Știți, fiecare dintre noi are un locșor special al lui unde, de fiecare dată când ajunge, se simte împrospătat și spălat de grijile cotidiene. Pentru mine și Cristi locșorul acela este la Plenița, în casa bunicilor mei, transformată de noi de ceva timp în #casa_cu _trandafiri. Am mai scris aici despre cum ne-am încumetat să facem la „căzan” pentru a ne bucura de țuică aromată iarna sau despre excelentul de gem de vișine cu ciocolată amăruie făcut de mami, cu fructele din grădina proprie. Dar nu v-am povestit nimic despre „lada de zestre” pe care am început să o încropesc din obiecte comune sau prăfuite, cărora le-am dat puțină culoare. Începutul l-am făcut chiar de la intrarea în curte, cu gardul, altădată de un gri imposibil, acum vesel și primitor. În special primăvara, când e copleșit de trandafiri.

Deși am muncit ceva la cei câtiva metri de gard, mi-am dat seama că mă relaxează fantastic jocul cu culorile. Așa am descoperit în curte obiecte uitate, aproape aruncate. Era vorba despre niște scaune vopsite în același gri tern ( la țară griul este folosit de localnici, pentru că „ține” la murdărie ). Cu ajutorul culorilor și având ca inspirație florile din grădină, le-am dat o nouă viață. Așa am început să încropesc lada de zestre.

din ciclul before&after

La toate aceste scaune, atât de inegale și diferite, ca și forme și cromatică, le-am adăugat o măsuță, al cărei lemn era pătat de vreme . Și pentru această masă, am pictat special o tavă, a cărei poveste am scris-o recent pe facebook.

La începutul primăverii m-am apucat de un dulap care cred că a sărit venerabila vârstă de un secol. Îl moștenisem de la bunicii din partea tatei, era de un maro roșcat și avea în partea de sus un ornament în formă de crini imperiali. Am încercat să reproduc acest motiv pe cele 2 uși ale dulapului și i-am schimbat culorile.

Și tot pe unul din dulapurile din casa bunicilor am descoperit niște trochițe, pline de praf . Pentru cei neavizați, trochițele sunt niște rude mai sălbatice ale dovleceilor, mai mari și mai proeminente, folosite pe timpuri drept căni pentru apă sau vin. Am o amintire minunată din copilărie când bunica mea, Mumițelu, îmi făcea baie în albie și mă limpezea, turnând apă cu trochițul. Formele lor mi-au stârnit imaginația și așa au luat naștere mai multe obiecte decorative pe care le-am agățat de stâlpii șoprului.

În curte mai aveam o pată mare de gri, care distona cu verdeața și florile din jur. Era jgheabul pentru apă, pe care îl pomenisem în curtea bunicilor, de când învățasem să merg. I-am transformat cenușiul cimentului în albastrul apei și cerului, presărat cu florile multicolore.

Am lăsat la urmă cireașa de pe tort. O ladă de zestre la propriu, pe care Cristi a descoperit-o în curtea vecinilor într-o stare deplorabilă (era plină de grăunțe pentru păsări), a salvat-o, curățând-o și punându-i balamale noi. A stat câțiva ani la adăpost, în pătul. În vara asta m-am încumetat să o pictez, folosind motivele crinului și al crizantemei. Am terminat-o în câteva weekend-uri și acum i-am găsit loc în cea mai frumoasă cameră a casei. Am pus în ea o altă zestre – o parte din colecția de reviste culturale ale lui Cristi și discurile de la patefon.

Renașterea lăzii de zestre

Rodul muncii mele

Lada de zestre cu altă zestre

Lada de zestre pictată de mine sporește astfel colecția casei de la Plenița. Ne bucurăm să mai păstrăm alte 2, ale bunicii și străbunicii mele, și acestea pictate, care au o vechime respectabilă.

V-am descris o parte din universul meu plin de culoare de la Plenița. În casă mai sunt o mulțime de obiecte care așteaptă să fie redescoperite și puse în valoare. Pentru mine aceste momente în care le redau o nouă înfățisare, înseamnă timp de calitate, relaxare și liniște.

Să fiți sănătoși și fericiți și să găsiți mereu timp pentru a vă relaxa !

Diana Nedelcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *