimineață marfă pe alese.
La capitolul paste, la mare putere sunt orecchiette, de dimensiuni mici și cu o formă asemănătoare lobului urechii, care pot fi simple sau cu diverse ierburi și arome în compoziție. Gospodinele din Bari prepară frecvent în casă orecchiette și le vând turiștilor (punga de 500 gr – 3euro )chiar din fața caselor, alături de roșii deshidratate .
Foccacia din această zonă mi s-a părut sărată, cu mult ulei de măsline în compoziție, cu blat gros și acoperit din belșug de roșii. Deosebit de sățioasă. De obicei ziua o începeam aproape de prânz cu un brunch copios, cu preparate de patiserie sărate și dulci însoțite de un capuccino. Nu plăteam mai mult de 18 euro pentru două persoane și abia spre seară ne venea foame.
La capitolul desert, gelato a fost suverană chiar și în octombrie. Cu ciocolată, iaurt, caramel sărat, sau alte arome diversificate, această înghețată cremoasă este un deliciu. Însoțită obligatoriu de un cappucino dantelat cu spumă de lapte. In ce privește prețurile, cu 5 euro te săturai de înghețată iar în centrul vechi din Bari am băut cappuccino cu 1,80 euro (în centrul Craiovei e aproape imposibil să-l găsești la un asemenea preț) .
O bilă neagră pentru această zonă este transportul în comun care lasă de dorit din cauza lipsei de informații. În gări și autogări operează mai multe firme de transport și este foarte complicat să sincronizezi informațiile. Nici site-urile online nu ajută prea mult. Deasemenea numărul mijloacelor de transport este foarte mic în raport cu cererea turiștilor. La sfârșit de octombrie noi am luat o înghesuială de zile mari să prindem un loc în autobuz, pe ruta Alberobello-Bari. În plus, prețurile diferă foarte mult pentru același traseu, de la companie la companie (pe distanța Bari – Matera, biletele au fost cu 10 euro/pers mai scumpe decât cele de întors). Spre Matera am găsit foarte greu bilete, iar odată ajunși la destinație, autobuzul ne-a lăsat la marginea localității, unde nu există transport local către orașul vechi. Singura opțiune a fost taxiul, care este mai scump dar am câștigat timp pentru vizite . Noroc că localnicii sunt amabili și drăguți și te ajută să ajungi la destinație.
In 4 zile de vacanță în Puglia și Basilicata, am făcut în medie 20.000 de pași/zi dar am fi mers dublu dacă am fi putut dilata timpul. Dacă nu ați vizitat zona, proiectați o ieșire de cel puțin trei zile. Nu vă va ustura la buzunar și indiferent ce veți alege să faceți, vă veți întoarce obosiți dar fericiți. Cu aceste sentimente am ajuns noi acasă și cu gândul de a ne întoarce cît de curînd în minunata și însorita Italie.
Să fiți sănătoși și să vă bucurați de vacanțe !
Diana Nedelcu
credit foto Cristi Nedelcu