Atena era un plan de vacanță la care tot visam, eu și Cristi, de fiecare dată cînd ajungeam în preafrumoasa și albastra Grecie, dar distanțele imense între stațiunile unde eram cazați și capitala elenă ne descurajau tot timpul. Am profitat la început de mărțișor de o ofertă apărută pe Aventurescu.ro și cu 300 de euro (zbor și cazare pentru două persoane) am petrecut 4 nopți/5 zile la Atena. Nu am niciun contract de colaborare cu site-ul menționat mai sus, dar după vacanța din primăvara trecută de la Veneția (2 nopți/3 zile -250 euro, zbor și cazare ), ne-am convins că informațiile publicate sunt corecte și binevenite. Ne-am cazat la Hotelul Epidavros din cartierul Omonia, situat în partea de nord a zonei centrale, la o stație de metrou și 15 minute de mers pe jos de centru (Acropole – Monastiraki). Am apreciat că înainte cu citeva zile de venirea noastră, am primit un mail prin care ni se detaliau toate căile de a ajunge de la aeroport la hotel. În rest, numai de bine : lenjerie și prosoape schimbate zilnic, apă fierbinte la duș, personal amabil. Mai puțin menajerele, care erau cam gureșe dimineața :)).

Bucuria unui început de vacanță

Toate drumurile duc la …… Acropole

Nu cred că este turist care odată ajuns la Atena să nu viziteze Acropole . Dealtfel, orice ghid sau pliant despre oraș are în prim plan aceste vestigii . Nici nu ai cum să le ratezi pentru că ruinele sale se înalță în centrul urbei și în jurul lor se ramifică și se țes multe dintre bulevardele și străzile Atenei (chiar și linia de metrou, care iese în acea zonă la suprafață, trece pe lângă vestigii ) . Accesul la Acropole și Agora Antică se face pe două intrări, foarte aproape de stațiile de metrou Monastiraki și Thissio. Înălțat pe o colină ce a fost considerată sacră, Acropole se traduce în limba greacă ca oraș ridicat . În această zonă au existat , încă din cele mai vechi timpuri, edificii de cult închinate zeiței Atena, protectoarea orașului. Distrus de către perși, Acropole a fost reconstruit în perioada denumită „vârsta de aur a Atenei” (secolul al V-lea î.Hr.), sub coordonarea cunoscutului general și politician Pericle. La clădirea cetății au participat arhitecți renumiți și sculptori aflați sub conducerea lui Fidias.

Monumentele mai importante de pe Acropole sunt templele Parthenon și Erechtheion⁠, ambele dedicate zeiței Atena. Originea numelui Parthenonului provine din cuvântul grecesc (parthenon), care însemna „apartament al unor femei necăsătorite”. Construirea sa a început în 447 î. Hr., moment în care Imperiul Atenian era la apogeu. A fost terminat în 438 î. Hr., chiar dacă decorarea a continuat până în 432 î. Hr. Este cea mai importantă clădire a Greciei clasice – un simbol al democrației ateniene, iar sculpturile sale – apogeul artei grecești. Din păcate la ora actuală mai există doar coloanele și frontonul, frizele afându-se la British Museum, acesta fiind un subiect aprins de dispută între Grecia și Marea Britanie. Parthenonul a fost supus unor ample lucrări de restaurare, începând cu anii 80, lucrări ce nu au fost încă finalizate.

Parthenon

Intrarea în Acropole se face printr-o poartă monumentală numită Propilee (termenul se utilizează doar la plural și se traduce ca porți în limba greacă), construită integral din marmură. A fost structurată pe 5 intrări, separate prin coloane ionice . Intrarea centrală era destinată călăreților și animalelor de sacrificiu, restul asigurând accesul atenienilor care veneau să se închine zeiței Atena. Porțile sunt atât de uriașe, încât te simți ca o ființă insignifiantă ce pășește pe un tărâm închinat zeilor.

Poarta Propilee

La nord de Parthenon se află templul cunoscut sub numele de Erechtheum. Și aici ne-am oprit să admirăm arta vechilor greci de a gândi sistemul de susținere a acoperișului templului prin maiestuoasele sculpturi ale Cariatidelor. Statuile originale se păstrează în muzeul Acropolis, în sit fiind prezente doar replici.

Templul Erechtheum

La sud de platforma care formează vârful Acropolei se află și rămășițele vechiului Teatru al lui Dionysos, reconstruit de mai multe ori. Ruinele păstrate până azi sunt din perioada romană, ultimele modernizări fiind făcute de împăratul Hadrian. Când am vizitat Acropole, teatrul era închis pentru public. Totuși, din cunoștințele mele, aici se joacă piese de teatru, în special în sezonul estival.

lângă Teatrul lui Dionysos

La poalele Acropolei se află Agora Antică, locul unde s-a născut democrația . Aici se întâlneau atenienii, cetățeni liberi, pentru a discuta problemele sociale, politice sau economice ale cetății. Agora a fost distrusă de către romani (anul 86 îH), aceștia reconstruind-o ulterior, în viziunea lor. Agora a redevenit centrul cultural și economic al Atenei până când a fost devastată de slavi în anul 580 dH. A rămas în paragină până când Grecia și-a recăpătat independența .

Acum Agora Antică este cel mai mare sit arheologic din Europa . Practic este o grădină încărcată de istorie, în care afli o mulțime de lucruri despre măreția de odinioară a grecilor sau poți să te relaxezi pe băncile împrăștiate printre măslini și palmieri. Cel mai bine conservat este Templul lui Hefaistos, zeul focului și meșteșugarilor, care a servit ulterior ca biserică ortodoxă .

Templul lui Hefaistos

Galeria Națională de Artă – periplu prin pictura grecească a ultimelor secole

De la civilizația și cultura grecească de acum două milenii și mai bine la arta elenă a ultimelor secole. Am vizitat Galeria Națională, găzduită într-o clădire modernă de sticlă (muzeul a fost redeschis în 2021, după o renovare care a durat 8 ani). În scuarul din față străjuiește o sculptură impresionantă, realizată din același material, un uriaș de culoarea mării, gonit parcă, de un vânt rebel. Galeria Națională a fost înființată la 10 aprilie 1900. Primele sale colecții au venit de la Universitatea Națională Tehnică și de la Universitatea din Atena. La acestea s-au adăugat donații substanțiale. Astăzi, colecțiile Galeriei Naționale cuprind peste 20.000 de lucrări de pictură, sculptură, gravură și alte forme de artă. Este practic tezaurul artei grecești moderne, din perioada post-bizantină până astăzi.

În muzeu am stat aproape 3 ore dar puteam zăbovi întreaga zi. Această galerie este rezervată exclusiv picturii, pentru sculpturile din aceeași perioadă fiind amenajată o altă locație. Am zăbovit mai mult asupra artei plastice elene din secolele XIX, XX și XXI și am avut bucuria să descoperim pictori remarcabili, ale căror lucrări ne-au impresionat prin expresivitatea artistică, acuratețea detaliilor sau cromatica inedită. Galeria este împărțită pe perioade de creație, parterul fiind dedicat pictorilor de secol XIX. După anii 1800, în arta grecească a existat o perioadă cunoscută ca „bavarianism”, deoarece mulți pictori eleni școliți la Munchen s-au întors în țară să creeze . Este o perioadă în care predomină portretele de mari dimensiuni ale reprezentanților burgheziei elene, natura moartă și nudul, dar și peisajele, în care marea are un loc important.

A.Varouchas -Bărbat citind ziarul I.Rizos -Portret de fetiță I.Oikonomou- Critic de artă

T.Rallis – Dansatoare din Grecia S.Laskaridou – În fața șemineului N. Lytras -Așteptare

Trecând la secolul XX, la Galeria Națională poate fi admirată o colecție impresionantă de lucrări semnată de Nikos Hatzikyriakos-Ghika. Reprezentant al renumitei „”Generații Treizeci”” din Grecia, artistul a combinat în arta sa abordări cubiste și constructiviste, pe care a grefat diverse tipuri de artă grecească, rezultatul fiind unul absolut uimitor pentru cei ce îi descoperă lucrările. Nikos Hatzikyriakos-Ghika a fost o personalitate complexă, cu o varietate de interese intelectuale și artistice : a publicat studii și articole despre artă și estetică, a realizat gravură, ilustrație de carte și sculptură, a semnat costumele și scenografia pentru mai multe spectacole ale teatrelor din Atena și Londra. În 1973 a fost ales membru al Academiei din Atena, în 1979 a fost proclamat doctor onorific al Școlii de Arhitectură a Universității Aristoteliene din Salonic, iar în 1986 a fost ales membru al Academiei Regale din Londra. În 1992, în cooperare cu Muzeul Benaki, a fost fondat la Atena Muzeul Hatzikyriakos-Ghika. Pe acesta din urmă nu am reușit să îl vizităm dar cu proxima ocazie în capitala Greciei, nu îl mai ratăm.

N. Hatzikyriakos-Ghika-Studioul verde; N. Hatzikyriakos-Ghika-Floarea soarelui pe spalieri; N. Hatzikyriakos-Ghika-Party la mare

N. Hatzikyriakos-Ghika – Nikephoros

N. Hatzikyriakos-Ghika – Menade N. Hatzikyriakos-Ghika – Kifissia

Ultimul etaj este dedicat artiștilor plastici care au început să creeze în secolul XX și au continuat să o facă și după anul 2000. Este o perioadă a deplinei libertăți deoarece artiștii folosesc o varietate de materiale și obiecte aleatorii pentru operele lor, eliminând granițele tradiționale dintre diferitele categorii de artă. Ei își gândesc în mod frecvent opera ca pe un happening, provocând publicul să participe la acest act de proces creativ.

A. Psichouluis -Săpând în minte M. Madenis – destine ale femeilor

D. Sakellion – Fără titlu A. Droungas – Meteorolog G. Vakirtzis -Școala de la Atena no.2

Subsolul Galeriei Naționale este rezervat expozițiilor temporare și picturii europene. Ca expoziție temporară noi am vizitat URBANOGRAPHY ce explorează reprezentări ale experienței urbane în arta greacă din anii 50 -70 , prin ochii artiștilor vizuali și realizatorilor de film. Sunt expuse picturi, sculpturi, printuri, instalații, fotografii și filmări practic un dialog între artele vizuale și cinematografia grecească, ce a urmărit urbanizarea, reconstrucția și migrația în contextul schimbărilor sociale din Grecia postbelică. Expoziția reunește 202 lucrări de artă și 22 de filme (dintre care 18 de lung metraj) și este deschisă până în mai anul acesta.

Spațiul dedicat picturii europene nu este atât de vast pe cât mi-am închipuit pentru o Galerie Națională. Sunt expuse lucrări provenite din colecții particulare, donate sau lăsate moștenire statului grec de reprezentanți ai diasporei, ce reflectă evoluția artei europene de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în secolul XX. Mi-a fost drag să admir la intrarea în acest spațiu un Picasso alături de o lucrare a lui Victor Brauner.

Victor Brauner – Reflexia unei fete cu ten măsliniu Pablo Picasso- Cap de femeie

Am avut Atena la picioare de pe dealul Lycabettus

Lycabettus este cel mai înalt punct din Atena, cu o înălțime de aproape 300 de metri (277 mai precis). Până în anul 1832 s-a numit Aghesmos , pentru numele de Lycabettus existând două versiuni : prima spune că numele vine de la lupii care se adunau în zonă (în greacă lup-lykos ), pentru a doua versiune denumirea având ca punct de plecare cuvântul “liki” (lumină slabă în grecește), pentru că localnicii îl percepeau ca pe un „deal crepuscular”, la răsăritul și apusul soarelui . Potrivit legendei, dealul a fost modelat dintr-o stâncă pe care zeița Atena, o aducea pe brațe din munții Penteli, pentru a ridica înălțimea zonei unde se construia Acropole. Într-un moment de furie al acesteia, stânca s-a prăvălit înainte de ajunge la destinație și astfel a luat naștere Lycabettus. Dealul se află în apropierea Galeriei Naționale de Artă. De acolo noi am făcut aproximativ 50 de minute până sus. Există și un funicular (costul este de 7 euro/pers) care scutește turiștii de efort, dar cum gps-ul ne-a debusolat, am fost îndrumați de localnici pe scări. În ciuda urcușului destul de solicitant, nu am regretat deloc deoarece drumul șerpuiește printr-un spațiu sălbatic și pietros,  ce abundă în măslini și cactuși de diferite forme și mărimi (cu ocazia asta am văzut și numele unora scrijelite pe frunzele de cactus, semn că inventivitatea  de prost gust nu are limite).

Panorama Atenei de pe vârful Lycabettus este fabuloasă. Cu adevărat ai orașul la picioare, și poți să cuprinzi cu privirea toată întinderea lui până la marea cea albastră. De aici se vede în toată măreția lui și Acropole, cu coloanele albe ale templelor înălțându-se spre cer. Pe platoul de sus al dealului este ridicată și o bisericuță cu hramul Sf. Gheorghe, iar în spatele ei este amenajată, ce altceva, decât o terasă. Altfel te bucuri de priveliște cînd ai în față o bere rece și un frape cu înghețată.

Grădina Națională din Atena

Dacă vizitați Atena, nu ratați Grădina Națională pentru că este o oază de verdeață, liniște și culoare. Este situată chiar în centrul orașului, lîngă clădirea Parlamentului iar ca reper de transport este la câteva minute de stația de metrou Sintagma. Parcul a fost denumit pînă în 1974 Grădina Regală deoarece a fost amenajat prin dispoziția reginei Amalia a Greciei. De origine bavareză, regina a fost foarte iubită de greci, deoarece s-a dedicat reformelor sociale și înființării de parcuri și grădini. Acest spațiu, cu o suprafață de peste 15 hectare, a fost proiectat la sfîrșit de sec XIX, de către agronomul Friedrich Schmidt, cînd au fost importate peste 500 de plante si o varietate de animale, incluzând păuni, rațe și broaște țestoase. În 1920, parcul a fost deschis pentru publicul larg și a fost redenumit Grădina Publică. În onoarea Reginei Amalia, la intrare au fost plantați 12 palmieri, care acum arată ca 12 uriași ce străjuiesc grădina.

Intrarea în Grădina Publică din Atena

Ca peste tot în Atena, în parc se regăsesc numeroase ruine și mozaicuri, cele mai multe din perioada romană. Remarcabilă este și arhitectura peisagistică, Grădina Publică având atit spații deschise, solare cît și locuri umbroase, discrete, acoperite de vegetație. Pentru mine, a fost o reală plăcere să mă plimb printre șirurile de portocali, plini de fructe . Am și gustat una dar rivaliza la gust cu cea mai acră lămâie.

Ca viețuitoare, parcul este monopolizat de rațele care se plimbă nestingherite pe alei sau înoată în minieleșteul amenajat și de papagalii guralivi și zgomotoși, al căror penaj se asortează cu frunzele copacilor în care au cuiburi. Lîngă intrarea de la Parlament a grădinii, am descoperit și un bazin cu pești, al căror colorit și mișcare unduioasă, atrage privirea multor turiști

Portul Pireu – poarta spre mare a Atenei

Nu puteam să ajungem în Grecia fără să vedem marea. Motiv pentru care am dat o fugă la Pireu, un oraș cochet, pe nedrept asimilat cu Atena. Poate pentru că din centrul Atenei și pînă în portul Pireu se ajunge cu metroul în maxim 15 minute. Marea Mediterană este la fel de frumoasă și albastră. Am sărbătorit întâlnirea cu ea la una din terasele de pe faleză, la o bere și o înghețată (se înțelege cine și ce a consumat).

Portul turistic Pireu

Noi doi ….

…. la o bere și o înghețată, pe malul Mediteranei

Pe faleză se arcuiește o poartă spre mare, sub formă de semicerc. Este de fapt un monument ridicat în memoria grecilor uciși în timpul genocidului din perioada 1914-1920, realizat din piese de metal de diferite dimensiuni, multe dintre acestea fiind reprezentări ale păstrării memoriei : lacăte, mașini sau penițe de scris. Este creația lui Panayotis Tanimanidis, fiind inaugurat în 2017.

Am dat o raită și prin centrul orașului și am admirat Catedrala Sfânta Treime, în a cărei arhitectură și mod de decorare se împletesc o multitudine de stiluri. Actuala clădire a fost inaugurată în anul 1964, deoarece vechiul lăcaș de cult a fost distrus de bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Este impresionant să vezi cum fațada, porticurile, feroneria, părți din interior sunt lucrate într-un stil aparte, diferit de al bisericilor ortodoxe, ce conferă clădirii un aer special, de multiculturalism.

Catedrala Sfânta Treime din Pireu

Remarcabilă este și  clădirea Teatrului Municipal din Pireu. Printre spectacolele  anunțate pe bannerele de pe fațadă era și „Trei femei înalte ” în regia lui Robert Wilson, după piesa lui Edward Albee. În portul industrial, pe lângă obișnuitele taverne cu mese pestrițe, am văzut și un magazin cu produse românești, foarte bine semnalizat. În interior vânzătorul era grec, iar produsele erau din România, Bulgaria și Republica Moldova, în special vinuri,  săpunuri și conserve

Magazinul de produse românești/moldovenești din Pireu

Syntagma, Monastiraki și Plaka – zonele de food&shopping ale Atenei

Viața de seară/noapte a Atenei se trăiește cel mai intens în aceste zone situate în centrul orașului. Străzile sunt în majoritate pietonale, deși se întretaie uneori și cu unele pe care este permisă circulația vehiculelor, iar aici scuterele de toate formele și mărimile, dețin supremația. Ca urmare, turiștii își pot îndrepta atenția spre tarabele sau magazinele pentru toate gusturile sau toate buzunarele . Foarte multe vând suveniruri, fiind invadate de marfă de duzină, dar sunt și locuri unde, de la vitrină până la cel mai mic produs, totul este aranjat și de calitate. Sunt în principal magazinele hand made unde obiectele sunt artizanale.

În cartierul Monastiraki este și o piațetă unde se vând antichități. În fiecare weekend aici se organizează cel mai mare târg de obiecte vechi din Grecia. Noi am fost în zonă în timpul săptămânii și volumul și diversitatea mărfii erau impresionante.

Câteva din tarabele din piațeta de antichități

Ca în multe orașe turistice, și la Atena străzile din centrul orașului sunt animate de trubaduri de toate vârstele ce încearcă să câștige un ban cu ajutorul muzicii . Noi am plătit pentru doi puștani ce băteau ritmul la tamburine lângă un magazin de lux și un tânăr ce cânta la baterie, în fața unei biserici .

Am lăsat la urmă subiectul legat de gastronomie, deoarece, ca oriunde în Grecia, orice client, turist sau localnic, este tratat la Atena cu tot respectul . Deși mâncarea este în mare aceeași, fiecare local este diferit prin designul interior sau aranjarea teraselor. Chelnerii vin imediat și îți aduc comanda în maxim 15 minute . Am apreciat întotdeauna la greci că până te gândești ce să comanzi, ei îți pun pe masă o sticlă de apă și câteva felii de pâine însoțite de un starter pe bază de măsline sau brânză, iar la final îți oferă un desert din partea casei. Cu siguranță ei nu ies în pierdere iar clienții le apreciază ospitalitatea.

Pentru o masă la restaurant ce includea 2 feluri de mâncare și 2 beri plăteam în jur de 30 de euro cu tot cu bacșiș. Nu am mâncat niciodată la același restaurant și mâncarea a fost delicioasă peste tot. Carnea bine gătită și condimentată, sosuri multe și diverse, pâine făcută artizanal, legume sau salate din belșug. Să mai adaug și mic dejunurile pe care le-am servit la o patiserie din apropierea hotelului. De 12 euro am avut parte de adevărate brunchuri care ne-au ținut de foame până spre seară.

Mic dejunuri la Atena ……

……. și felurite și delicioase mâncăruri

Atena, mai ales partea centrală, este înțesată de gelaterii. Fiind o mare consumatoare de înghețată, nu pot să zic că le-am vizitat pe toate, cu toate că m-am străduit să mănânc 2 porții pe zi :)). Deși oferta de înghețată era mai mult decât variată, am rămas fidelă combinației mele de ciocolată neagră și iaurt pe care am încercat-o în mai multe locații. Papilele mele gustative au fost în al nouălea cer, peste tot înghețata fiind delicioasăăă….

Munți de înghețată pentru toate gusturile

La Atena, pisicile sunt (aproape) aristocrate

Se pare că în Grecia, pisicile sunt foarte iubite și protejate de localnici. Le-am zărit mai peste tot în vacanța de la Ouranopolis, le-am admirat și mângâiat (atunci când mi-au dat voie), și în peregrinările noastre prin Atena. Și aici cred, aproape fiecare instituție, tavernă, parc, stradă are propriile feline protejate. Spun asta deoarece mai multe pisici străjuiau, mai mult tolănite, poarta Parlamentului alături de gărzi, altele se plimbau nestingherite alături de turiști în grădina de la Acropole sau în Grădinile Naționale. Nu mai vorbesc despre numeroasele terase unde se strecurau printre picioarele clienților sau priveau suverane dintr-un colț întreaga adunare. Remarcabil este că toate aceste pisici nu aveau un anumit stăpân, erau cumva ale străzii sau locului care le adoptase, deoarece din loc în loc, pe bordurile trotuarelor, atenienii le puneau mâncare din belșug. Poate de aceea, nu am văzut pisici speriate sau fugărite, ci doar feline (aproape) aristocrate ce păreau în vacanță, la odihnă, sau în vizită, la rude.

La joacă prin Grădina Națională a Atenei Pisicile „de strajă” la poarta Parlamentului

Felinele de pe bulevarde ….. ……… și cartiere

La tolăneală, cu Atena la picioare (pe dealul Lycabettus) Splendoare cu ochii verzi, în ton cu stâncile de la Lycabettus

Ne-am luat la revedere de la Atena tot cu o înghețată și o bere (am aflat noi că o astfel de cură face bine la psihic) la o terasă de lângă Acropole. Pe toată perioada vacanței, am avut o vreme perfectă pentru plimbare cu un soare primăvăratic care se mai ascundea printre nori. Sincer, cred că este cea mai bună perioadă pentru a vizita Atena este primăvara sau spre final de toamnă. Nu vreau să îmi închipui cum este în sezon, la peste 35 de grade și cu miile de turiști dornici să viziteze orașul, în condițiile în care acum metroul și zona centrală  erau destul de aglomerate. În rest, Atena este un oraș prin excelență balcanic : cu trotuarele pe alocuri sparte, cu cerșetori și oameni care dorm pe străzi, cu localnicii care trec printre mașini sau pe culoarea roșie a semaforului, cu muzică la volum maxim și mulți trubaduri ce cântă pe câțiva bănuți în piațetele din centru, dar cu o mâncare și înghețată excelente, cu chelneri amabili, cu taverne  cochete și vitrine îmbietoare. Am lăsat la urmă principalul atu al orașului: nenumăratele locuri încărcate de relicve și muzeele din sfera artei și istoriei, ce au în patrimoniu o multitudine de obiecte. Ne întoarcem  cu un bagaj bogat de amintiri ce poartă imaginile și aromele acestui oraș și cu siguranță ne va fi ceva timp dor de Atena.

Să fiți sănatoși și fericiți și să vă bucurați de vacanțe !

Diana Nedelcu