Ce facem, plătim bilet pentru un fim românesc sau nu, și care este ”rețeta” ca o producție autohtonă să fie pe placul unei plaje largi de public ? Sunt întrebări care s-au tot pus în perioada postdecembristă în diferite cercuri de opinie, iar răspunsurile au îmbrăcat și ele haine mai mult sau mai puțin elitiste . Cert este că în ultimii 20 de ani, România este recunoscută în cinematografia internațională, datorită unui val de regizori care s-au situat în top cu creațiile lor la festivalurile de profil. Poate cel mai titrat dintre ei este Cristian Mungiu, care a fost premiat nu numai ca regizor, ci și ca scenarist. Cel mai nou proiect al său este realizarea scenariului pentru pelicula Jaful Secolului, film regizat de Teodora Ana Mihai, și lansat de curând în România . Producția are deja un parcurs internațional excelent, fiind premiat la Festivalurile de Film din Varșovia, Tokio, Sofia și Shanghai și este propunerea României la Premiile Oscar. Campania de promovare a filmului în țară a inclus și Craiova. Au fost mai bine de două ore în care am stat cu ochii și sufletul lipite de ecran, deoarece filmul m-a prins din primele minute. Povestea este bazată pe fapte reale petrecute în 2012 când un grup de români a jefuit un muzeu din Olanda, furând tablouri extrem de valoroase, care nu au fost găsite niciodată. Scris într-o manieră tragicomică, scenariul nu pune în evidență personaje pozitive sau negative, ci conturează o proiecție a acestora, cu bune și cu rele. Dincolo de poveste, filmul vorbește despre tinerii din comunitățile sărace care pleacă în străinătate să-și facă un rost, deziluziile de care se lovesc într-o societate care îi folosește pentru munci grele și plătite prost și gesturile disperate pe care le fac pentru a se îmbogăți peste noapte. După proiecția de la Inspire Cinema Vip Electroputere, am avut bucuria să-i întâlnesc pe Cristian Mungiu și pe mai mulți membri din echipa de filmare, care au fost foarte deschiși la toate întrebările publicului legate de film. Sigur, eu am profitat puțin mai mult de prezența lui Cristian Mungiu, rugându-l să-mi povestească detalii despre geneza filmului și despre proiectele sale cinematografice și nu numai.

Proiecția filmului „Jaful Secolului” la Craiova

„Ca să poți să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, e bine să te pui și în postura celorlalți”

Bine ați venit la Craiova.  Un film fascinant, care ne-a ținut lipiți de ecrane. Ne-ați spus după proiecție că ați scris în urmă cu ceva timp scenariul, și acum ați revenit asupra lui. Cum v-ați apropiat de această poveste ? De unde ați început?

 Cristian Mungiu : În primul rând m-a captat povestea din presă, cum se întâmplă de multe ori. Eu plec de cele mai multe ori de la niște întâmplări pe care le aflu de undeva, de obicei din media,  sau de la cineva. Am nevoie de o perioadă în care să înțeleg despre ce vorbește, despre ce ar putea vorbi acea întâmplare. Și într-un mod așa un pic mai profund. Adică ce din mentalul nostru colectiv poate fi reliefat prin acea întâmplare. Și cu întâmplarea asta m-am luptat destul de mult, pentru că e foarte spectaculoasă. Și când ceva e atât de spectaculos și conține atât de multe fapte și  răsturnări de situație, nu ți-e foarte ușor să construiești personaje. Pentru că eu vreau să le dau o individualitate, să aibă personalitatea lor, de care spectatorii să se atașeze. Și e greu să creezi astfel de personaje,  când te plasezi în această lume. Când ai pe cineva care e violent și distruge, nu e neapărat un personaj atașant. Și atunci partea ficțională cea mai importantă e legată de această familie care pică în acest jaf din perspectiva unui anume fel de șantaj. Prin ei puteam să vorbesc, și așa am înțeles în final, că prin ei puteam să vorbesc despre soarta tuturor celor care ajung să lucreze acolo și despre dificultățile pe care le întâmpină în raport și cu așteptările din țară, dar și cu privirea celor de acolo asupra lor.

Știți că este o vorbă a străzii care sintetizează o situație conflictuală între părți, care spune ‘’și tu ai dreptate, și tu ai dreptate’’. Exact asta ați încercat dumneavoastră și ați reușit. Filmul este după mine un film cinstit, în sensul că fiecare personaj este privit din toate punctele de vedere, să spunem, la 360 de grade. Nu poți spune că un personaj este pozitiv sau negativ. Ați lucrat mult ca să faceți o astfel de proiecție a personajelor?

Cristian Mungiu : Am lucrat, pentru că în primul rând trebuie să ai un fel de idee despre cum vrei să faci filmul. Și genul de cinema pe care îl practic eu e foarte deosebit de cel  american,  în care filmul vine drept cu punctul de vedere al autorului, în care totul e clar și  explicat pe înțelesul tuturor. Eu cred că e mult mai interesant și important ca să-i lași un fel de spațiu publicului, să aibă propria lui părere, propria lui analiză și atunci filmul trebuie să fie o prezentare a unui context destul de complex în care tu prezinți argumentele fiecăruia din punctul lui de vedere ca personaj și trebuie să o faci cu onestitate, trebuie să-i susții punctul de vedere că e prea simplu să fii mai inteligent și mai puternic decât personajele tale. Trebuie să vezi la ce se gândesc acești oameni și asta face parte dintr-un fel de îndemn la dialog pe care genul ăsta de cinema îl face. Și atunci eu când scriu filmul, când scriu personajele astea, încerc întotdeauna să echilibrez punctele de vedere, să nu am niciodată personaje pozitive, negative, pentru că noi nu suntem așa în realitate, tot suntem cu bune și cu rele și întotdeauna , inspirația mea numărul unu, de când fac cinema, nu sunt alte filme, ci e viața, e realitatea, eu asta încerc să replic.  Doar că o realitate mai organizată, în urma căreia poți să-ți creezi propriul tău context și propria ta privire vis-a-vis de ceea ce ți s-a propus.

” …filmul a devenit mai liber odată ce nu l-am semnat eu ca regie și am lucrat în colaborare cu alți oameni, pentru că eu am un stil cu care sunt identificat și pentru că vrem să facem un cinema mai popular”

Când spui Cristian Mungiu, spui în primul rând regizorul Cristian Mungiu. De ce acum doar scenariul și nu și regia?

Cristian Mungiu : Am decis să facem așa pentru că vorbeam despre o realitate pe care eu n-am trăit-o personal. În film e foarte important ca să ai o privire cât mai apropiată de cea a personajelor din film și atunci am decis să  o cooptăm în film pe Teodora Ana Mihai, care are experiența de a fi trăit chiar acolo unde se întâmplă filmul, pe Ana Maria Vartolomei, care e și ea copil crescut în România de bunici până la 5-6 ani și după aia a plecat după părinți în vest. Oamenii ăștia au simțit pe pielea lor cum este să fii invizibil, cum este să fii ignorat și mi s-a părut că aduc un plus în film. Și totodată filmul a devenit mai liber odată ce nu l-am semnat eu ca regie și am lucrat în colaborare cu alți oameni, pentru că eu am un stil cu care sunt identificat și pentru că vrem să facem un cinema mai popular, un cinema mai prietenos pentru public, mi s-a părut că o să semnalizăm mai bine că nu e un gen de film cu care ne ducem la Cannes, luăm premii și își caută un public care apreciază genul ăsta de elitism, ci e un film popular și atunci colaborarea cu Teodora Ana Mihai în principal,  ne-a făcut să ne punem cap la cap punctele de vedere diferite și mi se pare că rezultatul acestei colaborări e foarte ok.

Referitor la casting, în film fiecare personaj, indiferent de mărimea rolului  este creionat perfect și rămâne cumva  în memoria publicului. În distribuție sunt și doi olteni : Robert Iovan, actor la Teatrul Colibri din Craiova și Janir Izdrăilă din Slatina . A fost greu castingul ? Ați văzut mulți actori  pentru a-I alege pe cei care sunt azi pe generic  ?

Cristian Mungiu : Am văzut mulți actori dar eu cred foarte mult că atunci când fac un casting, nu mă interesează neapărat capacitatea actorului de a da replica, ci carisma, povestea lui. Janir Izdrăilă, el însuși are o poveste și asta am căutat, ca personajele să exprime cât mai mult deja prin ele însele, ceva apropiat de contextul personajului ficționalizat. Castingul a fost foarte diferit pentru personaje diferite, de exemplu pe Janir l-am găsit într-o bază de date de casting și l-am chemat la probă și el e un munte de naturalețe. Are un talent formidabil și i-am și spus că la următorul proiect am ceva pentru el, e foarte bun, sunt foarte bucuros că l-am găsit. Ionuț Nicolae, de exemplu, a venit și a dat un casting public.  Avem un workshop de actorie care se cheamă Managing Talents pe lângă festivalul nostru de toamnă ‘’Film de Cannes a Bucarest’’ și acolo organizăm un fel de casting deschis oricui, unde oricine poate să vină,  profesionist sau nu.  Eu nu-l știam pe Ionuț Nicolae dar proba lui a fost atât de bună, că și-a luat singur rolul. Cu Anamaria Vartolomei e altă situație, ea își dorea să lucreze cu mine, eu îmi doream să lucrez cu ea, mi-am dorit foarte mult să o aduc în cinematografia noastră, ea este un actor cu o cotă foarte mare în Franța în momentul de față, este foarte faimoasă, are aceeași agentă ca și Isabell Huppert, primește roluri în filme foarte mari, dar voiam să o aduc în cinematografia noastră și a fost prima oportunitate și pentru mine, și pentru ea să lucrăm împreună.  Macrina Brădeanu e o descoperire pe care am făcut-o în școala de cinema, făcând un workshop online de actorie, la rugămintea lui Adrian Titieni, și e atât de bună, e atât de naturală, încât după ce am distribuit-o în „R.M.N.”, m-am bucurat să-i pot oferi încă o șansă să facă ceva complementar. Și cumva așa lucrăm pentru fiecare alt rol. Oricât de mic e rolul, noi ne dorim foarte mult ca persoana în cauză să fie cât mai apropiată, că în detaliile astea constă calitatea unui film. Dacă faci așa o chestie generică, n-ai să reușești să dai senzația de fapt real, rupt din viață.

„….mi-ar plăcea să am mai mulți spectatori la filmele pe care le fac eu, ca regizor și scenarist, pentru că totuși sunt filme realizate în limba română și nu e ok să am mai mulți spectatori în Franța, în Anglia și în Japonia, decât acasă, în România”

Filmul va fi propunerea României pentru premiile Oscar. După proiecție ați declarat că v-ați dori ca filmul să ia mai mult Oscarul românilor.  Sunteți un regizor foarte premiat, foarte titrat, se știe deja tot ce ați realizat până acum. Totuși, aveți nemulțumirea că nu sunteți atât de popular în România pe cât sunteți în străinătate ?

Cristian Mungiu : Nu mă deranjează că nu sunt eu popular, dar mi-ar plăcea să am mai mulți spectatori la filmele pe care le fac eu, ca regizor și scenarist, pentru că totuși sunt filme realizate  în limba română și nu e ok să am mai mulți spectatori în Franța, în Anglia și în Japonia, decât acasă, în România.Dar circumstanțele sunt destul de multe, adică, pe de o parte, e chestia asta foarte nefericită că noi ne-am pierdut toate cinematografele care erau în centrul orașelor, ori genul ăsta de cinema nu e neapărat potrivit pentru mulți. Când te duci la Multiplex la 18 ani, la 25 cu colegii tăi, sunt 8 filme care rulează în același timp și ai să-l alegi pe cel mai popular, pentru distracție. Și atunci filmele astea, peste tot în alte țări, sunt protejate într-un sistem special de săli, cum e în Franța, de cinema de artă, pe care noi nu-l avem. Și nu-l avem, în ciuda succeselor cinematografiei noastre pe plan extern din ultimii 20 de ani. N-a mișcat nimeni niciodată nimic. Îmi pare rău să zic, dar în 2007, cu ‘’4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, am organizat o caravană ca să pot să arăt filmul, că erau mai mult de 25 de județe în care nu era nicio sală de cinema. Și am crezut că inițiativa mea va fi luată așa, ca un gest de frondă, și cineva va pune mâna și va face ceva. N-a făcut nimeni nimic, pentru că n-ajută cu nimic voturile de la cinema când ești în politică, mai bine faci un stadion. Și atunci suntem nevoiți să pierdem o parte de public așa. După aceea mai pierdem o parte de public, pentru că în România nu acționează nimeni împotriva pirateriei. Noi luptăm în permanență să scoatem filmele nu de pe site-urile pirat, ci de pe YouTube. Deși e foarte complicat să faci lucrul ăsta. Și la sfârșit, da, e și chestia asta, că îți trebuie o minimă deschidere și o minimă educație ca să poți să urmărești un film care cumva te provoacă să și gândești. Nu-ți dă răspunsurile toate pe tavă, ca atunci când vezi un film de entertainment și eu nu am nimic împotriva filmului american. E ok, avem cu toții canale acasă, ne uităm. În pandemie am descoperit că și cinema-ul are un rol pe lumea asta. Ne-a ținut moralul sus. Dar țin la această diversitate. Țin la faptul că trebuie să existe filme pentru toate nișele de public. Și eu îmi continui nișa mea, în ciuda faptului că publicul pentru acest gen de film scade peste tot în lume . Acum, când călătoriți cu avionul, vedeți că ajută și filmul la ceva. Filmul a devenit ceva de privit în avion între două destinații. Eu cred că există o calitate a acestor filme pe care le facem și eu cred că un film din ăsta, de ecran, de artă, nu trebuie să fie niciodată plicticos. Și am pretenția că filmele pe care le fac nu sunt deloc plicticoase. Doar că nu sunt filme cu împușcături, sunt filme care te îndeamnă și pe tine să ai o părere, să ai o judecată critică, pentru că de asta e nevoie în societatea asta, să nu mai fim manipulați așa de ușor.

 Anul acesta ați spus că ați lucrat la un alt film. Ne puteți spune despre ce este vorba și ce proiecte mai aveți?

Cristian Mungiu : Am filmat anul ăsta în Norvegia un film care se cheamă Fiord, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve. E primul film în care limba română nu e dominantă, pentru că întâmplarea e acolo, e o întâmplare cu o familie de români și una de norvegieni și atunci se folosește și limba engleză mult ca să comunice unii cu ceilalți. Și sper să fim gata cu filmul ăsta undeva la anul și să ajungem cu el și în cinematografele din România. Pe lângă acest proiect ne pregătim pentru  anul viitor să filmăm ‘’Amintiri din epoca de aur 3’’, pentru că e nevoie de comedie. Încercăm să punem bugetul acum cap la cap și să venim cu o nouă serie de povestiri, tragi comice. Cred că e nevoie de un astfel de film, pentru că tot felul de oameni care n-au trăit nici o zi atunci au nostalgii dintr -astea false, legate de cât de bine era. Mie mi se pare că lucrul ăsta e foarte serios și foarte grav și nu e ok să avem nostalgii pentru o perioadă pe care n-am trăit-o. Câte vreme erau oameni atunci care erau ridicați de pe stradă și băgați în pușcărie și câte vreme prosperitatea aia, asigurată de stat, se făcea pe baza unei lipse complete de libertate și pe baza, cum să spun, unei egalități între toate clasele sociale. De pe vremea aia datează ideea asta că nu ești cu nimic mai bun dacă ai carte. Și vedeți că ne luptăm cu asta și astăzi în societate și filmul e un mediu prietenos, poate să vorbească despre ce a fost înainte fără să pară didactic și atunci, cât de cât, mai schimbă un pic niște percepții.

” ….atunci când trebuie să iei o decizie, să fie decizia corectă, că viața și marea istorie te vor surprinde întotdeauna”

Înainte de a veni la film am citit cam tot ce se putea despre dumneavoastră de pe net și am descoperit o latură pe care nu o știam. Am văzut că ați scris o carte despre bunica dumneavoastră.  Și eu am avut o bunică pe care am iubit-o foarte mult și care m-a inspirat foarte tare. La ce mai lucrați? Aveți timp pentru un alt proiect editorial?

Cristian Mungiu :Timp nu prea am, dar încerc, îmi propun foarte mult. Dacă mă întorc undeva în anii 80, nu mă gândeam ca să ajung regizor, ci speram să pot să ajung scriitor, să-mi canalizez dorința de a povesti în scris, că eu nu sunt din București, nu făceam parte din protipendadă, nu eram fiu de actor sau de actriță și nu îmi puneam problema ca aș putea să intru vreodată la IATC, cum era pe vremea aia. Cartea asta despre bunica mea („Tania Ionașcu, bunica mea”, editura Humanitas, nm) e scrisă undeva în anii 90, dar e scoasă acum pentru că mi s-a părut că momentul ăla când a început războiul din Ucraina a devenit așa de apăsător pentru noi toți încât cumva povestea aia mi s-a părut că le vorbește celor de astăzi pe mai multe paliere și perspective despre nevoia asta de a fi apropiat de ai tăi, despre nevoia de a investi în valorile corecte, pentru că atunci când trebuie să iei o decizie, să fie decizia corectă, că viața și marea istorie te vor surprinde întotdeauna. Și da, mi-ar plăcea foarte mult să îmi fac  mai mult timp, am o grămadă de planuri,  inclusiv discuții cu editura, și încerc să mă exprim și pe latura asta pe cât pot. Altfel, în noiembrie am o expoziție de fotografie la Paris, deci încerc să mă manifest și în acea direcție, încerc să-mi fac casa părintească de la Iași, unde, din păcate, nu mai stă nimeni, încerc să fac un fel de casă deschisă în care toate aceste laturi diverse ale personalității mele să se reflecte prin proiecte multiple. Cultura trebuie să fie foarte vie, foarte deschisă și încerc să creez în această casă minunată un fel de pol vibrant cultural, pentru că e nevoie să-i adunăm pe cei tineri inclusiv prin genul ăsta de activități.

Vă mulțumim foarte mult și sperăm ca și de acum înainte să continuați să spuneți multe  povești, prin intermediul imaginii, pentru că suntem mulți cărora ne plac poveștile și eu cred că acești spectatori nu vor muri niciodată.

Cristian Mungiu: Așa sper și eu. Vă mulțumesc foarte mult că ați venit la film și așteptăm pe toată lumea să vizioneze  Jaful Secolului  și viitoarele proiecte cinematografice.

A consemnat Diana Nedelcu (la finalul unei seri memorabile, cu un film remarcabil și oameni minunați)