Am susținut de fiecare dată ideea, demonstrată de altfel științific și susținută de întâmplările istoriei, că cele mai frumoase întâlniri au loc în jurul mesei iar cele mai savuroase povești sunt însoțite de (cel puțin) un pahar de vin. Sărbătorirea a 14 ani de când bloggerii olteni au aderat la o comunitate care a dezvoltat și promovat multe proiecte culturale, gastronomice și de timp liber, a avut toate ingredientele unei astfel de întâlniri: întâmplări haioase depănate la o degustare cu vinuri de la Vânju Mare și brânzerturi de la Delaco.

Degustarea de vinuri și brânzeturi face parte din cel mai longeviv și iubit proiect al Asociației Bloggerilor Olteni – Brânzeturi cum se cuVin, care cu acest prilej a atins cota 71 (de degustări, evident). Ca amfitrioni ai întâlnirii au fost Daniel Botea, președintele ASBO, Aliona Ionescu șef laborator la Domeniile Vânju Mare , Lenu și Narcis Neagoe, absolvenți ai masterului de expertizare viniviticolă, ei însuși creatori de vinuri.



Daniel Botea Aliona Ionescu și Narcis Neagoe Lenu Neagoe -sursa foto
Când vorbesc despre o degustare cu vinuri de la Vânju Mare, o asociez întotdeauna cu acea stare de bine caracteristică unei petreceri sau excursii. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de deplasarea la Domeniile Vânju Mare dar și de precedentul blogmeet aniversar, unde ne-am bucurat de vinurile de la aceeași cramă.

instantaneu de la degustarea găzduită în 2024 de Domeniile Vânju Mare
Pentru Blogmeet 14 ne-am reunit în locația deja tradițională pentru această aniversare, Casa Romanescu (Casa Universitarilor), cu interioare elegante și încărcate de istorie. In ce privește degustarea, o să descriu impresiile mele despre pairingurile cu vinuri de la Vânju Mare și brânzeturi de la Delaco.


1. Vinul Principelui Tămâioasă Românească și Chardonnay sec + Aperifrais Ile de France
Degustarea a fost deschisă de un cupaj elegant și proaspăt, cu note delicate de flori albe și fructe exotice care a completat brânza fină și cremoasă presărată cu ierburi de Provence.


2.Emissarius Chardonnay + Havarti Castello – pairingul meu preferat la această degustare
A urmat un Chardonnay din gama Emissarius, un vin plin, aproape untos, cu accente de vanilie și fructe coapte. A fost pus în valoare de textura catifelată a brânzei Havarti Castello, aflată în topul preferințelor mele, poate cea mai bună brânză pe care am mâncat-o până acum. Aromele untoase ale Havarti-ului au amplificat corpolența vinului, oferind o combinație echilibrată și sofisticată și stabilind o legătură perfectă între vin și brânză.

3.Vinul Principelui Rose sec + Cheddar Delaco
Prospețimea fructată și notele subtile de căpșuni și fructe de pădure ale rosé-ului au contrastat plăcut cu gustul ușor intens și dulceag al cheddarului. A fost totodată și o asociere cromatică reușită între nuanțele de roz-corai ale vinului și portocaliul rozaliu al brânzei.



4. Vinul Principelui Feteasca Neagra + Cascaval Sofia Delaco
Vinul, un asamblaj între Fetească Neagră (în procent majoritar) și Syrah, în care predominau aromele de prune uscate la fum și condimente fine, a fost echilibrat de textura fermă și gustul delicat al cașcavalului.



5. Emissarius Cabernet Sauvignon, Merlot si Feteasca Neagra + Grana Padano Delaco
Ultima asociere a serii se distinge ca de obicei prin aromele cele mai dense, atât la vin cât și la brânză. Structura robustă a cabernetului sauvignon din gama Emissarius, cu taninuri bine definite, s-a împletit excelent cu gustul intens și ușor sărat al brânzei maturate.

Degustarea a fost însoțită și de un festin gastronomic : mix grill asortat cu cartofi aromatizați la cuptor și salate de varză și murături.

La desert ne-am bucurat de un tort aniversar delicios, cu blat pufos de ciocolată și creme cu gust intens de zmeură și migdale, un contrast deopotrivă interesant și provocator.


sursa foto
Am încheiat seara cu muzici și dansuri de toate felurile. 🙂 Aniversarea a trecut, dar sper ca voia bună și inspirația să nu ne părăsească niciodată.

La mulți ani colegilor de blogosferă și tuturor celor care iubesc frumosul !
Diana Nedelcu
